Asteroidul care a cauzat dispariția dinozaurilor „a trimis” viață pe Marte – STUDIU

Asteroidul care a cauzat dispariția dinouzaurilor ar fi putut să „catapulteze” în spațiu forme microscopice de viață care au ajuns pe Marte și pe sateliții planetei Jupiter, afirmă cercetătorii americani, citați de bbc.co.uk.

Cercetătorii de la Penn State University au calculat numărul rocilor suficient de mari pentru a adăposti forme de viață care au fost ejectate în spațiu în urma căderii unor asteroizi pe Terra, în ultimii 3,5 miliarde de ani.

Impactul cu asteroidul căzut la Chicxulub a fost suficient de puternic pentru a trimite în spațiu bucăți de rocă terestră până pe Europa, unul dintre sateliții lui Jupiter, afirmă autorii acestui studiu publicat în revista Astrobiology.

DIPLOMAȚIE Ce a obținut SUA după vizita lui Xi Jinping la Washington. China cumpără cărbune american, iar Washingtonul primește noi angajamente de la Beijing

22:14

FLASH NEWS Analiză Le Monde: Bastionul lui Bolojan e acaparat de susținătorii lui Călin Georgescu

21:53

Mii de roci care aveau potențialul de a adăposti forme de viață microscopică au ajuns și pe Marte, care ar fi putut fi în trecutul ei o planetă locuibilă.

„Am descoperit că roci capabile să adăpostească forme de viață au fost transferate atât de pe Terra, cât și de pe Marte, pe toate planetele telurice din Sistemul Solar, dar și pe Jupiter”, a precizat Rachel Worth, coordonatoarea studiului.

„Orice misiune lansată în căutarea formelor de viață pe Titan sau pe sateliții lui Jupiter va trebui să cerceteze dacă materialul biologic de acolo are o origine independentă sau dacă este doar o altă ramură a copacului vieții de pe Terra”, a adăugat ea.

Panspermia – teoria potrivit căreia organismele microscopice pot „să facă autostopul” prin Sistemul Solar, călătorind pe comete și pe fragmente de meteoriți – îi fascinează pe astronomi de foarte mulți ani.

Grație progreselor înregistrate în domeniul programelor informatice, oamenii de știință au de acum înainte posibilitatea de a simula călătoria prin spațiu a acestor „pasageri clandestini”.

În noul studiu, cercetătorii au estimat mai întâi numărul rocilor cu diametre mai mari de trei metri ejectate de pe Terra în urma unor impacturi majore.

Trei metri este diametrul minimal considerat de specialiști pentru ca o rocă să poată să ofere protecție unor microbi tereștri în fața radiației solare, în timpul unei călătorii prin spațiu cu o durată de până la 10 milioane de ani.

Apoi, oamenii de știință americani au alcătuit o hartă cu traiectoriile acestor pasageri. Mulți dintre ei rămân pur și simplu pe orbita terestră sau sunt atrași, lent, de gravitația terestră.

Alții sunt împinși spre Soare, iar alții ies complet din Sistemul Solar.

Cu toate acestea, un număr mic, dar semnificativ dintre ei ajung pe alte corpuri cerești care ar putea să întrețină viața. „Ajung într-un număr suficient de mare pentru ca sosirea lor să conteze”, a adăugat Rachel Worth.

Circa șase roci au ajuns până pe Europa, un satelit al planetei Jupiter, care are un ocean lichid acoperit de o crustă de gheață.

„Chiar dacă folosim estimări conservatoare, realiste, este în continuare posibil ca aceste microorganisme să înoate acolo, în oceanele de pe Europa”, a declarat cercetătoarea americană.

Călătoria acestor forme microscopice de viață spre Marte reprezintă un eveniment mult mai frecvent. Aproximativ 360.000 de roci au călătorit spre planeta roșie, în urma impactului Terrei cu diverși asteroizi.

Probabil cel mai faimos dintre aceste impacturi este acela care a provocat craterul din Chicxulub din Mexic, în urmă cu 66 milioane de ani – atunci când un corp ceresc de mărimea unui mic oraș s-a ciocnit cu Terra.

Oamenii de știință consideră că acel impact a provocat extincția dinozaurilor, cauzând erupții vulcanice și incendii de vegetație care au acoperit planeta noastră cu un strat gros de fum și de praf.

Același impact a avut ca rezultat ejectarea în spațiu a 70 de miliarde de kilograme de rocă – din care 20.000 de kilograme au ajuns pe Europa, unul dintre sateliții lui Jupiter. Sanșele ca o rocă suficient de mare pentru a adăposti forme de viață să fi ajuns acolo „sunt mai mari de 50%”, afirmă autorii studiului.

Ar putea însă microorganismele terestre să supraviețuiască unei astfel de călării epice? „Aș fi surprinsă dacă formele de viață n-ar fi ajuns pe Marte”, a spus Rachel Worth.

„Este însă o întrebare care depășește obiectivul studiului nostru. Totuși, pare rezonabil să crezi că, la un anumit moment, microorganisme de pe Terra au ajuns acolo”.

Cercetătorii au demonstrat deja că anumite microorganisme pot să reziste condițiilor dure impuse de o călătorie în spațiu. Sporii unor bacterii pot fi readuși la viață după sute de milioane de ani petrecuți în stare latentă.

Însă, chiar dacă acești microbi extrem de rezistenți au rămas în viață timp de mai multe milenii, ei ar putea pur și simplu să ardă la sosirea lor pe o nouă planetă sau după ce coboară într-o zonă neospitalieră.

Cele mai „locuibile” corpuri cerești din Sistemul Solar, în afară de Terra, sunt Europa, Marte și Titan – însă, deși toate trei conțin sau au conținut apă, au puține lucruri de oferit unor vizitatori potențiali.

Oceanele de pe Europa sunt acoperite de o crustă de gheață care pare să aibă o grosime impenetrabilă.

„După câte se pare, anumite regiuni din calota de gheață se sparg uneori în bucăți mari, separate de apă lichidă, care îngheață apoi la loc. Orice meteorit care cade într-o astfel de regiune are astfel o șansă de a transporta microorganisme în apă. În plus, acei sateliți par să fi fost semnificativ mai calzi în trecutul nu prea îndepărtat”, a spus Rachel Worth.

Pe Marte, există puține dovezi ale unor cursuri de apă în ultimii 3,5 miliarde de ani – cel mai probabil interval în care a apărut viața pe Terra.

Însă, călătoria ar fi putut avea loc în sens invers. Atmosfera timpurie a planetei Marte pare să fi fost caldă și umedă – condiții de bază pentru întreținerea vieții.

Și, dacă microbii marțieni au existat vreodată, tranferul lor către Terra este „extrem de probabil”, datorită traficului bogat de meteoriți între cele două planete, a explicat Rachel Worth.

„Miliarde de meteoriți au căzut pe Terra venind de pe Marte încă din zorii Sistemului Solar. Este posibil ca viața de pe Terra să provină de pe Marte”.

Deși echipa cercetătoarei Rachel Worth nu este prima care a încercat să afle dacă panspermia a fost posibilă, simularea ei pe 10 milioane de ani este cea mai extinsă ce a fost realizată până acum.