Prima pagină » Magazin » Călătorești în Marea Britanie? Ce nu ar trebui să faci

Călătorești în Marea Britanie? Ce nu ar trebui să faci

Călătorești în Marea Britanie? Ce nu ar trebui să faci
Marea Britanie este recunoscută pentru strictețea regulilor cu privire la comportarea în societate. Britanicii sunt un popor de oameni care pun respectul pe primul plan, dar se înfurie repede dacă au de-a face cu anumite tipuri de oameni.

În caz că vă gândiți să călătoriți în Regatul Unit, ar trebui să știți opt reguli simple care, odată respectate, vă vor ajuta să vă integrați foarte bine printre englezi. Potrivit The Independent, cele opt lucruri care îi irită foarte tare pe britanici se leagă de simple aspecte ale salutului și chiar de accentul folosit de vorbitorii care nu sunt nativi. 

1. Nu folosi sărutul ca o formă de salut în relație cu un englez. Britanicii abia dacă acceptă un sărut de la propriile mame, așa că, cel mai potrivit mod de salut este o simlă strângere de mână. 

2. Nu te chinui să ai accent britanic. Pe englezi îi deranjează mai degrabă să vadă strădania străinilor de a le imita accentul, în condițiile în care pe teritoriul țării se folosesc și sunt cunoscute de toată lumea o sumedenie de accente care de care mai ciudate.

3. Ai grijă la pronunția cuvântului „funny” (amuzant). Multe persoane îl pronunță „fanny”, ceea ce este foarte amuzant pentru nativi, având în vedere că acest cuvânt, scris și pronunțat astfel, înseamnă în engleză „vagin”. 

4. Englezii nu spun direct ceea ce gândesc. Așadar, nu trebuie să fii prea direct cu un britanic. Dacă nu îți convine ceva, încearcă mai degrabă să sugerezi asta prin sarcasm, printr-o frază cu subînțeles. 

5. Nu întreba englezii dacă au cunoscut-o pe Regină. Probabil că îți vor răspunde cu sarcasmul invocat mai devreme: „Da, o vedem în fiecare miercuri când iese în parc cu micuța Charlotte și se joacă cu lebedele.”

6. Dacă ești în vacanță, nu te opri doar în Londra. Sunt o mulțime de locuri frumoase în Anglia, Scoția sau Țara Galilor pe care merită să le vizitezi. Nu uita de Oxford, în caz că ești fan Harry Potter. 

7. Dacă ajungi în Marea Britanie, nu te opri în mijlocul drumului și nu merge pe partea greșită a trotuarului.

8. Nu încerca să eviți statul la coadă. Acest lucru se leagă tot de strictețea regulilor englezești. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
EXCLUSIV! Ambasadorul Japoniei, dezvăluire surprinzătoare: „Nadia Comăneci”, numele asociat cu România
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
Cum arăta Casa Mița Biciclista înainte să devină un loc exclusivist. A fost naționalizată de comuniști și a ajuns să găzduiască familii fără adăpost
Mediafax
ULTIMA ORĂ! Parlamentul intră în alertă! Luni, vot decisiv pentru legile PNRR
Click
A fost prins complicele menajerei acuzate de uciderea anestezistului din Capitală. Bărbatul era urmărit internațional
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Oamenii de știință au construit mini-creieri care „simt” trecerea timpului