Cel mai vechi monument istoric gotic din Ardeal ar putea fi o biserică din Sălaj

Cel mai vechi monument istoric gotic din Ardeal ar putea fi o biserică din Sălaj
Publicat: 26/08/2012, 14:11
Actualizat: 03/02/2019, 10:14

Ruinele unei biserici gotice situate într-o pădure de pe o culme din apropierea localității Cheud ar putea reprezenta, în opinia unui arheolog de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, urmele celei mai vechi construcții în stil gotic din Ardeal, edificată, probabil, de către meșteri germani în jurul anului 1200, informează Agerpres.

Ascunsă de o pădure deasă, fosta biserică din care astăzi mai dăinuie doar câteva ziduri groase de piatră este puțin cunoscută și aproape deloc menționată în documentele vremii, fiind în general confundată, chiar de către unii istorici, cu o cetate medievală ridicată ulterior pe aceeași culme de deal.

Puținii romantici ai vremurilor noastre au nevoie uneori de un respiro, au nevoie de legendele trecutului pentru a-și hrăni mintea și sufletul de la izvorul unor vremuri în care cavalerii se luptau pentru scopuri nobile. Pe urme de legendă am plecat, într-o caniculară zi de august, alături de arheologul Dan Culic, către ruinele unei misterioase mănăstiri (sau biserici) benedictine despre care documentele vremii spun puține.

Lângă micuța localitate Cheud, la buza dealului se află, de vreo 800 de ani, așezământul monahal pe care chiar și unii localnici, alături de istorici cu renume, îl confundă cu Cetatea Aurită sau Cetatea Pintii (haiducul Pintea Viteazul) – o construcție medievală ce a existat în zonă, însă a fost construită mult mai târziu, câteva sute de metri mai sus de biserică.

„Există surse documentare care spun că, până în secolul al XVII-lea, pe aici se tranzita sarea. De la Ocna Dejului se extrăgea sarea era transportată, între anumite intervale ale anului, cu pluta, când Someșul era umflat de ploi sau de topirea zăpezilor, punctul de vamă fiind aici. Nu există niciun document care să facă direct referire la o ruină, la o biserică. Nu știm nimic. Mulți au confundat-o cu Cetatea Pintii, dar cetatea este, de fapt, în vârful dealului”, povestește Dan Culic, care continuă: „Documentele, în Evul Mediu, pomenesc că după marea invazie a tătarilor, anumiți nobili au uzurpat drepturile mănăstirii Sfântul Benedict de aici, de a încasa vama. Adică au venit nobilii cu o hârtie că e dreptul lor. Mănăstirea principală era pe râul Gral, în fosta republică Cehoslovacia și ei aveau drept de vamă aici. Astea ar fi primele informații scrise despre acea ruină. După o vreme au făcut și fortificația. Ce spun eu acum sunt presupuneri, pentru că nu avem date certe. Au fost făcute săpături în anii 89-90, de către Muzeul Militar, însă n-au publicat mai nimic”.

În sutele de ani de când a fost abandonată, zidurile groase ale clădirii s-au împletit pur și simplu cu arborii, într-o armonie ciudată.

Dan Clic se simte dator cu câteva explicații: „De multe ori, în cam tot ce s-a scris până acum, și în publicațiile de specialitate, ruinele acestea sunt confundate cu cetatea din vârful dealului, pentru simplul motiv că majoritatea specialiștilor nu au venit până aici, să vadă despre ce a vorba ci au preluat informații de alții, care fac confuzii. Nu poate fi vorba de o cetate. Este vorba de o biserică ce o putem lega cu dreptul de vamă a unei mănăstiri benedictine, care nu era aici, ci în Slovacia de astăzi, dacă nu mă înșel, dar avea drept de vamă aici, pe râul Someș, drept de vamă a sării, care era extrasă de la Ocna Dejului și transportată cu pluta spre Satu Mare și de acolo către zona Tokaj, din Ungaria. Sarea era foarte importantă pentru că păstra nealterată carnea, fiind folosită și pentru turme. Planimetria este oarecum deosebită față de restul bisericilor de rit apusean, „catolic” să spun așa, deoarece nu putem vorbi de catolici în secolele XII-XIII. De obicei, o biserică are cor, sau altar, în care se află masa altarului, în care intră numai preoții, și nava, în stau enoriașii. Aici poate fi vorba de un cor extrem de lung, cu o planimetrie rectangulară și, aparent, o navă. Dar eu cred că nu e vorba de o navă, ci de un turn clopotniță impozant, pentru că nu are bolți, iar intrarea e foarte îngustă – are un metru lățime. La intrare se poate vedea încă o inscripție a meșterului pietrar, un M și un N. Se mai văd colțurile de la ancadramente din piatră ale ferestrelor și contraforții, folosiți la susținerea bolților. Alături de zona altarului, destul de lungă, în care intrau numai preții sau călugării, este sacristia, în care se păstrează, de obicei, vesela litugică. Cronologic, ca să-i dăm o vechime acestui monument, aș risca să spun – am să scriu despre asta în curând – că este vorba de secolul XIII. (…) O biserică ce nu are referiri documentare în mod direct. Se spune că acea mănăstire avea drept de a impune vamă. Eu presupun că acei călugări s-au stabilit aici și au făcut un mic lăcaș de cult. Având bani, și-au permis asta. Drepturile acestei biserici au fost uzurpate, după cum ne spun documentele, de către nobilii laici”.

Originar din Jibou, o localitatea aflată în apropiere, arheologul este legat și sufletește de aceste meleaguri, un motiv în plus pentru a încerca să afle mai multe despre aceste ruine, cercetate în urmă cu mai bine de 20 de ani de un istoric militar din Baia Mare, foarte rezervat în a face public rezultatele investigațiilor. Totuși, Dan Culic a reușit să recupereze de la muzeul din Baia Mare o piesă ce ar putea fi „cheia” secretului acestei biserici. Este vorba de un capitel menționat și în alte scrieri, ce ar putea fi dovada principală a vechimii monumentului.

„Petri Mor (scriitor maghiar ce a trit ăn Sălaj n.r) și, mai târziu, Virgil Vătășanu (arhitect n.r.), vorbesc despre un capitel cu frunze de stejar și spun că asta ar putea fi un gotic timpuriu, adică secolul al XII-lea. Eu trebuie să vorbesc cu un geolog și să fac niște analize ca să fiu sigur de asta. Este piatră profilată, piatră lucrată. Există analogii foarte clare a acelui capitel adus de la Baia Mare, care mă fac să împing datarea în secolul XIII. Asta înseamnă că este un gotic timpuriu, poate că mai vechi decât cel de la Cârța (așezământ monahal cistercian datând de la începutul secolului XIII). Din Ardealul de azi, poate ar fi cel mai vechi, dar încă o să mai citesc și o să mai caut”, spune arheologul.

De fapt, Culic are deja câteva indicii, un capitel identic existând în Germania, dar nu a reușit să obțină toate datele despre el. Arheologul este optimist, sperând ca în Germania să poată găsi mai multe informații și, de ce nu, chiar numele și perioda în care a trăit misteriosul meșter M.N. Până atunci însă, admirăm pe unul din pereții rămași în picioare fragmente dintr-o frunză de stejar, cioplită în piatră, detaliu ce se regăsește și pe capitelul amintit.

Incursiunea în trecut nu se oprește aici. „Spre deosebire de biserică, fortificația este menționată în documentele scrise și are și nume: Aranyas sau Cetatea Aurită. Primele mențiuni documentare sunt din secolul al XIV-lei, când probabil a fost realizată. Deci biserica este mai veche decât fortificația. Nu știm dacă a fost construită de rege sau e o inițiativă nobiliară. Știm numai că a fost în posesia familiei Dragfy, care erau urmașii Drăgoșeștilor din Maramureș iar mai târziu în posesia familiei Jakch, care aveau sediul la Coșeiu, tot în județul Sălaj. Fortificația are o planimetrie foarte interesantă. Văzută de sus are forma unei migdale. Accesul se făcea pe un platou dinspre est, iar latura scurtă, estică, a platoului are un singur șanț cu un val, care continuă până pe latura de vest, spre Someș, unde există un val și șanț dublu. Cred că cetatea avea rolul de a supraveghea defileul Țicăului. În Evul Mediu, fiind o zonă tranzitată, probabil că nobilii au uzurpat dreptul călugărilor de a pune vamă, un venit important, și au făcut aici o fortificație. Nu știm ce se întâmplă mai târziu”, spune arheologul. Explicațiile sunt doar teoretice, pentru că pe teren abia se mai văd valurile de pământ ce apărau cetatea. Realizată la vremea respectivă din lemn și pământ, ea a rezistat vremurilor doar prin mențiunile documentare.

Biserica este pe lista monumentelor istorice, dar în zonă nu există niciun indicator care să atragă atenția turiștilor asupra existența ei. În localitatea Năpradea, la câțiva kilometri distanță, există un mic muzeu al satului în care este menționat acest monument, dar e prea puțin. Poate doar eforturile specialiștilor de Muzeul Județean, privind cercetarea în detaliu a acestui edificiu, ar putea schimba ceva.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital...
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3...
A crezut că a BĂUT peste măsură și a ajuns la spital. Medicii, ȘOCAȚI de...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Ies la lumină noi detalii în cazul morții lui Diego Maradona. Ce s-a descoperit după...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Frâna de motor: Când și cum ar trebui s-o folosești?
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Devine obligatoriu și în România. Măsura se aplică în toate țările UE
Probleme legate de funcționarea telefoanelor iPhone. Apple, mesaj pentru utilizatori
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
Oana Roman, dezvăluiri dureroase despre cea mai neagră noapte din viața ei. A fost la...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Hans Christian Orsted, pionierul electromagnetismului