Prima pagină » Magazin » Ciara vine în România. Când și unde va cânta

Ciara vine în România. Când și unde va cânta

Ciara vine în România. Când și unde va cânta
Cântăreața Ciara va cânta pentru prima dată în România, pe 19 ianuarie, în clubul Bamboo din București, potrivit unui anunț al organizatorilor show-ului.

Cântăreața Ciara va cânta pentru prima dată în România, pe 19 ianuarie, în clubul Bamboo din București, potrivit unui anunț al organizatorilor show-ului.

La București, Ciara își va promova cel mai recent album – „One Woman Army” -, cel de-al cincilea material discografic din cariera cântăreței.

Intrarea la show-ul pe care Ciara îl va susține la București costă 50 de lei.

Ciara Princess Harris, cunoscută mai mult sub numele Ciara, este o cântăreață, compozitoare, producătoare, dansatoare, actriță, model și regizor de videoclipuri de origine americană. Artista s-a născut pe 25 octombrie 1985 și a debutat în anul 2004, cu discul „Goodies”. Cântecul a fost inclus pe albumul omonim lansat în toamna aceluiași an.

În 2006, a fost lansat albumul „Ciara: The Evolution”, care include piese precum „Get Up”, „Promise” și „Like a Boy”.

Cel de-al treilea material discografic lansat de Ciara este „Fantasy Ride”, care include piesa „Love Sexy Magic”.

În 2010, Ciara a lansat un nou album, sub titulatura „Basic Instinct”, care a inclus melodiile „Ride”, „Speechless” și „Gimmie Dat”.

Cel de-al cincilea său album este „One Woman Army”, a cărui lansare a fost precedată de promovarea single-urilor „Sorry” și „Got Me Good”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Cum arată viața celei mai bogate românce de pe OnlyFans. Câștigă 100.000 € lunar
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Măsuri disperate la Moscova: Rusia reintroduce combustibilul ieftin interzis și impune șoferilor limite la pompă
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut