Prima pagină » Magazin » CNN anunță revoluționarea televiziunii: drone pentru transmisiuni LIVE

CNN anunță revoluționarea televiziunii: drone pentru transmisiuni LIVE

CNN anunță revoluționarea televiziunii: drone pentru transmisiuni LIVE
CNN a obținut permisiunea de a testa drone pentru acoperirea mediatică a unor evenimente

Folosirea în regim privat a acestor micuțe aeronave fără pilot (utilizate inițial în scopuri militare), care permit realizarea unor imagini și recoltarea de informații, era până acum aproape interzisă în Statele Unite ale Americii, cu câteva excepții și în condițiile zborurilor de joasă altitudine (mai puțin de 122 de metri, departe de aeroporturi).

„Obiectivul nostru este de a obține echipamente superioare” față de cele care există în prezent în sectorul civil și „de a face ordine printre opțiunile care ni se oferă, pentru a produce un videojurnalism de calitate, utilizând o întreagă gamă de UAV (Unmanned Aerial Vehicle/ Vehicul aerian fără pilot, n.r.) și de camere video”, a declarat David Vigilante, unul dintre managerii postului CNN.

Testele prevăzute vor fi desfășurate în colaborare cu Georgia Tech Research Institute, precizează același acord. Acest centru de cercetări științifice are sediul în Atlanta, la fel ca postul de televiziune american, o vedetă a grupului media Time Warner.

FAA, prin vocea administratorului său Michael Huerta, spune la rândul său că speră că acest acord va contribui „la integrarea în condiții de siguranță a unor instrumente fără pilot de recoltare a informațiilor” din spațiul aerian american.

„Aeronavele fără pilot reprezintă o oportunitate majoră pentru companiile media”, a adăugat el.

Extrem de apreciate pentru potențialul pe care îl oferă în privința acoperirii mediatice din aer a unor evenimente de actualitate, sportive și culturale, grație unor unghiuri noi, aceste vehicule aeriene fără pilot beneficiază de un număr tot mai mare de voci care militează în Statele Unite pentru adoptarea unei legislații a dronelor. Data publicării acestor reguli, așteptată pentru acest an, nu a fost deocamdată anunțată oficial.

„Sperăm că aceste eforturi vor contribui la dezvoltarea unui ecosistem dinamic, în care operatori de toate felurile și de toate mărimile vor putea să evolueze”, a adăugat David Vigilante.

În prezent, sunt exceptate de interdicția formulată de FAA doar câteva companii specializate (în supraveghere aeriană, monitorizare a siturilor de contrucții și a acțiunilor de stingere a incendiilor produse în exploatările de gaze naturale) și companiile de producție a imaginilor.

Pe lângă rezervele ce vizează protejarea vieții private – dronele permit captarea și stocarea de imagini cu persoane -, unul dintre cele mai mari obstacole din calea autorizării lor în sectorul civil se referă la temerile ce vizează riscul crescut de producere a unor coliziuni aeriene.

193 de cazuri de zboruri ale unor drone în apropierea unor avioane au fost înregistrate de FAA între 22 februarie și 11 noiembrie 2014, a reamintit pe site-ul ei AOPA, o asociație a piloților americani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Doi agenți de Inteligență Artificială au inventat spontan un cod secret pentru a comunica
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!