CONCERT LEONARD COHEN LA BUCUREȘTI. Note de la spectacolul artistului canadian

CONCERT LEONARD COHEN LA BUCUREȘTI. Note de la spectacolul artistului canadian
Publicat: 23/09/2012, 12:38
Actualizat: 29/07/2014, 20:35

Început cu o jumătate de oră mai devreme decât fusese trecut pe bilet, dar exact la ora anunțată de organizatori prin comunicate, cel de-al treilea concert susținut de Leonard Cohen în Capitală, prilejuit de promovarea albumului său „Old Ideas”, a adus în Piața Constituției peste 15.000 de oameni.

Legendarul cântăreț canadian și chitara sa neagră au acaparat scena din Piața Constituției din București imediat după ora 20.00, situație bulversantă pentru mare parte dintre spectatori, care au întârziat să-și ocupe locurile, pentru că, spuneau ei, pe bilet era trecută ora 20.30.

Cu ținuta care l-a consacrat – costum și pălărie negre -, cu timbrul vocal inconfundabil și cu mișcări aristocratice, Leonard Cohen și-a început concertul de promovare a celui de-al doisprezecelea album de studio al său, „Old Ideas”, cu piesa „Dance Me to the End of Love”, lansată în 1984 și inclusă în albumul „Various Positions”.

Fără o scenografie dinamică – singurele momente mai animate fiind intrările și ieșirile de pe scenă, pe care artistul le-a făcut atât la prima apariție în concert, cât și în timpul pauzei și la bis -, reprezentația lui Leonard Cohen de la București s-a ridicat la nivelul așteptărilor publicului său. Într-o permanentă poziție de reverență, cântând cu ochii mai mult închiși, ca într-o meditație, artistul pare că sfidează venerabila vârstă de 78 de ani pe care o are și continuă să subjuge publicul cu vocea sa. Piese precum „In My Secret Life”, „Suzanne” și „Democracy” au fost puternic aplaudate de cei prezenți sâmbătă seară în Piața Constituției, în timp ce ambele rechemări pe scenă, la bis, au fost primite în picioare de spectatorii care au cântat pe întreaga durată a concertului.

În cele trei ore de prestație live, Leonard Cohen i-a purtat pe cei veniți să-i asculte piesele prin stiluri muzicale dintre cele mai diferite, de la blues, jazz și country până la vals, tango și gospel, cărora le-a imprimat nota personală inconfundabilă. O muzică pătrunzătoare, versuri cu mesaje puternice, care fac atât dovada talentului literar al lui Cohen, cât și a percepției proprii a realităților sociale pe care le-a trăit, fac din cântecele interpretate de canadian piese-emblemă pentru diferite generații de muzicieni. Primită de spectatori cu ovații și intonată la refren de toți cei prezenți, piesa „I’m Your Man” are un mesaj despre care, la apariția sa, în 1992, s-a spus că face referire la tensiunile de stradă care au avut loc în același an în Los Angeles.

Din repertoriul concertului de la București nu au lipsit nici alte cântece cu mesaj puternic – „Democracy” și „The Future”, care face apel, pe alocuri în manieră profetică, la perseverență, reformă și speranță, în contextul unor perspective sumbre – „Give me back the Berlin wall/ Give me Stalin and St Paul/ I’ve seen the future, brother:/ It is murder (Înapoiază-mi Zidul Berlinului,/ dă-mi-i pe Stalin și Sf.Paul/ Am văzut viitorul, frate:/ e o crimă”).

Concertul de promovare a albumului „Old Ideas” a fost împărțit în două părți. În prima jumătate, artistul a interpretat 13 piese – „Dance Me to the End of Love”, „The Future”, „Bird on the Wire”, „Everybody Knows”, „Who By Fire”, „Darkness”, „Sisters of Mercy”, „Amen”, „Come Healing”, „In My Secret Life”, „Going Home”, „Waiting For the Miracle” și „I Can’t Forget” -, la finalul cărora, după aproape o oră și jumătate, artistul a inserat printre versuri mesajul „N-am venit în România să vă prostesc” și și-a prezentat colegii de scenă în cuvinte elogioase și cu capul descoperit, în semn de respect. Leonard Cohen este însoțit în acest turneu mondial de o echipă internațională formată din Roscoe Beck – chitară bass și voce (regizor muzical), Alexandru Bublitchi (vioară) – este din Republica Moldova și fiecare solo de vioară interpretat de el sâmbătă seară pe scena din Piața Constituției a fost primit cu urale și cu aplauze puternice de publicul din România -, Rafael Gayol (tobe și percuție), Neil Larsen – orgă, acordeon, alte instrumente cu clape, Javier Mas – chitară acustică, instrumente cu coarde, Mitch Watkins – chitară, Sharon Robinson – solistă, alături de care cântă celebra piesă „In My Secret Life” și surorile Charlie și Hattie Webb, sau așa cum le-a prezentat Cohen, The Webb Sisters – voce, chitară și harpă.

Cea de-a doua parte a concertului a cuprins atât piese de pe albumele vechi, cât și melodiile de pe cel nou cu care publicul s-a dovedit a fi destul de familiarizat. Fără să pară deranjați de frigul care s-a lăsat după ora 21.00, spectatorii au cântat și s-au bucurat la fiecare dintre piesele interpretate de Leonard Cohen sau de membrii trupei sale în partea a doua a spectacolului – „Tower of Song”, „Night Comes On”, „Suzanne”, „Heart With No Companion”, „The Gypsy’s Wife”, „The Partisan”, „Democracy”, „Coming Back To You” (cântată de Webb Sisters), „Alexandra Leaving” (interpretată de Sharon Robinson), „Hallelujah”, „I’m Your Man” și „Take This Waltz”, care a și încheiat concertul.

Publicul din Piața Constituției a aplaudat în picioare prestația lui Leonard Cohen și a colegilor lui de scenă și tot în picioare a primit și ascultat cele patru piese care l-au readus de două ori pe scenă pe artist, la cerința celor prezenți. Cohen și-a încheiat reprezentația cu patru bucăți muzicale celebre – „So long, Marianne” (scrisă cu și despre Marianne C. Stang Jensen Ihlen, care i-a fost soție timp de aproape 10 ani și alături de care a trăit în Grecia), „First We Take Manhattan”, „Famous Blue Raincoat” și „Save the Last Dance for Me” (piesă care a aparținut trupei americane The Drifters).

Așezat în genunchi și cu capul descoperit, Leonard Cohen a mulțumit publicului pentru prezență și pentru „privilegiul și onoarea de a cânta în România”.

Dacă prestația artistului a fost considerată impecabilă, în ceea ce privește organizarea concertului din Piața Constituției, o parte a publicului și-a manifestat nemulțumirea pentru îmbulzeala creată la intrare, accesul majorității celor care urmau să asiste la eveniment fiind permis în zona de spectacol cu 10 minute înaintea începerii acestuia. De asemenea, mulți spectatori au reclamat proasta semnalizare a sectoarelor și numărul insuficient de plasatori, astfel că, în timpul primelor cinci melodii, oamenii încă umblau în căutarea locurilor, mulți renunțând și așezându-se pe lângă gardurile de protecție din Sectorul B stânga și dreapta, spre disperarea spectatorilor care ocupau locuri pe scaune și care nu reușeau să vadă nici măcar ecranul pe care erau proiectate imaginile de pe scenă. Situația s-a ameliorat, însă, în cea de-a doua parte a spectacolului, datorită înțelegerii publicului care a ocupat în picioare doar culoarul central.

În schimb, cei prezenți la concert și-au manifestat mulțumirea pentru modul în care au putut fi procurate mâncarea și băuturile. Pentru achiziționarea jetoanelor nu se stătea la coada mai mult de zece minute, iar berea, floricelele de porumb și celebrii hot-dog erau vânduți la mai multe tarabe amplasate strategic în zona de spectacol.

Deși s-a băut mult, nu au existat incidente la concertul lui Leonard Cohen din Piața Constituției, iar medicii de pe ambulanța pregătită să intervină nu s-au confruntat cu vreo situație gravă.

După un lung periplu pe toate meridianele globului, în perioada 2008 – 2010, după seri de spectacole în care Leonard Cohen a cules aplauze furtunoase din partea spectatorilor cuceriți definitiv de muzica sa, albumul „Old Ideas” aduce „zece cântece noi, pe care nimeni nu le știe, dar toți le vor prețui”, piese care fac să explodeze inima și zguduie trupul, dărâmă barierele întregii lumi, cum numai muzicianul canadian poate să o facă.

„Old Ideas Tour 2012” pune față în față cântecele de pe noul album și majoritatea pieselor care l-au transformat în legendă pe poetul-cântăreț.

Odată cu lansarea albumului „Old Ideas”, Leonard Cohen a primit un cadou din partea întregului mapamond: încă din prima săptămână de la apariția pe piață, materialul discografic s-a clasat pe primul loc în topurile din întreaga lume. Este o premieră chiar și pentru un artist atât de iubit cum este Leonard Cohen.

Leonard Cohen a început să cânte la chitară la vârsta de 13 ani. A urmat cursurile Universității McGill, unde a câștigat premiul McNaughton pentru creație, înainte de absolvire. Și-a publicat primul volum de poezie, „Let Us Compare Mythologies” la un an după aceea, cu un succes răsunător. Judy Collins, nume de top al folk-ului anilor ’60, înregistrează o versiune a piesei „Suzanne”, care ajunge rapid un hit. Solista îi propune lui Cohen să o urmeze în turnee și astfel debutul lui are loc în vara anului 1967, la The Newport Folk Festival. Au urmat două concerte cu casa închisă în New York și o apariție la CBS Network, unde Cohen își interpretează cântecele și își recită poeziile. Cohen semnează un contract cu studioul de înregistrări Columbia și, în 1968, lansează primul său album, „The Songs of Leonard Cohen”, un material devenit hit folk și care stârnește vâlvă în mediile muzicale, asigurându-i un renume inegalabil printre cântăreți și textieri. Au urmat, printre altele, „Songs From a Room”(1969), „Songs of Love and Hate”(1971), „New Skin for Old Ceremony” (1974), „Death of a Ladies’ Man” (1977) și „I’m Your Man” (1988).

Artistul canadian a părăsit scena muzicală la începutul anilor ’90, pentru a se stabili și trăi într-o mănăstire budistă din California, unde a devenit călugăr și a primit prenumele Jikan, care înseamnă „tăcere”.

În 2011, Leonard Cohen a fost recompensat cu Helpmann Award pentru concertul său susținut în Australia, la Hanging Rock, cu premiul Prințul Asturiei pentru Litere și cu Glenn Gold Award pentru contribuția adusă artelor.

Alina Dan, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Copil de șase ani din Gorj, vândut în Germania pentru 8.000 de lei. Ce se...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Efectul postului intermitent asupra metabolismului. Rezultatele testelor pe voluntari
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”