Prima pagină » Magazin » Culmea pirateriei la Bollywood: A vizionat un film „furat” chiar lângă actrița din rolul principal

Culmea pirateriei la Bollywood: A vizionat un film „furat” chiar lângă actrița din rolul principal

Pasagerul unui avion a fost „umilit public", după ce a vizionat versiunea piratată a unui film bollywoodian, în timpul unui zbor. Acesta a fost abordat chiar de actrița din rolul principal, care se afla în aceeași aeronavă.

Kriti Sanon zbura către Delhi, alături de mama ei, săptămâna trecută, când un bărbat a folosit un videoproiector, pentru a viziona producția Dilwale. Filmul a fost lansat în cinematografe cu doar zece zile înainte de „incident”.

Actrița de 25 de ani și-a manifestat tristețea pe Twitter, unde le-a transmis celor 419.000 de fani ai săi că s-a simțit jignită când a văzut că individul urmărește copia piratată a filmului respectiv, a cărui producție a costat 15 milioane de dolari.

În timp ce unii au empatizat cu vedeta indiană, alții au criticat-o, spunând că oricum filmul piratat este urmărit de oameni și în alte mijloace de transport, cum ar fi trenurile.

Kriti Sanon, care interpretează rolul Ishitei, a scris că gestul pasagerului este „trist” și a adăugat mai multe fotografii cu el, pentru a-l „face de râs”.

„I-am spus politicos că ar trebui să vadă filmul la cinema, dar era prea ocupat să se uite la videoproiector”, a povestit actrița, pentru Daily Mail

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Un asteroid care ar putea fi format din trei lumi îi uimește pe astronomi