Cum arăta Dan C. Mihăilescu la 18 ani. FOTO

Dan C. Mihăilescu, realizatorul emisiunii „Omul care aduce cartea”, a vorbit între-un interviu acordat ProTv despre ce înseamnă pentru el „visul românesc” și despre cum își imagina că va arăta România zilelor noastre, pe vremea când avea 18 ani.

Dan C. Mihăilescu a dat publicității și două fotografii cu el din perioada când avea 18.

Mai jos, interviul acordat ProTV de „Omul care aduce cartea”:

Reporter: Ce înseamnă pentru dumnevoastră „Gândește liber”, corelat cu „Eu fac România”?

FLASH NEWS Două cutremure puternice au devastat Venezuela: mai multe clădiri s-au prăbușit. Bilanțul victimelor ar putea ajunge la 100.000 de persoane

07:29

LIFESTYLE Psihologii susțin că toți oamenii care spun „Merci” în loc de „Mulțumesc” ascund, de fapt, un mare defect

07:21

Dan C. Mihăilescu: Mă mândresc (infantil și inutil) că fac parte din minoritatea care, între a fi și a avea, optează pentru a face. Și sper ca numărul celor care pronunță „fac România” dar se comportă în sensul lui „fuck…” să fie tot mai mic și neputincios. Între libertate și gândire, eu, ca sexagenar, pun accentul pe gândire. Cu alte cuvinte, liber, liber, dar nu cu oiștea-n gard. În rest, visez la fiecare post de radio-televiziune cât mai multe emisiuni de genul „România, te iubesc!”.

R: Care este pentru dumneavoastră „visul românesc”?

D. C. M.: The Romanian Dream ? Să ieșim din coșmar, să respectăm legea, strategia și eficiența, nu să adorăm fărădelegea, improvizația, nimicnicia și nemernicia. Să ne amintim că am fost marcați benefic, slavă Domnului, de un adevărat melting pot etnic și să ne valorizăm influențele. Să preluăm, adică, nu doar euforiile de șatră, ci și disciplina nemțească a muncii, pragmatismul administrativ habsburgic, solidaritatea aromânilor, geniul comercial iudaic, mândria sârbilor, hărnicia bulgarilor, subtilitatea armenilor ș.a.m.d. Le avem pe toate în „lada” cu zestrea genetică, dar nu mai știm unde am pus-o.

R: Cum vă doreați la 18 ani să arate România zilelor noastre?

D. C. M.: Din studenție și până pe la cincizeci de ani m-am visat în interbelic, atunci când Eliade coresponda cu Papini și Jung, Haig Acterian făcea regie cu Max Reinhardt, Bibeștii îl propulsau pe Marcel Proust, Alice Voinescu dialoga natural cu Claudel și Gide, Comarnescu scria de „homo americanus”, Brâncuși schimba definiția artei moderne în dicționarele americane etc. Între timp, am trecut cu arme și bagaje în epoca lui Carol I, fascinat de uriașa lui operă de construire a României. Totul, dar absolut totul e de reluat de acolo !

R: Cum vă imaginați la 18 ani că va arata viața dumneavoastră în viitor? Seamănă ceea ce vă îmaginați atunci cu ceea ce trăiți astăzi?

D. C. M: Nicidecum. Eram convins că și Ceaușescu și bolșevismul dâmbovițean vor trăi etern, că voi scrie numai cărți de sufocantă specialitate despre secolul 19 și că ma voi pensiona reumatic de la Biblioteca Academiei. Fac parte dintre nu chiar mulții români pentru care valoarea supremă este libertatea, nu averea. Valorile morale și creativitatea spirituală, nu grătarul, berea, fotbalul și sexul. Așa că, oricât de multă și înecăcioasă ar fi mâzga de azi, tot e o feerie față de umilințele ucigătoare de atunci.

R: Cum arată România pe care o faceții dumneavoastră?

D. C. M: Ca o bibliotecă unde copiii citesc în extaz întinși pe mochetă, de unele rafturi atârnă știuleți de porumb, din pereți se aude când Corelli, când Leonard Cohen, cafeaua e la discreție, cineva împarte bomboane, câteva pisici torc somnolent pe marile dicționare, iar sub tavan sunt cuiburi de rândunele.