Prima pagină » Magazin » Cum să obții tot ceea ce-ți dorești

Cum să obții tot ceea ce-ți dorești

Cum să obții tot ceea ce-ți dorești
Cea mai bună metodă să obții ceea ce ți-ai propus este să te gândești mai întâi la cererea ta înainte să o formulezi. Fie că este vorba despre o mărire de salariu, mai multe zile libere sau mai multe ieșiri în oraș, marele motiv pentru care mulți oameni nu reușesc să obțină ceea ce-și doresc este acela că le e teamă să ceară. Alții privesc cererile lor drept situații de „totul sau nimic", în loc să le vizualizeze drept o serie de negocieri și compromisuri. Întotdeauna există o cale de mijloc, iar pentru a o găsi sunt mai multe strategii care ajută la inițierea procesului de „solicitare", dar și la evitarea dezamăgirilor și tristeții în cazul în care lucrurile nu se întâmplă exact conform planului.

1. Spune-ți că nu există niciun lucru de care să te temi, în afară de teama însăși. Frica de pedeapsă sau respingere este motivul pentru care cei mai mulți oameni ezită să ceară ceea ce-și doresc. Aceștia se tem că, dezvăluind unele puncte sensibile, vor fi umiliți, dacă negocierile eșuează.

Strategie: înainte de a formula o cerere, ia-ți mult timp pentru a-ți aminti cât de important este lucrul pe care îl ceri. Spune-ți ție însuți că lucrul care contează cel mai tare este expunerea unor argumente valabile și bine articulate. Concentrându-te asupra efectelor pe care le va avea cererea ta, și nu asupra felului în care vei arăta în fața altora, multe dintre temerile inițiale vor dispărea.

2. Înainte să-i convingi pe alții, convinge-te pe tine: două dintre cele mai importante elemente implicate în procesul de a cere și de a și primi ceea ce-ți dorești sunt încrederea de sine și determinarea. Dacă nici măcar tu nu crezi, în adâncul sufletului, că vei reuși să învingi, vei ceda mai ușor sau vei deveni tulburat chiar de la primele semne de opoziție.

Strategie: o reacție strict emoțională la orice fel de contraargument va distruge cu siguranță întregul proces și îi va determina pe ceilalți să nu te ia foarte în serios. Spune-ți încă de la început că e posibil să nu obții ceea ce vrei. Afirmația nu e aceeași cu ideea că nu vei reuși niciodată, care ar putea să îți afecteze moralul și hotărârea.

3. Organizează-ți gândurile: nu poți să te aștepți la rezultate pe placul tău dacă cealaltă parte nu înțelege exact cererea ta.

Strategie: scrie pe o hârtie exact ceea ce vrei. Apoi reorganizează-ți argumentele până când ajungi la un raționament clar, ordonat, ușor de expus. Exersează în fața oglinzii sau discută ideile cu prietenii pentru a fi sigur că ceea ce spui are sens și că nu ai lăsat nimic pe dinafară.

4. Când ceri ceva, cere din toată inima: cererile importante sunt întotdeauna mai bine primate atunci când cei care le formulează sunt pasionați, prietenoși, politicoși și fermi. O asemenea postură este dificil de refuzat și crește șansele de success sau, cel puțin, scad șansele ca personalitatea sau atitudinea voastră să vă saboteze cererea.

Strategie: cere ceea ce-ți dorești într-o manieră entuziastă și cu o voce potrivită. Menține contactul visual pentru a exprima hotărâre, dar demonstrează și respect și admirație pentru persoana cu care vorbești. În general, ai o șansă mult mai mare să obții ceea ce vrei atunci când îi faci pe oameni să se simtă în largul lor și atunci când le arăți că ești foarte entuziast în legătură cu ceea ce vrei să obții.

5. Pregătește-te să te confrunți cu opoziții: chiar dacă procedezi ca la carte, e, totuși, posibil să întâlnești opoziția celeilalte părți. Persoana cu care interacționezi e posibil să îți dorească să se consulte cu altcineva înainte de decizia finală. Sau, pur și simplu, s-ar putea să spună „nu”.

Strategie: dacă cineva se împotrivește sau îți pune la îndoială solicitările, fii politicos și grațios. Nu te pierde cu firea și nu te descuraja. În loc să vizualizezi opoziția celuilalt ca pe un capăt de drum, gândește-te la ea ca la un motiv în plus de a continua discuția. Tradu fiecare „nu” într-un „următorul” și realizează că un refuz nu înseamnă „stop”, ci, de cele mai multe ori, „nu încă.

6. Învață arta de a spune „mulțumesc„: chiar dacă obții sau nu ceea ce vrei, spune „mulțumesc”. Recunoștința îl va lăsa pe celălalt deschis la solicitările tale undeva în viitor.

Strategie: Spune „mulțumesc” direct persoanei căreia îi este adresat și revino și cu un bilet scris. În unele cazuri, florile sau un mic cadou ar putea fi potrivite. Învățarea artei de a exprima recunoștință te va oblige să te concentrezi pe aspectele pozitive și, în plus, te va tine departe de resentimente care sunt dificil de ascuns, pe termen lung.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Călin Georgescu, 30 de zile în arest preventiv. Curtea de Apel București a dat verdictul
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Lecțiile unor femei care au făcut renovări pe cont propriu
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!