Prima pagină » Magazin » Drapelul României, pe coperta noului album Manowar – FOTO

Drapelul României, pe coperta noului album Manowar – FOTO

Drapelul României a fost inclus de formația de rock heavy metal Manowar pe coperta noului ei album, "Kings Of Metal MMXIV", care va fi lansat pe 28 februarie, potrivit site-ului oficial al trupei.

Drapelul României a fost inclus de formația de rock heavy metal Manowar pe coperta noului ei album, „Kings Of Metal MMXIV”, care va fi lansat pe 28 februarie, potrivit site-ului oficial al trupei.

De asemenea, pe coperta albumului sunt prezentate alte 12 drapeluri naționale, printre care cele ale Turciei, Israelului, Sloveniei, Bulgariei, Portugaliei și Irlandei.

Trupa americană Manowar lansează albumul „Kings Of Metal MMXIV”, care marchează împlinirea a 25 de ani de la lansarea materialului discografic „Kings Of Metal”. Manowar a devenit o forță cu răsunător succes internațional, încă de la albumul de debut, „Battle Hymns”, iar materialul discografic „Kings Of Metal” din 1988, urmat de turneul din 1989 a catapultat formația într-o nouă sferă. Piese precum „Heart Of Steel”, „Kings OF Metal”, „Hail And Kill” și „Blood Of The Kings” au dobândit imediat statutul de repere clasice, cunoscute și apreciate până astăzi de fanii metalului din lumea întreagă.

Pentru albumul „Kings Of Metal MMXIV”, Manowar a înregistrat aceste imnuri metal fără vârstă apelând la noi aranjamente orchestrale și adăugând sunetul „mai impunător ca viața” care îi caracterizează și care le definește locul în istoria heavy metalului.

„Fanii noștri sunt cei care ne-au făcut «Kings Of Metal» și prin acest tribut pe care îl aducem unuia dintre albumele lor preferate îi onorăm și le mulțumim pentru sprijinul neasemuit și pentru loialitatea lor”, a spus solistul Manowar, Eric Adams.

„Kings Of Metal MMXIV” va include nouă piese principale de metal „face melting”, plus nouă bonus track-uri.

„Am împins limitele omului și cele ale echipamentelor la maximum, pentru a face cinste înregistrării originale, pe care o iubim, și pentru a adăuga aspecte noi și surprize ce oferă acestui nou album propria personalitate”, a spus basistul și producătorul Manowar Joey DeMaio. „Sound-ul este, din nou, la fel de masiv și maiestuos cum a fost întotdeauna”, a completat acesta.

Pentru noua narațiune din piesa „The Warrior’s Prayer MMXIV”, trupa și-a unit forțele cu celebrul actor britanic Brian Blessed. Acesta este un actor renumit atât pentru roluri de compoziție, cât și pentru personaje din dramaturgia shakespeariană. Printre altele a jucat în „Henry al V-lea”, în regia lui Kenneth Brannagh, în producțiile lui Oliver Stone „Regele Lear” și „Alexander” și a fost prințul Vultan în celebrul film „Flash Gordon”. Mai mult decât un actor și explorator, Blessed a primit Spirit Of Hammer Award din partea prestigioasei reviste Metal Hammer UK, pentru contribuția sa la dezvoltarea muzicii heavy metal.

Pentru efecte speciale de cel mai înalt nivel, la piesa „The Warrior’s Prayer MMXIV” a fost cooptat specialistul în efecte sonore Hamilton Sterling. De numele acestui veteran al Hollywood-ului se leagă filme de acțiune precum „Cavalerul negru/ Batman – The Dark Knight”, „Bărbați în negru 3/ Men In Black 3”, „Războiul lumilor/ War Of The Worlds” și „Master and Commander: La capătul Pământului/ Master And Commander: The Far Side of the World”, două dintre aceste producții primind premii Oscar la categoria cel mai bun montaj sonor.

„Kings Of Metal MMXIV” va fi lansat pe 28 februarie sub forma unui dublu CD, cu un album de 24 de pagini, ce va include noi elemente grafice realizate de legendarul artist Ken Kelly, vechi colaborator al trupei. Materialul va fi disponibil și ca dublu album digital.

Lansarea albumului „Kings Of Metal MMXIV” va fi urmată de turneul mondial Kings Of Metal MMXIV, în care Manowar va interpreta integral noul album, alături de alte imnuri metal, într-o producție scenică nouă. În acest turneu, Manowar va reveni în vechi bastioane ale metalului, precum Germania și Finlanda, dar va ajunge și în teritorii nevizitate până în prezent, precum Israel și Polonia.

Manowar este unul dintre cele mai reprezentative nume ale genului heavy-metal și, conform Guinness Book of World Records 1984, „cea mai zgomotoasă trupă din lume”. Pe parcursul unei cariere de peste un sfert de secol, Manowar a lansat albume de studio, albume live, precum și numeroase single-uri, EP-uri, compilații și DVD-uri, atrăgându-și un număr impresionant de fani dedicați (numiți „Manowarriors” sau „Immortals”).

Trupa a concertat de mai multe ori în România – în 2009, 2010 și 2012.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!