Prima pagină » Magazin » Gestul impresionant făcut de o mămică cu un bebeluș față de pasagerii din avion: „Foarte impresionant!” – FOTO

Gestul impresionant făcut de o mămică cu un bebeluș față de pasagerii din avion: „Foarte impresionant!” – FOTO

O proaspătă mămică a făcut un gest impresionant în timpul unui zbor dăruind celor 200 de pasageri punguțe cu dulciuri și cu un mesaj impresionant în cazul în care bebelușul Junwoo ar începe să plângă.

Femeia, a cărei identitate nu a fost descoperită, a călătorit alături de bebelușul ei Junwoo pe ruta Seul, Coreea de Sud – San Francisco, Statele Unite ale Americii.

Un pasager de la bord a postat pe o rețea de socializare poze cu punguțele de dulciuri pe care mămica le-a împărțit în avion. Acestea conțineau și dopuri de urechi împreună cu un mesaj emoționant.

„Bună, eu sunt Junwoo și am 4 luni. Astăzi merg în S.U.A. cu mămica și bunica mea pentru a-mi vedea mătușa. Sunt puțin emoționant pentru că este primul meu zbor ceea ce înseamnă s-ar putea să plâng sau să fac ceva zgomot. Încerc să fiu liniștit, deși nu pot promite nimic. Așa că mămica mea a pregătit o punguță cu dulciuri pentru tine. Are și dopuri de urechi. Te rog, folosește-le dacă încep să fac gălăgie. Călătorie plăcută. Mulțumesc.”, scria pe biletul din fiecare punguță, relatează The Sun.

Postarea bărbatului a devenit virală rapid pe Facebook, iar oamenii nu s-au abținut să comenteze: „Ce idee minunată!”.

Iar o mămică a scris că: „Doar faptul că ai reușit să faci 200 de punguțe având grijă de un bebeluș este foarte impresionant!”.

Un altul a comentat că: „Asta este trist. Nu era nevoie să facă un asemenea gest. Noi, oamenii, ar trebui să o înțelegem”. 

Foto: Facebook / Dave Corona 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!