Prima pagină » Magazin » Hiroshima marchează 70 de ani de la primul bombardament nuclear din istoria lumii

Hiroshima marchează 70 de ani de la primul bombardament nuclear din istoria lumii

Hiroshima marchează 70 de ani de la primul bombardament nuclear din istoria lumii
Clopotele au marcat joi, la ora locală 8.15 (2.15, ora României), la Hiroshima, 70 de ani de la lansarea dintr-un bombardier american a bombei atomice, primul atac nuclear din istoria omenirii, care a condus la capitularea Japoniei și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează Le Monde.

Pe 6 august 1945, un bombardier de tip B-29, numit Enola Gay, care zbura la mare altitudine deasupra orașului, larga o bombă pe bază de uraniu de o forță destructivă echivalentă cu 16 kilotone de trinitrotoluen (TNT). Numărul morților este estimat la 140.000 la impact și, ulterior, din cauza radiațiilor.

„Rău absolut”

Premierul Shinzo Abe s-a aflat printre zecile de mii de persoane adunate în Parcul memorial al păcii din acest oraș situat în vestul arhipelagului, înconjurat de reprezentanți din 100 de state, cel mai mare număr prezent vreodată la ceremoniile de la Hiroshima.

La ceremonii au participat, între alții, ambasadoarea Statelor Unite în Japonia Caroline Kennedy și subsecretara americană însărcinată cu controlul armamentului Rose Gottemoeller, oficialul american de cel mai înalt rang trimis vreodată de Washington la aceste comemorări anuale.

Primarul orașului, Kazumi Matsui, a catalogat arma nucleară, într-un discurs, drept „răul absolut” și a îndemnat lumea să acționeze în vederea eliminării armelor nucleare.

„Pentru a coexista, avem nevoie să abolim răul absolut și lipsa de umanitate pe care o reprezintă armele nucleare. Este timpul să acționăm acum”, a spus el.

Premierul Shinzo Abe a anunțat că Japonia va prezenta o nouă rezoluție cu privire la abolirea armei nucleare, în cadrul Adunării Generale a ONU, în septembrie.

La trei zile de la bombardamentul de la Hiroshima, armata americană a largat o bombă pe bază de plutoniu asupra orașului portuar Nagasaki, omorând 74.000 de oameni.

Aceste două bombe au dat lovitura de grație Japoniei imperiale, care a capitulat pe 15 august 1945, marcând sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alexandru Nazare despre scumpirea carburanților: „Sunt creșteri spectaculoase. Ne îngrijorează situația. Analiza a fost transmisă Guvernului” / Ce spune despre aderarea la OCDE
Digi24
După eșecul cu Groenlanda, Trump amenință că preia o nouă țară. „Va fi onoarea mea”
Cancan.ro
Prima reacție a bărbatului care a făcut gender reveal cu două femei. Cum explică situația
Prosport.ro
FOTO. „Ești perfectă”. Apariției vedetei i-a extaziat pe fani
Adevarul
De ce aleg românii Japonia: avantajele și capcanele vieții într-una dintre cele mai bogate țări din lume
Mediafax
Ce a descoperit un turist care a vizitat un oraș abandonat din Germania: „Este incredibil”
Click
Destinația de vis care i-a cucerit pe doi vloggeri români: „Ne-am dorit mult să vedem țara a cerului etern albastru și a războinicilor lui Ginghis Han”
Digi24
Scandal la dezbaterea bugetului MApN. Un ales al Opoziției a dat buzna în ședință: „Miruță a făcut armata?”
Cancan.ro
Se întorc temperaturile negative în București. Pe ce dată se strică vremea, potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
Boala GRAVĂ de care suferă actrița care a apărut în baston la Oscar! Doctorii au sfătuit-o să se pregătească de moarte!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
BYD ATTO 2 DM-i: SUV-ul plug-in hybrid care promite peste 1.000 km autonomie
Descopera.ro
Cea mai veche peșteră din lume este mai bătrână decât dinozaurii!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la doctor și se plânge de „jucărie”: - Soția spune că...
Descopera.ro
Cercetătorii chinezi au creat un ceas atât de precis încât ar putea redefini în curând secunda