Prima pagină » Magazin » Imagini incredibile filmate de doi exploratori la „fereastra spre iad”, în inima unui vulcan activ

Imagini incredibile filmate de doi exploratori la „fereastra spre iad”, în inima unui vulcan activ

Imagini incredibile filmate de doi exploratori la
Doi bărbați au reușit să coborare până în inima unui vulcan activ și s-au filmat chiar pe marginea lavei.

George Kourounis și Sam Cossman au coborât adânc în craterul Marum, aflat într-un vulcan activ din arhipelagul Vanuatu, în sudul Pacificului. Cei doi au filmat întreaga experiență la „fereastra spre iad” cu o cameră GoPro.

Cei doi exploratori au mers la vulcanul activ alături de doi ghizi, au petrecut patru zile pe buza acestuia și au coborât de două ori în crater.

„Să intru în craterul Marum a fost un vis de-al meu de mulți ani”, a declarat Kourounis pentru Huffington Post.

Sursă: YouTube

„Vulcanul s-a luptat cu noi și am fost nevoiți să ne confruntăm cu o vreme îngrozitoare, cu o căldură extremă de la lavă, cu coborâri și urcări de 400 de metri pe pereți aproape verticali și cu ploaie acidă atât de puternică încât putea să provină de la bateria mașinii”, povestește Kourounis, documentarist specializat în surprinderea unor forțe extreme ale naturii.

Cei doi bărbați se pot lăuda acum că au ajuns într-un loc vizitat de mai puțini oameni decât Luna.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
Fenomen SPECTACULOS astăzi! Eclipsa de Soare poate fi observată din România. Care sunt cele mai bune locuri
Click
România, zgâlțâită de cutremure! Sofia Vicoveanca stă într-un bloc cu bulină roșie: „E pericol!” Avertismentul arhitectului Mihai Albu
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu