Prima pagină » Magazin » Inteligența scăzută, asociată cu credința în teorii ale conspirației și paranormal

Inteligența scăzută, asociată cu credința în teorii ale conspirației și paranormal

Inteligența scăzută, asociată cu credința în teorii ale conspirației și paranormal
Un nou studiu științific a descoperit faptul că persoanele receptive la "aiurelile așa-zis profunde, aparent intelectuale" sunt mai puțin inteligente, mai puțin dispuse să reflecteze și mai înclinate să creadă în teorii ale conspirației, în paranormal și în medicina alternativă.

Gordon Pennycook, doctorand la Universitatea Waterloo din provincia canadiană Ontario, și mai mulți colegi ai lui au testat câteva sute de voluntari într-un studiu care a evidențiat această legătură. Studiul lor a fost intitulat „On the reception and detection of pseudo-profound bullshit” („Despre receptarea și detectarea aiurelilor așa-zis profunde”) și include cuvântul „aiureli” de exact 200 de ori, precizează independent.co.uk.

Definirea „aiurelilor” reprezintă o sarcină destul de dificilă, însă Gordon Pennycook și colegii săi au reușit să explice în studiul lor anumite tipologii.

De exemplu, ei au prezentat voluntarilor următoarea afirmație „așa-zis profundă”: „Înțelesul ascuns transformă frumusețea incomparabilă a abstractului”.

„Deși această declarație ar putea să pară că transmite un posibil înțeles profund, ea este în întregime o colecție de cuvinte răsunătoare, puse împreună la întâmplare într-o frază, care respectă structura sintactică”, afirmă autorii studiului.

„Aiurelile”, în contrast cu nonsensul pur, reprezintă ceva care sugerează, dar nu conține un înțeles adecvat sau un adevăr”, au adăugat cercetătorii canadieni.

Gordon Pennycook a utilizat un site care generează la întâmplare astfel de propoziții pseudo-profunde dintr-un șir dat de cuvinte.

Site-ul este încă activ și generează, prin intermediul unui singur clic, aforisme aparent pline de înțelepciune, precum „Această viață nu duce deloc lipsă de hopuri cuantice revelatoare ale unei rejuvenări mitice” și „Ne aflăm la intersecția dintre transformare și dorință”.

Aproape 300 de voluntari au fost invitați să acorde note acestor fraze, în funcție de nivelul lor de profunzime, pe o scală de la 1 la 5.

Nivelul mediu de profunzime a fost de 2,6 puncte, ceea ce indică faptul că acele citate au fost considerate, în general, între „cumva profund” și „destul de profund”. Aproximativ 27% dintre voluntari au acordat un scor mediu de peste 3 puncte, fapt ce sugerează că au considerat că acele fraze erau „profunde” sau „foarte profunde”.

În al doilea test, cercetătorii canadieni i-au confruntat pe participanți cu exemple concrete de „aiureli”, desprinse din viața reală, rugându-i să citească mesaje publicate pe Twitter de Deepak Chopra, un scriitor cunoscut pentru opiniile sale new-age despre spiritualitate și medicină, și să le compare cu aforismele din primul test, ce erau generate de computer.

Rezultatele din acest test au fost similare cu cele din prima etapă, indicând faptul că mulți dintre participanți nu au putut să identifice „aiurelile”.

În ultimele două teste, participanții au citit o serie de declarații „pământești”, precum „bebelușii au nevoie de atenție constantă”, și citate deja foarte populare, precum „o persoană udă nu se teme de ploaie”. Acestea au fost folosite ca măsură de control, deoarece savanții canadieni voiau să se asigure că participanții nu catalogau toate afirmațiile pe care le citeau ca fiind „profunde”.

Așa cum se așteptau, cei mai mulți dintre voluntari au considerat că declarațiile „pământești” erau „lipsite de profunzime” și au avut tendința de a acorda note mari acelor fraze deja cunoscute și care sunt considerate profunde de publicul larg.

În afara acestor teste, cercetătorii canadieni au analizat și alte trăsături personale ale voluntarilor, examinând și părerile pe care aceștia le aveau despre ei înșiși și despre lumea din jur.

Una dintre concluziile studiului, ce pare a avea rolul unei condamnări, spune că persoanele care au fost mai receptive la declarațiile pline de „aiureli”, acordându-le note ridicate pe scala profunzimii, au fost în același timp „mai puțin dispuse să reflecteze, au prezentat abilități cognitive mai mici (inteligența verbală, fluență în exprimare, abilitatea de a învăța și folosi concepte numerice) și au fost mai predispuse la confuzii ontologice”.

De asemenea, aceleași persoane sunt mai înclinate să aibă „credințe religioase și paranormale” și mai înclinate „să creadă în medicina complementară și alternativă”.

„Descoperirile noastre sunt complementare cu ideea că tendința de a considera profunde acele declarații vagi și lipsite de sens reprezintă un fenomen psihologic legitim, ce prezintă o asociere consistentă cu unele variabile de interes teoretic”, au precizat autorii studiului.

Odată cu creșterea uriașă a comunicării pe internet, pe sistemele de mesagerie instantanee și pe rețelele de socializare, oamenii sunt mai expuși ca niciodată la acest tip de „aiureli așa-zis profunde”, au completat cercetătorii canadieni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A MURIT actorul Patrick Stewart, celebru pentru rolurile din „Star Trek” și „X-Men”
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
„Felicitări, campionule!”. Mii de români au crezut că fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur după o glumă online
Mediafax
PRIMUL sondaj după instalarea guvernului Niculescu. AUR domină clasamentul, PSD recuperează teren
Click
Coșmar pentru o familie din SUA! O fetiță de 10 ani, răpită în toiul nopții, a fost găsită legată într-un dulap după 13 ore
Digi24
Bătălia pe șefia ONU: varianta Orban ar fi o poveste de groază menită să-i sperie pe membri, pentru ca SUA s-o impună pe Lana Nusseibeh
Cancan.ro
Fiica lui Cosmin Cernat, AGRESATĂ de soțul Monicăi Iagăr: 'A trecut printr-o experiență extrem de dureroasă'
Ce se întâmplă doctore
Accidentul feroviar din Spania: misterul celor 17 minute în care centrul de control nu a oprit trenul. Ce au dezvăluit înregistrările
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Seceta din Anglia ar putea duce la restricții de apă pentru companii
Mediafax Italia
AMENDĂ dacă DORMI în mașină! Ce spune Codul rutier
Mediafax Spania
Primul pod transbordor din lume! Poți traversa râul în nacelă