Prima pagină » Magazin » Mii de persoane la Afterhills, cel mai mare festival din zona Moldovei

Mii de persoane la Afterhills, cel mai mare festival din zona Moldovei

Mii de persoane au participat în pădurea Dobrovăț la Afterhills, cel mai mare festival din zona Moldovei. Les Elephantes Bizarres, Luna Amară, Subcarpați și Morcheeba au urcat pe scena principală a festivalului, iar zeci de DJ au mixat pe celelalte 4 scene.

Una dintre cele mai mari scene din România a fost înconjurată vineri noapte de mii de persoane. Veniți din toată țara, dar și din străinătate, festivalierii au fredonat melodiile artiștilor preferați. Les Elephantes Bizarres au deschis cel de-al doilea weekend de distracție din pădurea de la Dobrovăț.

Pe o suprafață de zece hectare, înconjurate de 16. 000 de hectare de pădure, Afterhills a oferit experiențe de neuitat pentru fiecare persoană care a vrut să petreacă un weekend în aer liber, cu muzică bună.

Clujenii de la Luna Amară au reamintit de 10 august 2018 și le-au transmis celor prezenți că și ei vor autostradă.

Cea mai aplaudată trupă a fost Subcarpați, care a ținut publicul în priză mai bine de 40 de minute, într-un spectacol de folclor, hip-hop și jocuri de lumini.

Iar Morcheeba, capul de afiș de vineri seară i-a ținut cu sufletul la gură pe ieșeni până la sfârșitul concertului, când a cântat cea mai cunoscută piesă a ei „Rome wasn’t built in a day”.

Iar cei care nu au vrut să se distreze la scena cea mare au avut de ales între silent stage, unde toată lumea ascultă muzică la căști, sau celelalte trei amplasamente cu diverse stiluri de muzică.

În acest sfârșit de săptămână, la Iași vor mai concerta Lucia, Jurjak, Grasu XXL, Télépopmusik, The Putreds (Macanache & Live Band), Șuie Paparude, Paraziții, Kosheen Live și GusGus.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...