Moartea unei stele, surprinsă de telescopul Hubble. Foto în articol

Moartea stelelor reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase fenomene din Univers. Primele imagini ale nebuloasei Fluture au fost surprinse de telescopul Hubble în 2009. Aceasta este o nebuloasă bipolară cu o structură foarte complexă. Forma sa este cea a unor aripi ca de fluture care se extind dintr-un nucleu reprezentat de o stea muribundă.

Analiza spectrului luminii nebuloasei NGC 6302 indică faptul că steaua sa centrală este una dintre cele mai fierbinți stele din galaxie, temperaturile la suprafața sa ajungând la aproape 222.000 de grade Celsius, de peste 38 de ori mai fierbinte decât Soarele, ceea ce implică faptul că steaua din care s-a format a fost una masivă — probabil că avea o masă de cinci ori mai mare decât a Soarelui, conform calculelor astrofizicienilor.

EXCLUSIVStenograme | Cum au ajuns doi polițiști să fie informatori pentru un clan de interlopi: „Sunteți mai mulți inși într-un dosar, sunt numele voastre, o să fiți chemați cu toții”

05:30

FLASH NEWSMarco Rubio anunță că nu mai este nevoie de o intervenție militară în Iran deoarece sancțiunile economice și blocada SUA și-au spus cuvântul: „Vor ajunge ca o țară din lumea a treia”

23:44

Pe măsură ce o stea intră în ultimele stadii ale vieții sale, după ce își termină combustibilul nuclear, își extinde în spațiu straturile exterioare, formând un nor de materie în jurul nucleului stelar care devine foarte dens, foarte fierbinte și foarte strălucitor — o pitică albă. Această pitică albă luminează norul de materie din jur, oferind spectacolul de gală al nebuloasei rezultate pentru astronomi.

Steaua și-a extins straturile exterioare de-a lungul unei perioade de aproximativ 2.200 de ani, formând aripile ca de fluture care au ajuns să aibă o anvergură de peste 3 ani lumină.

Culorile și forma aripilor acestei nebuloase oferă detalii despre istoria acestei stele. Pe măsură ce a intrat în stadiul de gigantă roșie, cu un diametru de 1.000 de ori mai mare decât al Soarelui, steaua a început să-și extindă straturile exterioare. La ecuatorul său, materia era ejectată în spațiu cu o viteză relativ mică, de aproximativ 32.000 de km/h, în timp ce materia din zona polilor stelei a fost expulzată cu viteze mult mai mari, formându-se astfel torul din praf și aripile nebuloasei, scrie Agerpres.

Pe măsură ce steaua a început să se transforme într-o pitică albă, încălzindu-se foarte mult, vântul stelar a început să spulbere particulele de materie cu viteze de aproximativ 3,2 milioane de km/h, reconfigurând forma și compoziția aripilor.

Regiunile roșii ale imaginilor indică prezența azotului, cel mai rece dintre gazele prezente în fotografii. Regiunile albe indică prezența sulfului, în timp ce hidrogenul este vizibil în culoarea maro, heliul este albastru iar oxigenul în violet și turcoaz.

Printre nebuloasele de acest tip se numără și nebuloasa Westbrook, M2-9, Roberts 22, Hubble 12 și IRAS 13208-6020.