Prima pagină » Magazin » Motivul greu de crezut pentru care această tânără a fost INTERZISĂ la ore: ”Am izbucnit în plâns. Mi-au spus ASTA”

Motivul greu de crezut pentru care această tânără a fost INTERZISĂ la ore: ”Am izbucnit în plâns. Mi-au spus ASTA”

O tânără de 17 ani din Marea Britanie a fost amenințată că va fi dată afară de la școală pentru că este prea roșcată, scrie Daily Mail.

Emily Reay, care are părul natural castaniu, este vopsită roșcată de trei ani, însă abia după vacanța de Paște din acest an au apărut problemele. Când s-a întors la școala sa din Cumbria, Emily a fost amenințată de profesori că va fi dată afară dacă nu își ”atenuează” culoarea părului, care în prezent este ”nepotrivită”.

”Am fost foarte nervoasă, am izbucnit în plâns. Toată lumea mă știe drept ‘tânăra cântăreață roșcată’. M-am oferit să îmi prind părul sau să port o căciulă, dar mi-au spus că trebuie să mă vopsesc”, a declarat Emily, conform Daily Mail.

Tânăra spune, totuși, că în primă fază va încerca să se întoarcă la școală având părul prins într-un coc. În mod ironic, Emily a câștigat în trecut un concurs organizat în cadrul unui bal al școlii, cu tema ”Cea mai bună coafură”, scrie Daily Mail.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!