Prima pagină » Magazin » Muzica ar putea să influențeze negativ memoria. STUDIU

Muzica ar putea să influențeze negativ memoria. STUDIU

Muzica ar putea să influențeze negativ memoria. STUDIU
Muzica ar putea să influențeze în mod negativ capacitatea de memorare a oamenilor, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Georgia Institute of Technology din Statele Unite ale Americii, informează dailymail.co.uk.

Acesta ar putea fi motivul pentru care mulți oameni nu reușesc să memoreze numele persoanelor cu care fac cunoștință în timpul petrecerilor și pentru care unii dintre conducătorii auto „se rătăcesc” atunci când radioul este pornit în trafic.

Oamenii de știință americani au descoperit că muzica poate să afecteze capacitatea de concentrare a oamenilor, mai ales după ce aceștia au trecut de prima tinerețe.

Ei cred că acest fapt ar putea avea implicații importante pentru persoanele de vârsta a treia și pentru cele care își dau întâlniri în cafenele și în alte locuri zgomotoase.

În schimb, studenții care au participat la studiu nu au avut nicio problemă – muzica nu le-a afectat performanțele.

Dar participanții adulți și-au amintit cu 10 procente mai puține prenume atunci când ascultau muzică în fundal, în comparație cu situațiile în care au făcut cunoștință cu diverse persoane în spații liniștite.

„Adulții trecuți de prima tinerețe au probleme atunci când vine vorba de concentrare și de ignorarea zgomotelor irelevante”, a explicat Audrey Duarte, cercetătoare la Memory and Aging Lab de la Georgia Institute of Technology din orașul american Atlanta, coordonatoarea studiului.

„Memoria asociativă intră și ea în declin odată cu vârsta. Pe măsură ce îmbătrânim, ne este mai greu să ne amintim numele asociate unor chipuri și spațiile în care au avut loc anumite conversații”, a adăugat ea.

Descoperirea ar putea avea implicații deosebite pentru cei din azilurile de bătrâni și pentru persoanele care preferă să organizeze întruniri oficiale în afara clădirilor de birouri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...