No Pants Subway Ride: bucureștenii s-au plimbat cu metroul în boxeri cu dantelă și pantaloni scurți – GALERIE FOTO

Publicat: 11/01/2015, 18:25

Evenimentul „No Pants Subway Ride”, care are loc la nivel mondial începând din 2002, s-a desfășurat pentru prima dată și în Capitală, duminică, de la ora 15.00, când bucureștenii au fost invitați să se plimbe cu metroul fără să poarte pantaloni.

La ora 14.40, câteva zeci de persoane, printre care organizatorii acestui eveniment, s-au strâns la intrarea în stația de metrou Unirii – Hanul lui Manuc. Chiar înainte de a începe plimbarea fără pantaloni pe magistrala de metrou Berceni – Pipera, un dialog între un tânăr și o femeie de peste 50 de ani a arătat diferența dintre generații.

„Da, am curajul să îmi dau pantalonii jos. Nu mi se pare o rușine”, a spus un tânăr din București, care venise la eveniment cu un amic. El a spus că a invitat și alți prieteni să se alăture acestui eveniment.

„Măi copile, trebuia să te dezbraci de tot. Gol pușcă ești mai interesant”, i-a spus o doamnă unui tânăr care venise într-o pereche de pantaloni scurți. „Ce e asta? La bermude? (…) Dezbracă-te gol pușcă și să vezi ce pică după tine fetele pe jos pe aici. Și alea tinere, și alea bătrâne, măicuță”, i-a spus femeia tânărului.

Tânărul nu a ezitat nicio clipă să o invite pe doamna respectivă să participe la acest eveniment. „Eu? Cum să nu? Eu pot să vin fotomodel”, a fost răspunsul femeii la propunerea acestuia. „A înnebunit lumea. Copii, evenimentul e bun la ăia la care este, dar nu la noi! Noi nu suntem pregătiți! Mizerie, sărăcie”, a spus femeia. „Toate sunt bine, dar cu o limită. Nu e bine! Nu e bine să umblăm dezbrăcați”, a continuat femeia.

Spunându-i femeii că această plimbare fără pantaloni la metrou are loc în mai multe orașe din lume, printre care și New York, aceasta a spus că „ăia nu mai pot de pricopsiți, noi nu mai putem de sărăcie”. „Deci, dezbrăcați-vă, copii”, a concluzionat femeia, care apoi a plecat din zona Unirii.

În acest an, la eveniment participă cel puțin 60 de orașe din lume, fiind pentru prima dată când manifestarea a fost organizată și la București, potrivit informațiilor prezentate pe pagina de Facebook dedicată „No Pants Subway Ride”. Evenimentul a fost organizat duminică, de la ora 15.00, în toate orașele participante.

„Ne-am strâns ca să ne distrăm într-o duminică de ianuarie, care altfel ar fi fost total banală. Mesajul este acela de a ne distra. S-a tot spus că ar trebui să facem mai multe chestii culturale, dar, până la urmă, o manifestație de genul acesta este un act cultural în sine”, a spus o tânără din București.

Între cele câteva zeci de persoane care au venit duminică s-au aflat și două tinere, care au spus că lucrează „în domeniul cânepii” și că unul dintre motivele pentru care au decis să participe este acela că se confruntă cu „freedom of speech” (libertatea de exprimare, n.r.) și „freedom of action” (libertatea de acțiune, n.r.). „Am venit să-i susținem. Suntem pregătite să ne dăm pantalonii jos. Atât timp cât nu facem rău nimănui”, au spus Anca și Raluca.

Motivele participării la această plimbare au fost diverse. Un alt tânăr a spus că s-a hotărât să vină după ce a citit declarațiile reprezentanților Metrorex. „Eu m-am gândit, inițial, să stau acasă, dar când am citit declarațiile (reprezentanților Metrorex, n.r.) cum românii nu sunt pregătiți pentru chestia asta și că românii sunt necivilizați și sigur o să degenereze evenimentul, am zis că trebuie să venim să demonstrăm că nu este așa. A fost o reacția împotriva «Las-o că merge așa». Eu cred că nu merge așa”, a spus acesta.

La acest eveniment global, participanții trebuie să stea în vagon cum ar sta de obicei. Ei pot să citească o revistă sau o carte și să aibă activitățile pe care le au de fiecare dată când circulă cu metroul, doar că, în Capitală, lucrurile nu s-au desfășurat la fel de natural. Puțini au fost aceia care au venit singuri sau care au deschis o carte, un ziar sau o revistă în timpul plimbării, cei mai mulți preferând să călătorească în grup.

„No Pants Day este spiritul românesc de a fi în pielea goală. (…) Mesajul este unul clar: să ne dezbrăcam de caracter și de pantaloni, dragi prieteni”, a spus Radu Valahu, cunoscut românilor pentru performanțele sale sportive la skandenberg. „Mă cheamă Radu Valahu, cel mai sănătos om, de asta mă aflu aici, să mă dezbrac că nu am toată țigla pe casă și tot părul pe picioare”, a completat acesta.

În grupuri de trei-patru persoane, curajoșii s-au urcat în metrou. Unii dintre călători au fost surprinși de o astfel de apariție, alții s-au uitat discret, pe sub gene, în timp ce adolescenții au părut amuzați de codul vestimentar adoptat de participanții la No Pants Subway Ride. Alții au spus că nu au nicio părere despre această manifestare.

„Încetați să mai fiți serioși. Atât. Nu este nimic profund. Să ne bucurăm de viață și de micile plăceri ale vieții, cum ar fi să stai fără pantaloni în metrou”, a spus un alt tânăr. „Fiecare este liber să se exprime, fiecare este liber să facă ce vrea, trăim într-o țară democrată. În privința copiilor care văd, da, este un pic greșit, nu este un lucru bun”, a spus un bărbat, aflat într-unul dintre trenurile care mergeau în direcția Berceni.

„Sunt tineri, nu deranjează”, a spus o doamnă, în timp ce o altă femeie a afirmat că „încă trăim într-o țară liberă”, iar fiecare persoană „face ce vrea”. O bunică aflată, în trenul spre Unirii, cu nepotul de aproximativ 10 ani, a afirmat că nu este deranjată deloc de acest eveniment. „Sunt curajoși”, a spus aceasta. „Mie mi se pare ciudat. Este cam îndrăzneț”, a spus nepotul femeii.

Adolescenții au apreciat cel mai mult plimbarea fără pantaloni la metrou. „Este haios. Fac oamenii să zâmbească. Este foarte amuzant”, au afirmat câțiva adolescenți, înainte să coboare la stația Unirii.

Evenimentul No Pants Subway Ride este plănuit să se desfășoare duminică, de la orele locale 15.00, și în orașe precum New York, Amsterdam, Barcelona, Berlin, Boston, Brisbane, Copenhaga, Helsinki, Lisabona, Londra, Los Angeles, Madrid, Miami, Montreal, Paris, Praga, Riga, Roma, San Francisco, Stockholm, Sydney, Toronto, Vancouver și Washington DC, potrivit site-ului improveverywhere.com.

(Serviciul FOTO al agenției MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini.)

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
Spania: explozia nunţilor în rândul celor de peste 60 de ani
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
România în Schengen AIr. Regulile pe aeroporturi intră în vigoare din 31 martie
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Emisiile de la marile companii de petrol și gaze ar putea cauza milioane de decese...