Prima pagină » Magazin » O chitară electrică a lui Bob Dylan, vândută la licitație pentru o sumă record

O chitară electrică a lui Bob Dylan, vândută la licitație pentru o sumă record

O chitară electrică a lui Bob Dylan, vândută la licitație pentru o sumă record
Chitara electrică a lui Bob Dylan, folosită în timpul faimosului său concert din Newport din 1965, a fost vândută pentru suma record de 965.000 de dolari, în cadrul unei licitații organizate vineri, la New York, de casa de licitații Christie's, informează contactmusic.com.

Chitara electrică a lui Bob Dylan, folosită în timpul faimosului său concert din Newport din 1965, a fost vândută pentru suma record de 965.000 de dolari, în cadrul unei licitații organizate vineri, la New York, de casa de licitații Christie’s, informează contactmusic.com.

Chitara Fender Stratocaster, din 1964, a fost folosită de Bob Dylan în timpul festivalului folk din Newport, Rhode Island, pentru a interpreta trei piese noi, care nu au fost însă pe gustul publicului, obișnuit cu chitara acustică.

Chitara și textele cântecelor au fost abandonate într-un avion privat, utilizat de Bob Dylan și membrii grupului, în lunile ce au urmat concertului din Newport, și au fost păstrate de pilotul aeronavei.

Ulterior, Bob Dylan a contestat autenticitatea obiectelor, înainte de a le recunoaște și a accepta să fie vândute.

„Interesul internațional a fost enorm, în momentul anunțării punerii în vânzare, iar rezultatele justifică statutul mitic al acestei chitare în istoria muzicii”, a declarat Tom Lecky, expert al casei de licitații Christie’s.

Prețul de vânzare doboară astfel recordul stabilit în 2004, când chitara Fender Stratocaster, care i-a aparținut lui Eric Clapton, a fost vândută pentru suma de 959.500 de dolari.

În cadrul licitației au mai fost vândute cinci foi cu versuri scrise de Bob Dylan, cu prețuri de pornire cuprinse între 3.000 și 30.000 de dolari, însă numai un singur lot a obținut suma de 20.000 de dolari.

Licitația a avut loc doar la o zi după ce un manuscris cu versurile cântecului „Born to Run” de Bruce Springsteen a fost adjudecat pentru suma de 197.000 de dolari.

Bob Dylan, pe numele adevărat Robert Allen Zimmerman, născut pe 24 mai 1941, în Duluth, Minnesota, este cântăreț, compozitor și poet, el fiind, de zeci de ani, una dintre figurile reprezentative ale muzicii mondiale. Cele mai celebre lucrări ale lui Dylan datează din anii ’60, când acesta a devenit faimos. Multe dintre cântecele sale, precum „Blowin’ in the Wind” și „The Times They Are a-Changin'”, au devenit adevărate imnuri antirăzboi și ale mișcărilor pentru drepturile civile.

Cu o carieră impresionantă de aproape o jumătate de secol, Bob Dylan este unul dintre puținii artiști al căror palmares include peste 30 albume de studio, 13 albume live, 14 compilații și 58 de single-uri. Declarat de revista Rolling Stones drept cel mai important artist solo al tuturor timpurilor, în 2004, Bob Dylan a adunat de-a lungul vremii o colecție impresionantă de premii, care include 11 trofee Grammy. Printre premiile deosebite se numără și cinci Grammy Hall of Fame, ce onorează înregistrările care au peste 25 de ani vechime și o semnificație istorică și culturală remarcabilă, precum și o distincție specială Pulitzer în 2008, pentru impactul profund pe care l-a avut asupra muzicii și culturii americane.

Bob Dylan a concertat la București în iunie 2010, în cadrul Never Ending Tour – turneul de concerte neîntrerupte ale cântărețului, început în iunie 1988.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Legătura neașteptată dintre testosteron și riscul de cancer