O româncă este considerată un „Sherlock Holmes al lumii artelor”. Cine este Valeria Ciocan

Utilizând radiologia, stereomicroscopia și radiația în infraroșu, cercetătorii de la Fine Arts Expert Institute din Geneva caută secretele ascunse ale picturilor prezente pe piață. Potrivit cercetărilor lor, aproximativ 50% dintre operele disponibile în lume sunt falsuri.

În laboratorul ei din Geneva, Valeria Ciocan analizează un tablou atribuit pictorului francez Fernand Léger, cu ajutorul unui aparat cu raze infraroșii, în căutarea eventualelor semne de contrafacere.

„Reflectografia în infraroșu permite vizualizarea prin straturile picturii și punerea în evidență a desenelor subadiacente. În acest caz, vedem un cadrilaj”, explică Valeria Ciocan, specialistă în imagistică ce lucrează în laboratoarele deținute de FAEI.

LIFESTYLE Cafea lungă sau espresso scurt? Care este mai bună pentru sănătate, potrivit dr. nutriționist Mihaela Bilic

17:03

EXCLUSIV Cristoiu critică inacțiunea lui Grindeanu în raport cu Bolojan: nu se întâmplă concret nimic!

16:53

„În general, acest desen ne spune că este vorba mai degrabă de o copie. Dar, uneori, poate fi vorba de o scalare făcută de pictorul însuși, deci trebuie să rămânem prudenți”, a adăugat ea.

Stereomicroscopie, reflectografie în infraroșu, radiografie… știința dispune de acum de instrumente moderne pentru a-i depista pe falsificatori și pentru a releva veritabila stare de conservare a unei opere de artă.

La Geneva, laboratorul FAEI utilizează aceste tehnologii pentru a detecta tablourile false, dar descoperă uneori și capodopere. Și face acest lucru în deplină confidențialitate, așa cum o cere principiul respectării vieții private în Elveția.

„Când cumperi un apartament, ți se oferă automat o expertiză. Până de curând, se cumpărau opere de artă cu 10 milioane de euro și cu o documentația insuficientă”, afirmă Yan Walther, coordonatorul laboratorului.

În secolul al XXI-lea, lucrurile s-au schimbat destul de mult, în contextul în care opere de artă în valoare de 60 de miliarde de dolari își schimbă proprietarul în fiecare an. De acum înainte, autentificarea lor de comitete și alte fundații familiale se sprijină tot mai mult pe rezultate științifice.

Noii actori de pe piață – indiferent dacă sunt instituții financiare, asiguratori și colecționari bogați provenind din Asia și din țările arabe – nu mai vor să își plaseze banii fără a fi siguri de investiția lor.

Costul expertizei poate să pară ridicat, între 500 și 15.000 de euro pentru o operă de artă, dar el rămâne moderat în comparație cu cota artiștilor.

Pe o piață care înregistrează o creștere puternică, prețul operelor de artă alimentează apetitul falsificatorilor.

Așa cum a subliniat FBI, infracționalitatea de pe piața artelor a devenit un veritabil „flagel internațional”.

Potrivit experților, aproape jumătate dintre operele aflate în circulație ar fi falsuri. Este un procent dificil de verificat, dar care nu îl miră deloc pe Yan Walther: între 70% și 90% dintre operele pe care le analizează se dovedesc a fi false.

Un nud al pictorului francez Albert Marquet părea autentic până când reflectografia a relevat, în laboratorul FAEI, imaginea unui tractor cu pneuri ascunsă sub stratul de vopsea. Or, aceste vehicule au apărut abia în anii 1930, mult mai târziu decât anul în care opera originală a fost realizată – 1912.

Laboratorul FAEI se află în zona intens supravegheată Ports Francs – un spațiu exceptat de taxele vamale și de TVA -, unde comercianții și colecționarii depozitează peste 1 milion de opere de artă, inclusiv picturi de Pablo Picasso, Vincent Van Gogh, Claude Monet și, poate, chiar Leonardo da Vinci.

Kilian Anhauser, șeful de laborator de la FAEI, analizează la rândul său tabloul lui Fernand Léger, care ar data din 1954. Grație unei analize cu fluorescență cu raze X, el descoperă că pigmenții utilizați pentru acest tablou nu corespund acelora pe care îi folosea în mod obișnuit pictorul francez în anii ’50.

Însă expertul elvețian preferă să nu ofere o concluzie definitivă. Ideea sa: prelevarea unui fragment minuscul din tablou pentru datarea hârtiei. Metoda cu radiocarbon permite, într-adevăr, să se determine dacă hârtia utilizată la realizarea unei opere a fost fabricată din copacii tăiați înainte sau după testele nuclearea efectuate în anii 1950.

Dacă hârtia datează după 1955, anul decesului pictorului, atunci diagnosticul va fi confirmat.

Un lucru este sigur: „Analizele științifice dau valoare operelor de artă”, spune Yan Walther.

În plus, autentificarea științifică „aduce valoare (tabloului, n.r.) pentru că ea permite spunerea unei povești: puteți să găsiți un desen subadiacent, iar o radiografie vă va arăta cum a lucrat acel pictor”, a adăugat el.

De altfel, tablourile circulă tot mai mult în lume, participând la târguri, expoziții și schimburi între muzee, iar asiguratorii au devenit mai vigilenți. În prezent, ei apelează în mod sistematic la experți în știință pentru o „constatare” a stării în care se află operele înainte și după acele călătorii.

În plus, multiplicarea din ultimii ani a scandalurilor declanșate de falsurile din lumea artelor – cazul Beltracchi în Germania, scandalul Knoedler la New York – au determinat casele de licitații și reprezentanții acestui sector de activitate să adopte o mai mare prudență și, deci, să apeleze tot mai des la expertizele științifice.

Rămâne de văzut dacă „experții tradiționali” precum Andrea Hoffman – restauratoare și istoric de artă la Geneva – mai au vreun viitor. „90% din ce vezi în tablou poate fi văzut cu ochii noștri și asta înseamnă să ai experiență”, spune ea.

Valeria Ciocan a studiat la Universitatea Perugia din Italia, unde a obținut un doctorat în științe și tehnologia conservării și restaurării patrimoniului cultural. A lucrat pentru Laboratorul Universității Perugia, National Gallery din Londra, British Museum din Londra și Centrul de cercetare și restaurare a muzeelor din Paris.