Prima pagină » Magazin » ONU l-a numit pe Leonardo DiCaprio mesager al păcii pentru climă

ONU l-a numit pe Leonardo DiCaprio mesager al păcii pentru climă

ONU l-a numit pe Leonardo DiCaprio mesager al păcii pentru climă
Leonardo DiCaprio se alătură altor celebrități, din trecut și din prezent, de la Audrey Hepburn la Angelina Jolie, care au reprezentat diferite organizații subsidiare Națiunilor Unite.

DiCaprio, care este de mulți ani un activist implicat în problemele climatice și de mediu, se va adresa reprezentanților ONU la un summit pe tema schimbărilor climatice, pe 23 septembrie, cu o zi înainte de Adunarea Generală anuală a organizației. Mulți dintre șefii de stat ai celor 193 de țări membre ale ONU sunt așteptați să participe la summitul dedicat climei.

„Leonardo DiCaprio nu este doar unul dintre cei mai mari actori ai lumii, ci are și o responsabilitate asumată de mult timp față de problemele de mediu, inclusiv prin intermediul fundației sale”, a spus secretarul general al ONU.

Vedeta americană a înființat în 1998 Fundația Leonardo DiCaprio, a cărei misiune este protejarea ultimelor locuri cu adevărat sălbatice de pe Terra și construirea unei relații mai armonioase între umanitate și lumea naturală în generală, potrivit unei declarații a Națiunilor Unite. Fundația lui DiCaprio a contribuit cu bani la programele de protejare a tigrilor din Nepal, elefanților din sălbăticie și a faunei oceanice, inclusiv a rechinilor.

„Simt că am o obligație morală să vorbesc în acest moment cheie din istoria omenirii. Este momentul să acționăm. Modul în care vom aborda problema schimbărilor climatice în următorii ani va influența în mod decisiv soarta umanității și a planetei”, a spus DiCaprio în aceeași declarație emisă de ONU. Actorul a adăugat că este o onoare pentru el să accepte poziția oferită de Națiunile Unite.

Leonardo DiCaprio se alătură altor celebrități, din trecut și din prezent, de la Audrey Hepburn la Angelina Jolie, care au reprezentat diferite organizații subsidiare Națiunilor Unite.

În prezent, sunt numiți 11 alți mesageri pentru pace și un ambasador al bunăvoinței, potrivit ONU. Printre ceilalți mesageri, care oferă consiliere organizației mondiale pe o varietate de teme, se numără actorii Michael Douglas și Charlize Theron și scriitorul Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului.

Leonardo DiCaprio, în vârstă de 39 de ani, este considerat unul dintre cei mai talentați actori de la Hollywood. A debutat devreme, fiind considerat în epocă un copil minune al cinematografiei americane. Printre primele sale filme se numără „What’s Eating Gilbert Grape” (1993), în care a jucat alături de Johnny Depp, și „Jurnalul unui baschetbalist” (1995). A avut mare succes la public după ce a jucat în „Romeo și Julieta”, în 1996, și, mai ales, în blockbusterul „Titanic”, în 1997.

În ultima vreme, DiCaprio s-a specializat în biografii ale unor mari personalități. Astfel, el a jucat rolul pionierului aviației Howard Hughes, în „Aviatorul”, care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele patru nominalizări la premiile Oscar, iar în 2011 l-a interpretat pe fostul director al FBI-ului J. Edgar Hoover, în filmul „J. Edgar”, regizat de Clint Eastwood. Actorul a mai jucat în „Bandele din New York” (2002), „Cârtița” (2006) și „Shutter Island” (2010), regizate de Marin Scorsese, dar și în filmul lui Christopher Nolan – „Începutul/ Inception”, lansat în cinematografe în 2010. Actorul a putut fi văzut în 2013 în cinematografe în filmul „Marele Gatsby”, o ecranizare de excepție a romanului omonim scris de Francis Scott Fitzgerald, în regia lui Baz Luhrmann, și în „Lupul de pe Wall Street”, în regia lui Martin Scorsese, într-un rol care i-a adus cea de-a patra nominalizare la Oscar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...