Prima pagină » Magazin » „Păpușa Barbie” umană a fost bătută în seara de Halloween

„Păpușa Barbie” umană a fost bătută în seara de Halloween

Valeria Lukianova, supranumită și „Păpușa Barbie" umană, a fost atacată de doi indivizi. Tânăra spune că în ultimii doi ani a devenit ținta amenințărilor unor necunoscuți.

Fotomodelul în vârstă de 28 de ani a devenit celebru datorită aspectului „de păpușă Barbie”, deși a insistat mereu că fizicul său este natural, cu excepția implanturilor mamare.

Valeria Lukianova a fost internată într-un spital din Odessa, cu buzele și capul umflat, negând că ar ascunde semnele unei noi operații estetice. „Am fost atacată de doi bărbați, chiar în fața casei mele. Aceștia nu au zis nimic și nu au încercat să mă tâlhărească. M-au lovit în cap, peste față și m-au strâns de gât. Din fericire, a apărut în zonă o vecină de a mea și când au văzut-o, agresorii au fugit”, a povestit tânăra.

Atacul a avut loc în noaptea de Halloween (31 octombrie 2014) și Valeria Lukianova a stat câteva zile în spital. „Acum mă simt mai bine, deși mă doare mandibula. Am luat multe calmante și durerile au fost mari”, a mai spus „Păpușa Barbie”. Lukianova a susținut în repetate rânduri că implantul mamar este singura procedură de chirurgie estetică la care a apelat.

„Cu excepția sânilor, corpul meu este 100% natural. Am slăbit mult și am sânii mici. Am fost nevoită să îmi pun silicoane, ca să mă simt ca o fată normală. Dincolo de implantul mamar, nu am alte operații”, a mărturisit Lukianova.

Recent, tânăra a spus că vrea să se transforme într-o „amazoană”, pentru a adopta imaginea unei femei războinice. „Vreau să am un chip la fel de minunat. Nu îmi mai place însă corpul meu. Am nevoie de musculatură”. Pe de altă parte, „Păpușa Barbie” dorește să joace într-un film alături de actorul britanic Callum Blue. „E un actor extraordinar. Sper că voi juca alături de el”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AMERICANII PLEACĂ DIN IRAK! După două decenii, SUA își retrag trupele. Iranul și aliații săi sărbătoresc plecarea
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este cea mai fericită țară în 2026? În top se află și o țară aflată în război!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!