Prima pagină » Magazin » Peste două mii de persoane la deschiderea oficială TIFF, de la Cluj-Napoca

Peste două mii de persoane la deschiderea oficială TIFF, de la Cluj-Napoca

Peste două mii de persoane la deschiderea oficială TIFF, de la Cluj-Napoca
Peste două mii de persoane au asistat, vineri seară, la deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Film (TIFF), care are loc în Piața Unirii, din Cluj-Napoca, gala de deschidere începând cu aproape o oră întârziere din cauza ploii, astfel că vedetele au pășit prin ploaie pe covorul roșu.

Peste două mii de persoane au asistat, vineri seară, la deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Film (TIFF), care are loc în Piața Unirii, din Cluj-Napoca, gala de deschidere începând cu aproape o oră întârziere din cauza ploii, astfel că vedetele au pășit prin ploaie pe covorul roșu.

La ceremonie au venit actorii Andi Vasluianu, Dorel Vișan, Monica Bârlădeanu, regizorul Samuel Maoz, membru în juriul competiției, fotograful Cosmin Bumbuț, cineastul Iosif Demian, regizorii unora dintre filmele proiectate la TIFF – Daisuke Miyazaki („Sfârșitul nopții”, Competiție), Philip Scheffner (documentarul „Reconstituirea/ Revision”), Rebecca Thomas („Copiii electrici”), Daniel Moshel („Login2 Life”) și Michal Kosakowski, autorul documentarului „Nicio victimă/ Zero Killed”, precum și actorii clujeni din spotul TIFF regizat de Iulia Rugină – Anca Hanu și Adrian Cucu, primarul interimar al municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin, producătorul Bobby Păunescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Programată la 20,45, gala a început cu aproximativ o oră întârziere, după care ploaia s-a oprit și a apărut un curcubeu.

Directorul festivalului, Tudor Giurgiu, a deschis gala spunând că „melcii apar după ploaie”, filmul său, din deschiderea festivalului, numindu-se „Oameni și melci”.

„Melcii ies după ploaie, nu am vrut să ne mutăm și iată că ploaia a dispărut. Albumul foto TIFF distribuit de voluntari este despre orașul, oamenii, festivalul TIFF. Este o declarație de iubire, a noastră pentru oraș și a oamenilor pentru TIFF. Vom avea 241 de filme, 193 lung metraje și 48 filme scurte. Avem la Cluj, pe lângă multele filme, un număr impresionant de voluntari, 492 de voluntari. Ne-am gândit să lucrăm nu doar cu studenți și elevi, astfel că cel mai tânăr voluntar are 16 ani și 63 de ani cel mai bătrân, un american care are ziua de naștere pe 3 iunie. Mulțumim că ne-ați ajutat să menținem festivalul, mulțumim Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, Ministerul Culturii, Guvernul. Lui Emil Boc, îi mulțumesc ca prieten, nu este o mulțumire electorală”, a spus Tudor Giurgiu.

Directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov, le-a urat spectatorilor, de pe scena din Piața Unirii, nopți sălbatice la TIFF și a explicat de ce este singura ocazie când îl vedem îmbrăcat la costum.

„Vreau să vă urez zile, seri și nopți sălbatice la TIFF. M-am înbrăcat așa pentru că are legătură cu rolul de ginerică, pe care-l joc în „Oameni și melci”. În rest, nu cred că voi mai purta costum. Vă urez zece zile de miere”, a spus Chirilov.

La rândul său, primarul interimar Radu Moisin a spus că la Cluj va funcționa un centru regional de cinematografie.

„Vom avea un Centru Regional de Cinematografie, cu studiouri de bună calitate, pentru ca Europa să vadă filme românești făcute la Cluj”, a spus Moisin.

A urmat apoi proiecția unui film făcut de un spectator al ediției din 2011 sub genericul „Experiența ta la TIFF devine film”, după care Tudor Giurgiu a povestit cum pot utilizatorii de telefoane smart să găsească diverse aplicații pentru TIFF.

„Avem un program de Realitatea Augmentată. Cu telefoanele smart se văd locațiile TIFF, orarul locațiilor, se pot face fotografii la posterul TIFF și automat vor fi proiectate spoturile. De asemenea, dacă îndrepți telefonul spre Hotel Continental veți vedea programul de acolo, spre Muzeul de Artă la fel. Fanii TIFF vor găsi traillere la filme. Sper ca acest oraș să fie Capitală Capitală Europeană, este important să ne gândim la o dezvoltare anuală, cu programe coerente pe mai mulți ani, fără o infrastructură adecvată nu se poate. Dov Simens, care face un workshop despre filmul ca afacere spune că oamenii, clădirile nu sunt suficiente, trebuie forme de ajutor, facilități financiare pentru cei care vor să cheltuiască bani la Cluj. Am găsit o Casă pentru TIFF, aici vor fi workshopuri, școli de actorie, după eforturi cumplite, ceea ce numim casa TIFF va prelungi spiritul TIFF-ului de-a lungul anului”, a spus Giurigiu.

După prezentarea unui film despre Casa TIFF, a fost proiectat „Superman, Spiderman sau Batman”, un scurt metraj realizat de Tudor Giurgiu. Aron, copilul actor din film, a fost prezent pe scenă și a povestit cum a fost la filmări, la fel ca și actorii Ovidiu Crișan și Elena Ivanca, protagoniști în același film, care au fost aplaudați de public.

A urmat apoi un concert cu formația „Notes and ties” care a prezentat arii celebre din filme, ulterior fiind proiectate „Drumul spre lună” al lui Georges Melies și „Oameni și șoareci”, de Tudor Giurgiu.

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) are loc în perioada 1 – 10 iunie, la Cluj-Napoca.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...