Prima pagină » Magazin » Rapperul LL Cool J s-a luptat cu un hoț care a intrat în casă

Rapperul LL Cool J s-a luptat cu un hoț care a intrat în casă

Rapperul LL Cool J s-a luptat cu un hoț care a intrat în casă
Rapperul american LL Cool J s-a luptat cu un hoț care a pătruns în vila sa din Los Angeles, miercuri dimineață, reușind să îl imobilizeze și să îl rețină în bucătăria locuinței sale până la sosirea forțelor de poliție, au anunțat autoritățile americane, citate de Reuters.

Rapperul american LL Cool J s-a luptat cu un hoț care a pătruns în vila sa din Los Angeles, miercuri dimineață, reușind să îl imobilizeze și să îl rețină în bucătăria locuinței sale până la sosirea forțelor de poliție, au anunțat autoritățile americane, citate de Reuters.

Hoțul pe care LL Cool J l-a prins în vila sa cu puțin înainte de ora locală 01.00 este un bărbat fără adăpost, în vârstă de 58 de ani, a anunțat Richard French, purtător de cuvânt al Poliției din Los Angeles.

„A existat o scurtă confruntare fizică între cei doi”, a precizat el.

După aceea, LL Cool J a telefonat la poliție, iar hoțul – al cărui nume nu a fost dat publicității – a fost luat în custodie și transportat la un spital din localitate.

El va fi acuzat de spargere de locuințe și furt.

„LL Cool J și familia lui sunt în siguranță și vă mulțumesc tuturor pentru gândurile și sprijinul vostru. În calitate de tată, soț și cetățean, el este preocupat de siguranța familiei sale și cooperează cu autoritățile în această chestiune”, a declarat Rhett Usry, agentul de presă al starului american.

James Todd Smith, născut în Long Island din New York, a adoptat numele de scenă LL Cool J, care vine de la expresia „Ladies Love Cool James” (Doamnele îl plac pe James cel cool). Cariera rap a artistului american în vârstă de 44 de ani a debutat cu albumul său „Radio” din 1985, foarte apreciat de criticii de specialitate.

În anii 1990, cântărețul a câștigat două premii Grammy, pentru piesa „Hey Lover” și pentru „Mama Said Knock You Out”. Din 2009, LL Cool J a jucat în serialul de televiziune „NCIS: Los Angeles”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Traian Băsescu: „Ce avem acum e rezultatul organizării ticăloase a alegerilor. N-au dat nicio şansă românilor să înţeleagă ce votează”
Cancan.ro
Ce au găsit medicii pe trupul lui Alexandru, copilul care a fost dispărut. Abia acum s-a aflat!
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Locurile spectaculoase din România care au scăpat de aglomerație. Care sunt destinațiile oferă peisaje impresionante, liniște și experiențe autentice
Digi24
Schimb de replici între Adrian Câciu (PSD) și Oana Gheorghiu, după concertul Metallica: „A stat la lojă. Adoră privilegiile”
Cancan.ro
Cabral a spus ADEVĂRUL după anunțul divorțului de Andreea!
Ce se întâmplă doctore
Cabral și Andreea Ibacka divorțează. Prima reacție a prezentatorului de la PRO TV
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
UE schimbă permisul de conducere pentru șoferii de mașini electrice, dar vor fi afectați și posesorii de rulote și remorci
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Un studiu arată că arta originală reduce stresul. Diferența apare în doar 20 de minute!