Prima pagină » Magazin » Reacția trupei Carla’s Dreams, după ce a fost acuzată că a furat dintr-o piesă a lui Chilian

Reacția trupei Carla’s Dreams, după ce a fost acuzată că a furat dintr-o piesă a lui Chilian

Reacția trupei Carla's Dreams, după ce a fost acuzată că a furat dintr-o piesă a lui Chilian
Reacția trupei Carla's Dreams, după ce a fost acuzată că a furat dintr-o piesă a lui Chilian

Casa de discuri Global Records și echipa de management a artiștilor de la Carla”s Dreams au anunțat joi că au cerut opinia unui expert în domeniu, compozitorul Mircea Drăgan, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, pentru a evalua și compara cele două piese.

Într-un punct de vedere transmis, joi, agenției MEDIAFAX, de către reprezentanții Carla”s Dreams, Mircea Drăgan spune că „primele patru note din strofa întâi sunt identice, acesta fiind un element foarte scurt”. „Este un fapt des întâlnit în creația muzicală internațională de-a lungul timpului și care nu poate fi determinant pentru o operă muzicală întreagă și mai ales, fiind la strofă, nu are greutatea unui refren, care face posibilă recunoașterea respectivei operei muzicale de către public”, declară Mircea Drăgan.

Acesta precizează că cele două melodii „au aceeași tonalitate”, dar acest lucru „nu este relevant, deoarece pe plan mondial există încă milioane de piese în aceeași tonalitate”. El mai spune că piesele „au un sound asemănător, nu identic, cea de a doua fiind mai bogată ritmic”. „Au tempouri diferite, prima fiind mai lentă, a doua mai mișcată”, afirmă Mircea Drăgan.

În concluzie, Mircea Drăgan spune că „aceste elemente nu pot determina fapta de plagiat, a unei piese față de alta”.

La rândul său, Ștefan Lucian, managerul Global Records, spune: „Piesele se aseamănă pe început de primă strofă, de aceea, primul pas pe care l-am făcut a fost să luăm legătura cu experții în domeniu să ne spună dacă există asemănări între ‘Sub pielea mea’ și ‘Ursitoare’. Ni s-a spus că este o mică asemănare care se întâmplă frecvent și a tot apărut de-a lungul timpului în muzică. Ne bucurăm foarte mult de succesul piesei ‘Sub pielea mea’, care are peste 3,7 milioane de vizualizări pe YouTube în doar o săptămână. De asemenea, ‘Te rog’, single-ul anterior al celor de la Carla”s Dreams, este pe locul 1 pe radio și pe TV în România”.

Pe de altă parte, cântărețul Florin Chilian a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că melodia „Sub pielea mea”, care a fost lansată recent de trupa Carla’s Dreams, pare că se aseamănă cu una dintre piesele lui, „Ursitoare”, precizând că ar fi trist să se dovedească un eventual plagiat.

„Am ascultat și eu și, într-adevăr, se pare că partitura vocală (din melodia trupei Carla’s Dreams, n.r.) este furată”, a declarat Florin Chilian, miercuri, pentru agenția MEDIAFAX, făcând referire la o eventuală asemănare între melodia „Sub pielea mea”, care a fost lansată în urmă cu o săptămână de trupa moldoveană Carla’s Dreams, și „Ursitoare”, care apare pe albumul „Iubi (Interfață la realitate)”, din 2001, al lui Chilian.

Comentariile privind asemănarea dintre cele două melodii au fost făcute de Florin Chilian, după ce în presă și pe rețelele de socializare au apărut mai multe discuții privind un eventual plagiat.

În acest context, Florin Chilian a mai spus că nu îl surprinde faptul că cei de la Carla”s Dreams „sunt acuzați din nou”. „Și Deliei i-au dat (cei de la Carla’s Dreams, n.r.) o piesă furată după «Dream On» (a formației Aerosmith, n.r.)”, a spus Chilian, referindu-se la piesa „Da, mamă”, pentru care Delia a colaborat cu formația din Republica Moldova.

Întrebat dacă o să acționeze în instanță trupa Carla’s Dreams, Florin Chilian a sugerat această posibilitate. „Dacă atât îi duce mintea (să plagieze, n.r.), e posibil să aibă mari probleme cu mine”, a spus cântărețul.

„Dar ar fi trist pentru ei să se întâmple asta. Regretul meu cel mai mare, din punctul ăsta de vedere, este că îi fac de râs pe toți muzicienii veniți din Republica Moldova, muzicieni care mie chiar îmi plac și care sunt extrem de talentați”, a adăugat artistul.

Contactați miercuri de MEDIAFAX, reprezentanții formației Carla’s Dreams au spus că, în acel moment, trupa nu dorește să facă nicio declarație.

Recomandarea video

Mediafax
Robert Negoiță a învins ANAF. Datoria istorică de 50 de milioane de euro ștearsă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Cătălin Măruță, dezvăluiri tulburătoare despre tatăl lui. Cum a ajuns să-l cunoască cu adevărat abia după ce a murit: „Eram la priveghi”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Vlad Țurcanu, directorul Teleradio Moldova, a DEMISIONAT după scandalul voturilor de la Eurovision 2026
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Cine sunt, de fapt, japonezii? O descoperire genetică majoră rescrie istoria