Prima pagină » Magazin » Regizorul și scriitorul Petre Bokor a murit la vârsta de 73 de ani

Regizorul și scriitorul Petre Bokor a murit la vârsta de 73 de ani

Regizorul și scriitorul Petre Bokor, care a realizat montări memorabile ale unor spectacole precum "Scandal la operă!", de Ken Ludwig, și "Ultimul Don Juan", de Neil Simon, a murit, sâmbătă, la vârsta de 73 de ani, în Canada, informează Teatrul Nottara din București.

„Coleg și prieten prețuit, Petre Bokor va rămâne în amintirea noastră, atât prin realizările profesionale și artistice, cât și prin personalitatea sa caldă – un regizor delicat în lucrul cu actorii, un profesionist perseverent, cu o inteligență remarcabilă, un artist cu o tandră pasiune pentru comedie, un om diplomat, cu un dezvoltat simț al umorului. A iubit literatura, filmul și teatrul. A fost creator în toate aceste domenii și a împărtășit din cunoștințele sale în calitate de profesor de teatru în Edmonton, Canada. Nu a încetat nicio clipă să se dedice publicului și oamenilor de teatru”, se arată în comunicatul citat.

Află mai multe știri din lumea filmului pe pagina de Facebook „I like to movie-movie”.

„Teatrul românesc a mai pierdut un artist. Teatrul Nottara a pierdut și un mare prieten. Petre Bokor rămâne, pentru noi, acel regizor care a știut să ne propună texte de mare succes, să facă distribuții impecabile și spectacole care s-au jucat sau se joacă ani de zile cu casa închisă. Atmosfera, la repetițiile sale, era în armonie cu întreaga sa ființă, plină de umor, de tandrețe, de entuziasm”, a declarat Marinela Țepuș, directoarea Teatrului Nottara.

Regizorul, născut pe 24 mai 1940 și care s-a stabilit în urmă cu mulți ani în Canada, „nu a fost niciodată cu adevărat departe de țară”, profitând de orice prilej pentru a reveni în România, pentru a lucra împreună cu artiștii din țară. În urma unor astfel de colaborări s-au născut spectacole de succes pe scenele teatrelor din București, cum ar fi „Leul în iarnă”, de James Goldman (2001, Teatrul Național I.L. Caragiale), „Cumetrele”, de Michel Tremblay (1994, Teatrul Odeon), „A fi sau ce va fi…”, de Lyle Victor Albert (Teatrul Metropolis), „Nebunia regelui George”, de Alan Bennett (Teatrul L.S. Bulandra), „Vrăjitorul din Oz”, după basmul lui L. Frank Baum (Teatrul Excelsior).

De Teatrul Nottara l-a legat o prietenie îndelungată, un atașament generos ce l-a determinat adesea să revină în țară. Petre Bokor a realizat montări memorabile pentru instituție, precum „Scandal la operă!”, de Ken Ludwig, „Ultimul Don Juan”, de Neil Simon, „39 de trepte”, după un film de Alfred Hitchcock – producții care bucură și în prezent publicul -, „Blues”, de Arthur Miller (2008), „Război și pace”, adaptare după romanul lui Lev Tolstoi (2003), „Miresele căpitanului”, de Larry Gelbart (2002).

„Liniște în culise!”, de Michael Frayn (2008, Teatrul Maghiar de Stat, Cluj), „Cyrano”, de Buffalo de Ken Ludwig (2007, Teatrul Național Mihai Eminescu, Timișoara), „Ați auzit ce s-a întâmplat în drum spre forum?”, de Plaut (2006, Teatrul Național Târgu Mureș), „Cumetrele de Michel Tremblay (2001, Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova), și „Jack și femeile lui”, de Neil Simon (Teatrul Sică Alexandrescu, Brașov) sunt câteva dintre montările sale în teatrele din țară.

Petre Bokor a scris „Tumbe în plină stradă” (schițe, 1971), „Opriți secolul, cobor!” (umoristice, 1974), „Micii mei toreadori” (schițe, 1979), „Toma Caragiu” (1982), „Carte despre Toma Caragiu” (1996), „Pe cuvânt de cineast” (schițe, 1995), „Planeta Silvestru” (1998), „Ieșirea la pagina 2681” (2000) și a semnat regia unor filme ca „Tufă de Veneția” și „Apa ca un bivol negru” – documentar pe l-a realizat alături de prietenii săi Mircea Veroiu, Dan Pița, Andrei Cătălin Băleanu și Youssouff Aidaby.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Taiwan acuză China de „intimidare tăcută”
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...