Prima pagină » Magazin » „S-a întors de la grădiniță și nu mi-a venit să cred. Am rămas șocată” / Ce a descoperit o mămică în ghiozdanul copilului – FOTO

„S-a întors de la grădiniță și nu mi-a venit să cred. Am rămas șocată” / Ce a descoperit o mămică în ghiozdanul copilului – FOTO

O mamă și-a retras copilul de la grăiniță după ce a descoperit în cutia pentru pachet a copilului un mesaj răutăcios lăsat de educatoarea lui.

Mama, cunoscută doar sub numele de Francesca, încerca să își educe copilul să mănânce mai sănătos și îi lăsase un bilețel în cutia de pachet cu un mesaj de încurajare.

Prin acest gest, Francesca încerca să își încurajeze fiul și să îi arate că îl sprijină, dar, în același timp, încerca să îi implice și pe îngrijitorii de la grădiniță pentru a face acomodarea cu noua „dietă” mai ușoară.

Mămica din Texas, Statele Unite ale Americii, consideră, ca orice părinte, că fiul ei „este perfect așa cum e”, însă pur și simplu voia să îl încurajeze să facă alegeri mai bune și mai sănătoase în ceea ce privește alimentația.

„Vă rog, spuneți-i că mma lui îl iubește și că se gândește mereu la el. Mulțumesc”, a scris femei pe biletul lăsat pentru îngrijitorii de la grădiniță.

Foto: Facebook

Însă când cel mic s-a întors acasă după ziua petrecută la grădiniță, alături de mesajul ei, mai scria ceva: „Nu. Pune-l la dietă și lasă-mă în pace”.

Femeia a rămas șocată când a citit mesajul răutăcios și a postat o poză cu el pe Facebook adăugând: „Școala, în loc să își arate sprijinul… Sunt absolută șocată de ceea ce s-a întâmplat. I-am pus biletul în cutia pentru pachet pentru că voiam să îl fac să fie fericit, dar, în schimb, am primit asta din partea unuia dintre educatori. Am fost absolut șocată și am contactat școala”.

Se pare că ulterior, educatoare a mărturisit ceea ce a făcut și a fost concediată iar mămica și-a transferat copilul la o altă instituție și nu i-a povestit de cele întâmplate. 

Foto: Pixabay / caracter ilustrativ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Lidera AfD îl pune la zid pe Merz după dezastrul electoral al CDU: „Trebuie să-și asume consecințele”
Digi24
Putin vrea să-i determine pe aliați să abandoneze Ucraina. Ce mutare face Kremlinul chiar înainte de reuniunea ONU din SUA (ISW)
Cancan.ro
Mărturii din iad: A venit SMURD-ul după ce a leșinat. Cătălin Grozavu, fostul iubit al Mădălinei Apostol, și-ar fi terorizat actuala soție!
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Adevarul
Doi bătrâni s-au bătut pe o plajă din Grecia pentru un șezlong. Unul dintre ei a murit
Mediafax
Olguța Vasilescu, pusă la punct de USR: Ca de la oltean la oltean, lăsați prostiile!
Click
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut după injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Digi24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Cancan.ro
Amendă de 2.500 de lei pentru românii care fac asta în fața blocului. Mulți nu știu că este interzis
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Un meteorit, vechi de 4,6 miliarde de ani, i-a uimit pe astronomi
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania