Prima pagină » Magazin » Șansele TVR de a difuza Euro 2016 sunt mici, dar și Eurovision este în pericol

Șansele TVR de a difuza Euro 2016 sunt mici, dar și Eurovision este în pericol

Șansele TVR de a difuza Euro 2016 sunt mici, dar și Eurovision este în pericol
Televiziunea Română are datorii către European Broadcasting Union (EBU) de 15,3 milioane de euro, fapt pentru care șansele ca TVR să difuzeze Campionatul European de fotbal (Euro) din 2016 sunt mici, iar transmisia concursului Eurovision este, de asemenea, în pericol.

Aceste informații au fost făcute publice de Stelian Tănase, președintele-director general al Societății Române de Televiziune (SRTv), luni, într-o conferință de presă organizată la sediul TVR.

Din cele 15,3 milioane de euro, datoria pe care TVR o avea la EBU la data de 2 aprilie, 82% reprezintă licențele pentru transmisii sportive și cheltuielile tehnice aferente.

În acest context, Stelian Tănase a precizat că TVR încearcă, chiar și „în ceasul al 12-lea”, să găsească o soluție pentru a putea achiziționa un pachet de 23 de partide din Euro 2016, inclusiv meciurile echipei României. Pe de altă parte, reprezentanții Telekom România au anunțat, săptămâna trecută, că Dolce Sport este singura televiziune din România care va transmite toate cele 51 de partide ale celei mai mari competiții fotbalistice din Europa, iar 28 de partide vor fi putea fi vizionate exclusiv pe canalele Dolce Sport.

Stelian Tănase a spus, luni, că TVR a făcut mai multe demersuri, în mod repetat, atât la Guvern, cât și la EBU pentru a nu se ajunge la situația în care Televiziunea Română să nu poată difuza meciurile de la Euro 2016, având în vedere și situația financiară dificilă în care se găsește televiziunea publică.

„Anul trecut, în situația complicată a Televiziunii Române, încă de la numirea mea, deci în ianuarie, am început să facem vizite unor oficiali de înalt nivel, primul ministru, ministrul de Finanțe, șefii Comisiilor de cultură din cele două Camere, am scris diferite memorii, am fost în destule audiențe, încercând să anticipăm, pentru că ne-am dat seama că vine un moment de ruptură dacă nu rezolvăm din timp problemele pe care le avem. Din păcate, demersurile noastre nu au dus la un final”, a spus Stelian Tănase.

El a mai spus că demersurile TVR atât către oficialitățile române, cât și către EBU continuă, în încercarea de a găsi o soluție pentru difuzarea Euro 2016.

„Marea noastră problemă în legătură cu EBU, cu campionatul european de fotbal, cu Eurovision, cu celelalte competiții este datoria istorică pe care TVR o are, deși sub mandatul meu, în anul trecut, am reușit să reducem substanțial cheltuielile, am reușit să plătim toate cheltuielile la zi, de pildă față de ANAF (..) Ceea ce ne trage în jos este datoria istorică, care a început să se formeze din 2005, odată cu introducerea TVA-ului la licențe și programe”, a spus Tănase.

De altfel, potrivit cifrelor prezentate în conferința de presă, datoriile totale ale Societății Române de Televiziune (SRTv) erau, la sfârșitul anului 2014, de 700 de milioane de lei, din care 440 de milioane de lei la bugetul de stat.

Astfel, TVR se află în pericolul de a nu mai putea difuza nu doar meciurile din cadrul Euro 2016, ci și competiția Eurovision

„Există pericolul, dar suntem la începutul negocierilor (…) Tot ce înseamnă evenimente sportive și nu numai, cum este Eurovision Song Contest, toate evenimentele ar putea fi blocate de Euroviziune (EBU, n.r.) pentru neplata datoriilor”, a spus Constantin Șerbu, coordonatorul pentru relația cu EBU și șeful achizițiilor pentru competițiile internaționale din cadrul Departamentului Sport al TVR.

Răspunzând unor întrebări, el a mai spus că șansele ca TVR să difuzeze 23 de meciuri de la Euro 2016 „sunt mici”. „Șansele achiziționării sunt mici, dar se pot mări în funcție de negocieri”, a spus Constantin Șerbu.

El a precizat, însă, că nu știe dacă aceste negocieri vor mai putea fi purtate sau nu, acestea depinzând atât de CAA Eleven, agentul de marketing al UEFA, cât și de contractul semnat de Telekom România, care a achiziționat deja cele 51 de partide ale Euro 2016. De asemenea, Șerbu a spus că, din informațiile existente pe piață, nu doar TVR ar fi interesat de difuzarea pachetului „free to air” (liber la retransmisie, n.r.) de la Euro 2016, ci și Pro TV, care ar fi făcut o ofertă în acest sens.

Pe de altă parte, Constantin Șerbu a precizat că Televiziunea Română nu a fost acceptată la licitația organizată de EBU pentru Euro 2016, din cauza datoriilor istorice pe care le are și în lipsa unei scrisori de garanție din partea Guvernului. Reprezentanții UEFA au cerut de la TVR o scrisoare de garanție bancară de minimum 5 milioane de euro, pentru ca Televiziunea Română să poată să cumpere drepturile pentru meciurile de la Euro 2016.

„Nu am reușit să garantăm (la UEFA, n.r.) că în următoarele săptămâni sau luni putem plăti această sumă (pentru achiziția meciurilor de la Euro 2016, n.r.)”, a mai spus Constantin Șerbu.

Totuși, el a spus că nu există un termen limită pentru purtarea negocierilor pentru achiziția celor 23 de meciuri „free to air” de la Euro 2016. „Au existat termene limită până la înaintarea ofertelor, la EBU, atunci când am fost excluși de la negociere, în octombrie (…) Am fost singurii excluși (…). Este pentru prima dată când s-a întâmplat ca România să nu participe la licitație”, a explicat Șerbu.

Pe de altă parte, răspunzând unor întrebări, Constantin Șerbu a spus că și difuzarea meciului de fotbal Irlanda de Nord – România, programat pe 13 iunie, este „în pericol”, în prezent, din cauza datoriilor pe care TVR le are la EBU.

„Dacă plătim, avem toate meciurile din preliminarii”, a spus și Stelian Tănase, precizând că este obligatoriu ca TVR să înceapă să plătească din datoriile pe care le are la EBU și să încheie un acord pentru eșalonarea acestora. „Nu mai ajunge doar o scrisoare de garanție, trebuie să începem să plătim”, a spus Tănase. El a spus că, anul trecut, SRTv a fost într-o situație asemănătoare, pe care a rezolvat-o după ce a plătit o tranșă de 1,5 milioane de euro la EBU. „Problema e că după aceea nu am mai plătit nimic”, a explicat Tănase.

În ceea ce privește pericolul ca TVR să nu mai poată difuza ediția din acest an a Eurovision, care se va desfășura în luna mai, la Viena și la care România va fi reprezentată de trupa Voltaj, Stelian Tănase a spus că speră din toată inima să nu se ajungă la această situație.

La rândul său, Constantin Șerbu a spus că, în prezent, se poartă negocieri pentru ca TVR să poată să difuzeze acest concurs. „Așteptăm niște răspunsuri. Sperăm să găsim o soluție, ar fi foarte grav dacă s-ar ajunge la situația asta”, a mai spus Șerbu.

Valoarea totală a angajamentelor externe pentru programe sportive ale TVR în perioada 2011 – 2022 se ridică la 37.752.445 de euro, în timp ce valoarea totală a angajamentelor încheiate cu EBU este de 30.504.234 de euro. Totodată, cheltuielile cu drepturile de difuzare de către TVR ale transmisiilor sportive au fost de 3,45 de ori mai mari în 2014 față de 2013.

Reprezentanții TVR au prezentat în conferința de presă și câteva soluții pentru achiziționarea Euro 2016 și redresarea financiară a TVR, respectiv corectarea și actualizarea măsurilor legislative care au afectat TVR, actualizarea Legii nr. 41/ 1994 și indexarea taxei TV.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Psihologii sunt de acord că persoanele cărora nu le place să vorbească dimineața au aceste caracteristici
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Meteorologii, în alertă: Un val uriaș de praf african a intrat în Europa. Când ajunge în România ⬇️
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
Discursul lui Trump despre războiul din Iran crește prețul petrolului: „Îi vom duce înapoi în epoca de piatră”. Niciun cuvânt despre NATO
Mediafax
Consumul de gaze din această iarnă a fost cu 4% mai mare decât media ultimilor trei ani. Cât a rămas în depozite la finalul sezonului de extracție – Datele oficiale ale Transgaz
Click
Cum prepară Anna Lesko rulada de post cu ciuperci, legume și verdeață. Secretul vedetei pentru un preparat de excepție
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
Zodia feminină care va primi inelul de logodnă în aprilie 2026, potrivit celebrei Cristina Demetrescu
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Chiar și bărbații au un „punct G” despre care puțini știu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
România a fost pe primul loc în Uniunea Europeană la producția de floarea-soarelui în 2025