Se lansează o nouă televiziune românească. Ce fel de programe va difuza

Se lansează o nouă televiziune românească. Ce fel de programe va difuza
Publicat: 01/06/2016, 19:03
Actualizat: 01/06/2016, 19:58

Conform proiectului editorial depus la CNA pentru obținerea licenței, Cinethronix va difuza producții proprii, preponderent filme documentare și, secundar, eseuri cinematografice și reportaje.

Televiziunea a obținut licența anul acesta, în ședința publică din 8 martie.

În respectiva ședință, Consiliul a fost de acord, în unanimitate, cu acordarea unei licențe societății Cinethronix Television Production SRL din Constanța pentru televiziunea Cinethronix care va avea un format tematic, urmând să difuzeze filme documentare românești. Televiziunea va începe să emită în maximum două luni, au declarat atunci reprezentanții TV.

Grila va cuprinde, în afara filmelor difuzate de sine stătător sau în serial (26 de minute per episod), documentare tematice care vor fi inserate în cadrul unor emisiuni generice, precum: „Cadre de memorie” (cu specific memorialistic și turistic), „Dacica” (etnogeneza poporului român), „Călătorie în timp” (despre evenimentele istorice naționale cu importanță socială și culturală), „Scurt Metraj” (eseuri cinematografice pe teme științifice, istorice, culturale), „Retronom” (o trecere în revistă a unor conflagrații autpohtone sau europene, cu impact major în evoluția istorică națională și continentală), „Vintage” (monografii ale unor localități, teatre, cinematografe celebre), „Selfie PTV” (o serie de scurtmetraje cu oameni care la prima vedere par simpli, dar au pasiuni extraordinare sau perfomanțe în domenii inedite), „Edificii”, „Artefacte”, „Portret în pixeli” (biografii ale unor personalități autohtone), „Lecție deschisă” și „After school” (programe dedicate elevilor și liceenilor elaborate pe baza programei școlare și care vine ca o completare în imagini a informațiilor predate la cursuri), „Premiera de sâmbătă/ duminică” (filme documentare din diverse domenii, difuzate în premieră).

Cinethronix va avea o producție proprie de 80% (20% programe educative, 60% culturale) și va difuza 20% producții ale altor producători. Din cele 24 de ore/ zi de program, 12 ore vor fi reprezentate de reluări.

Administratorul și unicul acționar al societății Cinethronix Television Production SRL (din Constanța), Leonard Cosmin Nicolescu, a fost prezent la ședința CNA din 8 martie, pentru a-și susține solicitarea. Acesta a declarat că societatea pe care o deține este o casă de producție de documentare cu tematică românească și funcționează de 11 ani, adăugând că o parte din documentarele realizate de aceast studio de producție sunt deja difuzate de aproximativ 30 de televiziuni locale, precum Travel Mix, Nașul TV și Neptun TV.

Potrivit solicitării, Cinethronix va avea ca zonă de difuzare locală orașul București, iar ca zona regională, județele Constanța, Ialomița, Ilfov, Buzău, Teleorman și Dâmbovița. De asemenea, televiziunea va emite la nivel internațional în Bulgaria.

În București va emite cu ajutorul societăților de cablu Star Design I&E SRL și Tennet Telecom SRL, iar în celelalte localități, prin intermediul altor societăți, precum: Intersat SRL, GMG Computers SRL, Danmark Comp SRL, Oanță SRL, TV Sat 2002 SRL, Lidas Prod SRL. Totodată, retransmisia semnalului pe teritoriul Bulgariei va fi asigurată de LAFI Ltd, BDIN BG Com Ltd, Nordelink Bulgaria Ltd. Acești distribuitori acoperă 32 de localități din Bulgaria.

Valoarea inițială a investiției pentru această nouă televiziune este de 80.000 de euro, 50.000 de euro reprezentând cheltuiala pentru echipamente și amenajarea de studio, iar 30.000 de euro pentru pregătirea emisiei.

Sursele de finanțare ale televiziunii vor fi publicitatea difuzată, comercializarea producției firmei (documentare) transpuse pe DVD-uri. De asemenea, se preconizează accesarea de fonduri europene, începând cu luna martie a anului 2017.

Televiziuna va colabora și cu agențiile de publicitate din țările vecine, având în vedere că există discuții avansate pentru preluarea programelor și de alte țări.

Societatea nu deține alte licențe audiovizuale. În schimb, CNA a mai acordat de-a lungul timpului licențe pentru televiziuni de documentare, cum ar fi Digi Life (Life Channel), Digi World (World Channel), Digi Animal World (World Animal Channel), DOQ.

Cosmin Nicolescu a spus în ședința din 8 martie că „este nevoie de așa ceva”, vorbind despre noul proiect. A argumentat afirmația cu faptul că, în opinia sa, este nevoie de o televiziune care să difuzeze, de exemplu, programe pentru copii referitoare la programa lor școlară, cu tematică variată, dar predominant istorie, cu scopul de a crește nivelul cultural al copiilor. „Avem nevoie de o asemenea televiziune care să promoveze Maria Tănase, Constantin Brancuși”, a mai spus acționarul societății.

„Numele nu spune nimic despre tematica acestui canal. Eu, personal, m-am gandit la un nou canal de film”, a comentat în ședința din 8 martie membrul CNA Radu Herjeu. Nicolescu i-a răspuns, spunând că „lumea s-a obșnuit cu acest nume”, adăugând că și-l asumă.

Întrebat când crede ca va începe să emită noua televiziune Cinethronix, acesta a răspuns: „În două luni, maximum”.

De asemenea, membrul CNA Dorina Rusu i-a solicitat lui Cosmin Nicolescu exemple de documentare produse de societatea sa. Acesta a dat exemplele unor documentare despre repatrierea din Crimeea, Constantin Brâncuși și altele.

„Eu produc 20 de filme pe lună. Oamenii cu care lucrez sunt freelanceri, producători independenți. În echipă sunt jurnaliști, operatori locali”, a mai spus, printre altele, Cosmin Nicolescu.

Societatea a obținut patru premii și o nominalizare la Galele Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România (APTR), prin intermediul documentarelor realizate. Astfel, a obținut Premiul pentru Film de autor în anul 2014, Premiul Special al Juriului – 2008, Premiul pentru Film document – 2007, Premiul pentru Producător Independent – 2001.

Solicitarea de licență discutată în 8 martie a fost aprobată atunci cu unanimitate de voturi (Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Radu Herjeu, Dorina Rusu și Răsvan Popescu).

Iar acordarea deciziei de autorizare din ședința de miercuri, 1 iunie, a fost votată, de asemenea, în unanimitate. La această ședință participă opt membri: Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Buda, Laura Georgescu (președintele CNA), Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu și Răsvan Popescu (vicepreședintele CNA).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Panică totală pentru cei care stau în APARTAMENTE. Adevărul s-a aflat abia astăzi, 4 MAI:...
Ca în filmele cu ... polițiști. Doi agenți de la Poliția Locală Constanța, de râsul...
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Beatrix Potter, creatoarea celui mai iubit iepure din lume. „Slavă Domnului că nu am fost...