Prima pagină » Magazin » Show în premieră în România susținut de 3 Are Legend-Dimitri Vegas&Like Mike și Steve Aoki, la UNTOLD

Show în premieră în România susținut de 3 Are Legend-Dimitri Vegas&Like Mike și Steve Aoki, la UNTOLD

Organizatorii marilor festivaluri, printre care și UNTOLD, au avut consultări cu responsabilii din Ministerul Culturii care au elaborat proiectul de lege
Trei DJ au susținut, în noaptea de joi spre vineri, pe scena principală a Festivalului UNTOLD de la Cluj-Napoca un show în premieră în România, fiind vorba despre 3 Are Legend - Dimitri Vegas&Like Mike și Steve Aoki, care au mixat împreună, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul de comunicare al Festivalului UNTOLD, Edy Chereji, a declarat corespondentului MEDIAFAX că cei trei artiști sunt cunoscuți ca fiind și foarte buni prieteni.

„Am avut o premieră în România, trei artiști care reușesc să miște publicul în fața scenei, Dimitri Vegas&Like Mike și Steve Aoki, și care au urcat, împreună pe scena principală a UNTOLD în cadrul momentului 3 Are Legend. Acesta a fost prezentat în marile festivaluri ale lumii și, iată, a ajuns și la noi prima dată. Cei 3 DJ sunt cunoscuți ca fiind foarte buni prieteni și de aceea s-au decis și să fie împreună pe aceeași scenă”, a spus Chereji.

Urcați pe scena principală amplasată în incinta stadionului Cluj Arena, cei 3 DJ au susținut un show condimentat cu jocuri de lumini și lasere.

În fața zecilor de mii de spectatori, în prima zi a UNTOLD pe scena principală au mai urcat James Arthur sau Tujamo, iar pe celelalte 9 scene au performat alți artiști printre care Grasu XXL, Pendulum, Monolink, Morcheeba sau Kristian Nairn, care a jucat și un rol în serialul „Game of Thrones”.

Vineri seară este așteptat să urce pe scenă Armin van Buuren care va pregăti, de asemenea, un show special, intitulat „Armin UNTOLD”, iar duminică va susține un concert și artistul britanic Robbie Williams.

Festivalul UNTOLD se desfășoară în perioada 1 – 4 august la Cluj-Napoca.

Recomandarea video

Mediafax
O țară în care lucrează sute de mii de români discută creșterea vârstei de pensionare
Digi24
Putin reînvie „poporul sovietic”. România este vizată de o nouă lege promulgată de către dictatorul de la Kremlin
Cancan.ro
Vlăduța Lupău a primit o nouă LOVITURĂ, după ce s-a aflat că numele ei apare într-un dosar penal internațional. Unde a fost de urgență luni, 29 decembrie
Prosport.ro
FOTO. Cuplul anului. Vestea a venit chiar de Crăciun
Adevarul
Raport cutremurător: zeci de soldați moldoveni bătuți crunt în cazarme, unii au ajuns la spital cu traumatisme grave și fracturi severe
Mediafax
Meteorologii ANM fac anunțul cu privire la primele zile din 2026. Temperaturi neobișnuite la început de an
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mimica lui Zelenski când Trump a spus că Putin vrea să ajute Ucraina să reușească
Cancan.ro
Cum își apără Cătălin Măruță familia, după ce a fost aspru criticată pentru vizita la Ioan Andone. Detaliul care i-a scos pe fani din sărite de Crăciun
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un tunner german a desenat viitoarea Dacia. Randările cu C-Neo care aprind discuțiile
Descopera.ro
Este bine sau rău ca elevii să aibă teme de vacanță?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Nevastă-mea s-a tâmpit… Ștrulă: – De ce?
Descopera.ro
Jocuri financiare: Cum a vrut Rusia să împiedice apropierea Bulgariei de Austro-Ungaria