Prima pagină » Magazin » Și-a vrăjit fanii cu un gest frumos: Actorul Daniel Radcliffe și-a achitat o datorie după doi ani

Și-a vrăjit fanii cu un gest frumos: Actorul Daniel Radcliffe și-a achitat o datorie după doi ani

Daniel Radcliffe, actorul care a devenit cunoscut lumii întregi după ce a interpretat rolul vrăjitorului Harry Potter, este un om de cuvânt. Dovadă stă un bilet pe care l-a trimis actorul lui Conor Mulally, atlet irlandez, împreună cu 50 de euro, sumă pe care Daniel Radcliffe i-o datora sportivului încă din 2012.

Daniel Radcliffe nu își uită datoriile, deși îi poate lua mult până și le achită. Actorul, în vârstă de 25 de ani, a înapoiat după doi ani o datorie pentru o cursă cu taxiul.

În 2012, Daniel Radcliffe a petrecut în oraș alături de câțiva atleți irlandezi, iar la finalul serii au împărțit cu toții un taxi pentru a ajunge acasă. Cum actorul nu mai avea bani la el, i-a rugat pe atleți să-l împrumute, iar în urma cu câteva zile s-a achitat de datorie.

Conor Mulally, unul dintre cei cu care a petrecut Daniel Radcliffe, a publicat pe pagina sa de Twitter o imagine a biletelului pe care l-a primit de la actor, alături de o bancnotă de 50 de euro.

„Salut, băieți! Multumesc pentru că mi-ați plătit cursa cu taxiul! Nu aș fi avut conștiința împăcată dacă nu mi-aș fi respectat cuvântul și nu v-aș fi înapoiat banii. Mă bucur că v-m cunoscut! Sper să ajungă banii”, a scris Radcliffe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Pericolul ascuns al hainelor foarte ieftine de pe platformele online