Prima pagină » Magazin » Tânărul de 30 de ani care vrea să revoluționeze educația din România

Tânărul de 30 de ani care vrea să revoluționeze educația din România

Tânărul de 30 de ani care vrea să revoluționeze educația din România
Alexandru Holicov, un tânăr de 30 de ani din Iași, și-a propus să revoluționeze sistemul de învățământ din România dezvoltând o platformă care pune la aceeași masă profesorii, elevii și părinții. Rezultatele Adservio de până acum par să îi dea dreptate: note mai mari, absențe mai puține și tot mai multe școli interesate de proiect.

„La 18 ani și jumătate, când am intrat la Facultatea de Construcții, m-am apucat de business. Cumva cred că e în sânge, avem o familie destul de mare și cam toți suntem antreprenori. Am avut o firmă de leasing, acela a fost primul business”, povestește tânărul antreprenor. „Am făcut asta vreo doi ani de zile, după care am realizat câteva investiții în imobiliare, iar în 2008 am început proiectul Adservio. Am pornit de la o idee, nu am avut exemple pe care să le urmăm, am luat-o practic de le zero.”

Adservio este o platformă online de management școlar care conectează toate persoanele și instituțiile implicate în actul de educare. Cu alte cuvinte, este vorba despre un program care permite acordarea de note, însemnarea absențelor, calcularea mediei în timp real, realizarea unor statistici despre evoluția elevului sau performanțele sale în raport cu ceilalți și multe altele. Toate acestea sunt vizibile pentru profesori, elevi și părinți în egală măsură.

În timpul celor șapte ani de activitate, Alexandru Holicov a observat o serie de efecte pozitive în unitățile de învățământ unde Adservio a fost utilizat constant de toate cadrele didactice. Astfel, părțile implicate au devenit mai responsabile vizavi de actul didactic – părinții, profesorii și elevii s-au implicat mai mult în procesul de educație. În unele unități de învățământ s-au înregistrat cu până la 63% mai puține absențe, iar media pe unitate școlară a crescut cu un punct, de pildă de la 7 la 8.

În noiembrie 2008 au realizat un focus grup înainte de a implementa platforma în liceul Vasile Alecsandri din Iași. „La momentul acela nu aveam aproape nimic, era o idee și o prezentare în PowerPoint în care arătam noi cum ar trebui să funcționeze platforma odată instalată.”

Directorul instituției a fost interesat de idee, mai ales că Alexandru Holicov și vărul său, asociat în business, absolviseră liceul respectiv. „Am dotat fiecare sală de clasă cu un calculator; erau niște calculatoare speciale, gândite de noi, mă vedeam un fel de Steve Jobs. Am cumpărat monitoare, plăci de bază și alte componente și am construit calculatoarele. Problema e că la început aveau carcase din plexiglas și s-au stricat imediat; am început apoi să le facem dintr-un metal dur.” În septembrie 2008, au lansat oficial platforma într-o unitate de învățământ.

Citește în continuare pe Business Magazin.

Recomandarea video

Mediafax
Prognoza meteo ANM: Viscol puternic, ninsori abundente și strat de zăpadă de peste 50 cm în mai multe zone
Digi24
Moscova cere direct anularea deciziei NATO de la summitul din București. Ce înseamnă acest lucru
Cancan.ro
Cel mai cunoscut primar din România și-a terorizat fosta soție: 'A oferit 50.000 de euro ca să-mi facă felul'
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Confesiunile războinicului care conduce un grup de români în prima linie în Ucraina. „Lasă sechele, nu voi mai fi niciodată un civil normal”
Mediafax
UE oferă un salariu de aproape 6.800 de euro și un post permanent. Ce este concursul AD5
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Operațiunea „Conserva”. Cum a mascat propaganda Kremlinului dispariția lui Putin
Cancan.ro
E oficial! Cătălin Măruță a dat LOVITURA. A semnat noul contract, după ce a fost dat afară de Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Cum arată și ce face astăzi Ana Paula Arósio? Actrița din „Terra Nostra” e total schimbată. Nimeni nu o mai recunoaște
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Controalele cu radarul pistol scot la iveală mai mult decât depășirea vitezei legale. Ce au găsit polițiștii în trafic
Descopera.ro
Descoperire ȘOC într-o peșteră din România
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care animal are mai multe oase decât o balenă albastră?