Prima pagină » Magazin » Testul care îți spune care este vârsta reală a organismului tău

Testul care îți spune care este vârsta reală a organismului tău

Testul care îți spune care este vârsta reală a organismului tău
Specialiștii de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Norvegia au pus la punct un test online prin care orice persoană își poate afla „vârsta reală" a organismului.

Specialiștii de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Norvegia au pus la punct un test online prin care orice persoană își poate afla „vârsta reală” a organismului.

Pentru a primi răspunsul, utilizatorii trebuie să răspundă mai multor întrebări, printre care unele legate de activitățile fizice – cât de des fac sport, cât durează o ședință de exerciții. De asemenea, trebuie precizat sexul, vârsta, măsura taliei și numărul de bătăi ale inimii într-un minut.

După apăsarea butonului final, aplicația calculează automat vârsta pe care o are organismul. Astfel, în cazul persoanelor care, spre exemplu, nu fac mișcare în mod regulat sau petrec foarte mult timp la birou, stând pe scaun, rezultatul poate diferi cu mult de vârsta reală.

Foto: www.ntnu.edu

Totodată, datele obținute în urma testului pot fi un indiciu important pentru aceia care riscă să dezvolte diverse afecțiuni din cauza sedentarismului, scrie Daily Mail. Așadar, cu cât vârsta obținută în urma testului este mai apropiată de vârsta reală a persoanei, cu atât este mai bine, conchid specialiștii.

Testul este disponibil aici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
Cum s-a produs tragedia în urma căreia Gabi Mureșan și-a pierdut viața. Filmul evenimentelor
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața lui Gabi Mureșan. Ce i-a spus părintelui Toni Lucian Dumitru, cu câteva minute înainte să moară 😢
Prosport.ro
Cauza morții lui Gabi Mureșan. Filmul tragediei care zguduie România
Adevarul
Capcana din solul României. Avertisment dur de la un expert american de top
Mediafax
Erdogan le-a oferit liderilor NATO revolvere personalizate
Click
Tot mai multe locuințe renunță la căzi și cabinele clasice de duș. Tendința din Europa care schimbă designul băilor moderne
Digi24
Avertisment dur al Rusiei după summitul NATO de la Ankara: „Deciziile iresponsabile pot duce la o catastrofă”
Cancan.ro
DOLIU în lumea muzicii! A murit Bonnie Tyler
Ce se întâmplă doctore
Așa arată Monica Bârlădeanu la 47 de ani! Apariția în costum de baie i-a impresionat pe fani. „Inelul pe care îl tot flutur e...”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce mașini chinezești preferă românii? TOP 10 înmatriculări în iunie 2026
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Călătorie în timp: cele mai vechi gări ale lumii și poveștile care au schimbat istoria călătoriilor