Prima pagină » Magazin » Topul bărbaților care au îmbătrânit frumos

Topul bărbaților care au îmbătrânit frumos

Topul bărbaților care au îmbătrânit frumos
Actorul George Clooney este considerat bărbatul de la Hollywood care a îmbătrânit cel mai frumos, ocupând locul întâi într-un top realizat pe baza unui sondaj al unui centru medical din Marea Britanie, scrie contactmusic.com.

Actorul american, în vârstă de 53 de ani, s-a clasat pe locul întâi al topului pentru că refuză să își vopsească părul cărunt, iar locul al doilea i-a revenit prietenului său Brad Pitt, în vârsta de 50 de ani.

Locul al treilea este ocupat de Johnny Depp, în vârsta de 51 de ani, locul al patrulea îi revine starului din cele mai recente filme „James Bond”, Daniel Craig, care are 46 de ani, iar poziția a cincea este ocupată de australianul Hugh Jackman, în vârstă de 45 de ani.

Celelalte locuri, până la poziția a zecea, sunt ocupate, în ordine, de Matt Damon, Matthew McConaughey, Will Smith, Sean Penn și Colin Firth.

Topul a fost întocmit în urma unui sondaj al Crown Clinic din Manchester, Marea Britanie – un centru specializat în implantul de păr -, în rândul a o 1.000 de cinefili care au avut de ales între câteva zeci de vedete masculine cu vârsta de peste 40 de ani.

George Clooney și-a câștigat renumele ca actor, producător, producător executiv, scenarist și regizor, dar și ca activist dedicat cauzelor umanitare. În 2006, George Clooney a primit un premiu Oscar pentru rolul din „Syriana”, pentru care a câștigat și Globul de Aur. Actorul a mai fost nominalizat la premiile Academiei americane la diverse categorii, pentru filmele „Noapte bună și noroc”, „Michael Clayton”, „Sus, în aer/ Up in the Air”, „Descendenții/ The Descendants” și „Ziua trădătorilor/ The Ides of March”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câți dintre români susțin o armată comună la nivel european?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...