Prima pagină » Magazin » Toți colegii râdeau de el la școală, însă câțiva ani mai târziu au ajuns să-l invidieze. Cum a ajuns acest tânăr unul dintre cei mai apreciați antreprenori

Toți colegii râdeau de el la școală, însă câțiva ani mai târziu au ajuns să-l invidieze. Cum a ajuns acest tânăr unul dintre cei mai apreciați antreprenori

Toți colegii râdeau de el la școală, însă câțiva ani mai târziu au ajuns să-l invidieze. Cum a ajuns acest tânăr unul dintre cei mai apreciați antreprenori
Tânărul Ollie Forsyth (17 ani), de care toți copiii râdeau la școală pentru că era dislexic, a devenit unul dintre cei mai apreciați antreprenori din Marea Britanie, scrie Daily Mail.

Problemele de la școală l-au făcut pe Forsyth să se gândească la un moment dat să se sinucidă, însă o discuție cu un consilier școlar l-a făcut să își reconsidere întreaga viață.

”Mi-a spus că voi deveni miliardar într-o bună zi, iar eu mi-am spus că cei care m-au chinuit vor ajunge să lucreze pentru mine. Asta m-a îndreptat către succes”, a declarat Forsyth.

Tânărul a pus pe picioare ”Ollie’s shop”, un magazin de cadouri online, care în primul an avut profituri de 13.000 de lire, iar în al doilea – de 30.000 de lire.

Acum, Forsyth dorește să ajungă milionar până împlinește vârsta de 20 de ani, fiind inspirat de Richard Branson, fondatorul Virgin, care este și el dislexic.

Forsyth spune că și-a început ”cariera” de antreprenor la 6 ani, când le făcea părinților lui ceai și cafea și le cerea bani pentru asta. Ulterior, a avut o spălătorie, dar și un mic magazin alimentar.

Acum, Forsyth a lansat și o platformă pe care studenți de la diverse universități pot face schimb de experiență, se pregătește să lanseze și o agenție digitală, iar în 2016 își va lansa o carte în SUA.

În plus, poate cea mai mare realizare a lui Forsyth, cinci colegi ai săi, care anterior râdeau de el pentru că este dislexic, i-au cerut să lucreze pentru el, scrie Daily Mail.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
„Mai frumos e în Ferentari”. Turiști români revoltați de condițiile găsite la hotelurile de pe litoralul Bulgariei: „Nu aș mai veni aici nici gratis”
Mediafax
Mega-gară de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Cum afli dacă unele aplicații îți descarcă telefonul mai repede decât ar trebui?