Tradițiile NU se pierd. Locuitorii unui sat se strâng la ȘEZĂTOARE în fiecare săptămână

Locuitorii satului gălățean Odaia Manolache au fondat un grup numit „Grupul Odăieșilor”, care promovează vechile tradiții. În fiecare miercuri, femeile din localitate se îmbracă în straie populare și se
întâlnesc la Căminul Cultural pentru a toarce lâna, a croșeta și a coase ii. Bărbații vin și ei la șezătoare pentru a întreține atmosfera și sunt răsplătiți cu vin din ploscă, așa cum se făcea pe vremuri.

„La șezătoare cântăm, dansăm și lucrăm. Fiecare face ce vrea, dar în mod special ne-am axat pe cusături, pe ii. De exemplu, Aurica execută o lucrare foarte frumoasă. Este un corp din ie cu modele inspirate din prosoape și dintr-o carte veche. Nu-i așa că e foarte frumoasă? Bravo și aici. Spor la lucru, trebuie să o termini că vine căldura și ieșim în grădină. Fina împletește de drag și spor. Eiii, dar bărbații noștri ce fac? Bărbații noștri trebuie să întrețină atmosfera. Ne-ați pregătit un banc, ceva? Ca să ne relaxăm. Vrem o pauză. Dacă vreți ceva din ploscă…trebuie să dați, ca să primiți”, îi încurajează pe participanții la șezătoare Ecaterina Hulea, coordonatoarea grupului „Glasul Odăieșilor”.

REACȚIE Karol Nawrocki solicită Parlamentului interzicerea steagului Armatei Insurgente Ucrainene: „Nu vrem să-l vedem aici”

09:39

AGRICULTURĂ Cât de românești sunt, de fapt, pepenii de Dăbuleni? Din ce țară își iau semințele țăranii

09:29

Pentru femeile care vin la șezătoare, cusutul reprezintă un mod de a-și descoperi rădăcinile.

„Am o ie foarte veche și m-am gândit să o repet. Am intrat în posesia acestei lucrări, ea datează de 150 de ani și are în componeță pomușorul vieții. Am făcut rost de pânză și m-am gândit să realizez și eu o ie cu pomușorul vieții”, spune Aurica Andone, în timp ce colega de clacă, Mihaica Patache, povestește că a învățat să coase și să toarcă lâna de la mama ei: „Am învățat de la
mama mea. Când eram mică, mama ieșea afară și eu îi furam furca și torceam, așa am învățat să torc.”

În timp ce croșetează cu multă răbdare, femeile povestesc despre viața satului, dar și despre obiceiuri străvechi moștenite de la străbunii lor.

„Acesta este un rășchitor pe care femeia de altădată făcea firul de lână. După ce torcea tanti Mihaica, ghemul venea aici, la mine, iar eu prin mișcări circulare aduceam firul de la stadiul de ghem în stadiul de scul. Așa ne punea mama la treabă, mama torcea și noi făceam la rășchitor firul”, povestește una dintre dintre femeile care participă la clacă.

De la orice șezătoare nu trebuie să lipsească glumele, ghicitorile, doinele și cântecele populare încărcate de sfaturi moștenite de la bunici și părinți.

„Ascultați-mă surori pe mine și voi, frații mei. E păcat, nu-i drept, nu-i bine să vinzi casa care te-a încălzit. Casa părintească nu se vinde, nu se vinde tot ce este sfânt”, este unul dintre mesajele transmise prin cântec de participanții la șezătoare.

Copiii satului participă și ei la șezătoare, unde învață tradițiile comunității și ascultă povești.

„Prin ei, prin copii, ne străduim să ducem mai departe tradiția poporului român. Să ducem mai departe această formă de îndeletnicire a femeii: de a coase și nu numai, de a broda, de a croșeta, de a face ceva cu mânuțelele noastre”, explică Ecaterina Hulea.

La finalul șezătorii, sătenii și copiii sunt răsplătiți cu turte, iar apoi participanții se unesc într-o horă moldovenească și pleacă mulțumiți către casele lor fredonând cunoscutele versuri „Trandafir de la Moldova/ Te-aș iubi dar nu știu vorba/Lunca-i luncă/ Iarba-i verde”.