Un os descoperit din întâmplare oferă un indiciu important privind specia noastră

Coordonat de paleogeneticianul Svante Pääbo, un pionier în ADN-ul străvechi, acest studiu a permis oamenilor de știință să precizeze perioada în care omul de Neanderthal și omul modern s-au încrucișat.

Studiul, publicat în revista Nature, furnizează de asemenea noi informații despre istoria începuturilor omului modern în afara Africii. Specia noastră a apărut în Africa în urmă cu aproximativ 200.000 de ani.

Numele lui Svante Pääbo a fost citat în ultimii doi ani pe lista posibililor laureați ai premiului Nobel, pentru lucrările sale despre ADN-ul omului de Neanderthal.

Paleogeneticianul suedez, directorul departamentului de antropologie genetică de la Institutul Max Planck din Leipzig (Germania), a arătat că o mică parte din genomul omului modern provine de la omul de Neanderthal, cei mai apropiați verișori ai lui Homo sapiens, care au apărut în urmă cu circa 400.000 de ani și au dispărut acum 30.000 de ani.

Noul studiu a fost realizat pe materialul genetic prelevat din partea mediană „relativ completă” a unui femur stâng care a aparținut unui individ de sex masculin.

Osul a fost descoperit din întâmplare, în 2008, pe malul râului Irtiș, în apropiere de Ust-Ișim, în Siberia Occidentală. Procedura de datare cu carbon 14 i-a atribuit vârsta de 45.000 de ani.

De asemenea, analizele au permis stabilirea faptului că o parte importantă din aportul său nutrițional în proteine provenea din alimente acvatice, probabil din pești de apă dulce.

Secvențierea genomului individului din Ust-Ișim arată că acesta făcea parte dintr-o populație apropiată de strămoșii omului modern non-africani.

Genomul său conține un procentaj de gene provenind de la omul de Neanderthal ușor mai mare decât procentajul existent la omul modern de astăzi: circa 2,3% (față de 1,7-2,1% pentru populațiile actuale din Asia de Est și 1,6-1,8% pentru europeni).

Însă genomul său conține segmente de ADN neanderthalian care sunt în medie de trei ori mai lungi decât cele din genomul omului contemporan. Acest fapt arată că încrucișările dintre omul de Neanderthal și Homo sapiens ar fi avut loc cu doar 232-430 de generații înainte de perioada în care a trăit individul din Ust-Ișim.

Până de curând, oamenii de știință considerau că transferul genetic dintre omul de Neanderthal și omul modern s-au produs în urmă cu 37.000-86.000 de ani, probabil atunci când primii Homo sapiens au părăsit Africa și s-au întâlnit cu oamenii de Neanderthal în Orientul Apropiat, înainte de a se răspândi în Eurasia.

Noile date genetice furnizate de individul din Ust-Ișim au permis restrângerea acestui interval, întrucât ele demonstrează că acele încrucișări s-au produs deja în urmă cu 45.000 de ani.

Potrivit lungimilor segmentelor de ADN neanderthalian prezente în genomul acelui individ, încrucișările respective s-ar fi produs cu 7.000-13.000 de ani înainte de nașterea sa.

„Estimăm că încrucișările dintre strămoșii individului din Ust-Ișim și neanderthalieni s-au produs în urmă cu aproximativ 50.000-60.000 de ani”, au precizat autorii studiului. Acest interval corespunde cu perioada majoră de expansiune a omului modern în afara Africii și a Orientului Mijlociu.

Laboratorul lui Svante Pääbo de la Institutul Max Planck din Leipzig este renumit pentru studiile sale efectuate asupra ADN-urilor străvechi, chiar dacă acestea sunt puternic deteriorate.

Genomul omului modern din Ust-Ișim nu este însă cel mai vechi genom care a fost secvențiat. În urmă cu aproape un an, genomul vechi de 400.000 de ani al unei ființe umane, cel al omului de Sima, a fost secvențiat de cercetători, pe baza materialului genetic prelevat dintr-un os descoperit într-o peșteră spaniolă.