Prima pagină » Știri » Cum va fi organizată clasa pregătitoare în anul școlar 2013-2014

Cum va fi organizată clasa pregătitoare în anul școlar 2013-2014

Clasa pregătitoare va fi menținută la în învățământul obligatoriu începând cu vârsta de șase ani, au convenit părinții, sindicatele și cei doi miniștri care au grijă de educație, care au semnat astăzi un acord privind organizarea clasei pregătitoare pentru anul școlar 2013/2014.

Clasa pregătitoare va fi menținută în învățământul obligatoriu începând cu vârsta de șase ani. Decizia a fost luată astăzi de părinți, sindicate și cei doi miniștri care au grijă de educație, care au semnat un acord privind organizarea clasei pregătitoare pentru anul școlar 2013/2014.

Același document prevede că organizarea clasei pregătitoare se poate face și mai flexibil din punct de vedere al desfășurării activității școlare. Astfel, prima clasă a învățământului primar se poate desfășura fie la școală, fie la grădiniță, dar cu profesori și după aceeași programă școlară.

Acordul prevede și măsurile pe care Ministerul Educației le va lua. Până la 31 martie, părinții vor fi consultați cu privire la locul unde vor să se desfășoare clasa pregătitoare pentru copiii lor.

Până la 31 martie 2013, Ministerul Educației trebuie să aprobe metodologia pentru clasa pregătitoare. Înscrierea în clasa pregătitoare va începe în luna aprilie.

Acordul prevede că ministrul Educației va elabora un ordin pe care îl va da în aprilie 2013 prin care va permite înscrierea în clasa I și a acelor copii care nu au parcurs clasa pregătitoare până acum, deși aveau vârsta prevăzută de lege.

Copiii cu vârste mai mici de 6 ani pot fi înscriși la clasa pregătitoare, dar acest lucru nu este obligatoriu. Iar înscrierea se va face în urma unei evaluarări specifice.

Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 7 ani se vor înscrie obligatoriu în clasa pregătitoare. Cei care au peste 7 ani se vor înscrie în clasa I.

Ministerul Educației va continua investițiile pentru mobilier și pentru materialele didactice, iar pentru acest lucru va cere fonduri de la autoritățile administrației publice: 16 milioane de lei pentru mobilierul școlar și 8 milioane de lei pentru materialele didactice.

Potrivit acordului, școlile vor căuta să extindă programele tip „școală după școală” și să  încheie parteneriate pentru spațiile necesare acestor programe.

Profesorii care predau la clasele pregătitoare vor participa în continuare la cursuri de formare.

Datele arată că în anul școlar 2012-2013 au mers la grădiniță și în învățământul primar cu 37.500 de copii mai mult decât în anul școlar precedent. De asemenea, sunt cu 60 000 de copii mai mult în grupa mică.

Acordul încheiat astăzi respectă  de fapt unul dintre ordinele de ministru date în 2011.

Potrivit articolului 18 al ordinul nr. 6694 /20.12.2011 prevede: „clasa pregătitoare se organizează în cadrul unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică în care există nivelul de învățământ primar acreditat sau autorizat. Aceste clase pot funcționa și în cadrul unităților de învățământ preșcolar – grădinițe – care sunt structuri ale unităților de învățământ cu personalitate juridică în care există nivelul de învățământ primar acreditat sau autorizat”.

Ponta: Părintele decide

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că părinții sunt cei care vor decide locul unde copiii lor vor urma clasa pregătitoare, la grădiniță sau la școală

Ponta a spus că astfel va corecta o măsură luată în grabă de „foști neaveniți în educație, care nu au legătură cu realitatea și care își duc copiii  la școală în străinătate”.

„Părintele va decide dacă copilul merge la școală sau va rămâne în sistem de grădiniță. Domnul ministru ne prezintă din punct de vedere legislativ și logistic, împreună cu domnul ministru al Dezvoltării soluția rațională ca nici să nu rupem un anumit proces început, dar nici să nu înnebunim și să decidem noi în locul părinților pentru o perioadă de un an de zile foarte delicată și foarte importantă pentru dezvoltarea copiilor”, a declarat Victor Ponta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi