Prima pagină » Știri » Proiectul „MERSUL PE DRUM”. Preoții ar urma să îi învețe pe oamenii din sate și comune cum se circulă la marginea șoselei. „EXEMPLUL INCREDIBIL” oferit de șeful Poliției Rutiere

Proiectul „MERSUL PE DRUM”. Preoții ar urma să îi învețe pe oamenii din sate și comune cum se circulă la marginea șoselei. „EXEMPLUL INCREDIBIL” oferit de șeful Poliției Rutiere

Andrei Dumitrescu
Proiectul
Se întâmplă în România

Direcția Poliției Rutiere urmează să ia legătura cu preoții și primarii din afara orașelor pentru ca, în timpul slujbelor de duminică ori cu diverse ocazii când au loc adunări populare, să dea oamenilor sfaturi care să-i ajute să nu devină victimele unor accidente de circulație, mai ales că, de cele mai multe ori, incidentele rutiere produse în afara localității, pe șosea, au urmări extrem de grave.

Pentru că educația rutieră în rândul adulților este dificil de făcut în mediul rural, unde nivelul de instruire al locuitorilor este redus, reprezentanții Direcției Poliției Rutiere urmăresc să-și transmită programele preventive prin intermediul preoților și al primarilor, aceștia fiind persoanele în care oamenii de la țară au cea mai mare încredere și care au toate șansele să fie luați în serios.

Referitor la tragediile rutiere produse în afara orașelor, în care au fost implicați pietoni, comisarul-șef Lucian Diniță declara, într-o conferință de presă, că multe dintre accidente se produc din cauza inconștienței pietonilor. Mai mult, 5,5 la sută din numărul total al pietonilor loviți de mașini erau beți, unii dintre ei având în sânge o alcoolemie de până la trei la mie, ceea de înseamnă că aceștia erau în pragul comei alcoolice.

„Un exemplu incredibil de inconștiență a unui pieton, este cazul unei persoane care își mâna pe șosea cele două vaci. O vacă mergea pe un sens, una pe celălalt sens. Ca nu se piardă una de alta, stăpânul le legase cu sfoară, iar el, la rândul lui, se prinsese cu o frânghie de una dintre ele, pentru ca animelele să nu se îndepărteze. Șoferul unei autoutilitare nu a observat sfoara dintre cele două vaci, iar animalele și stăpânul lor au murit pe loc”, a explicat Diniță.

Ca măsuri preventive, preoții le vor transmite enoriașilor să evite consumul excesiv de alcool atunci când urmează să circule pe marginea șoselei, să traverseze prin locurile special marcate ori, acolo unde sunt, să folosească pasarelele. În plus, atunci când circulă noaptea, pe lângă șosea, pietonii vor fi sfătuiți să poarte numai haine deschise la culoare, iar dacă este posibil, chiar veste reflectorizante.

Un caz extrem de grav înregistrat de Poliția Rutieră și care a avut drept victimă un pieton beat, aflat în comă alcoolică, a fost înregistrat la data de 11 august, pe raza comunei botoșănene Vlădeni. Incidentul s-a produs în jurtul orei 23.00, când un șofer în vârstă de 31 de ani, care conducea un Audi A4, a spulberat un bărbat de 60 de ani care dormea pe șosea. Bărbatul accidentat alea o alcoolemie de 2,15 la mie.

O tragedie asemănătoare s-a produs, spun polițiștii, și lângă localitatea băcăuană Helegiu. Victima, un bărbat în vârstă de 47 de an,i mergea pe marginea drumului și s-a dezechilibrat, în mod fatal, în momentul în care pe lângă el a trecut o autoutilitară cu remorcă, ce se îndrepta către Onești. După necropsierea cadavrului, medicii au găsit în sângele bărbatului o alcoolemie de nu mai puțin de trei la mie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Ce destinație de vis au ales doi vloggeri români pentru a scăpa de canicula din România: „Când o să ne fie cald, o să ne amintim de perioada asta”
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Căldura tot mai mare este asociată cu rate mai mari de sinucidere în rândul tinerilor, în special la cei între 15 și 24 de ani