Prima pagină » Știri » ROMÂN UCIS de teroriști în Algeria. Ponta: „Am făcut tot ce se putea în această situație de criză”

ROMÂN UCIS de teroriști în Algeria. Ponta: „Am făcut tot ce se putea în această situație de criză”

ROMÂN UCIS de teroriști în Algeria. Ponta:

Un român a murit în timpul crizei ostaticilor din Algeria, iar alți patru se află în siguranță și vor fi aduși în România cât mai curând posibil, au anunțat astăzi, într-o conferință de presă comună, premierul Victor Ponta și ministrul de Externe Titus Corlățean. În total, 5 români s-au aflat pe platforma de extracție a gazelor de la In Amenas, la granița Algeriei cu Libia, acolo unde armata algeriană a preluat controlul și a pus capăt crizei, în această dimineață. Acest lucru era cunoscut de la bun început de autoritățile române, care au preferat să țină informația ascunsă, pentru a nu periclita viața ostaticilor, a spus Titus Corlățean.

„În urmă cu puțin timp ni s-a confirmat prin canalele diplomatice că un cetățean român și-a pierdut viața în Algeria”, a declarat premierul Victor Ponta. Titus Corlățean a precizat că nu se cunosc încă împrejurările în care a murit românul.

Premierul a mai anunțat că un al cincilea cetățean român a fost eliberat de către armata algeriană. Încă nu se știu date despre starea sa de sănătate și se fac eforturi pentru ca acesta să ajungă la ambasada României din Alger.

„Îmi pare groaznic de rău pentru familia celui decedat și vreau să asigur că tot ce a putut statul român să facă în această situație de criză a făcut”, a mai spus premierul. Ponta a precizat că nu a fost de acord cu nicio informare publică, înainte ca familia românului decedat să fie informată și să primească consiliere psihologică.

Ministrul de Externe Titus Corlățean a precizat că ministrul de Externe algerian a colaborat foarte bine cu autoritățile române și că a confirmat azi dimineață că lupta și criza de la In Amenas au luat sfârșit.

El a precizat că autoritățile române au ținut ascuns faptul că știau de la începutul crizei că la In Amenas se află 5 români, însă au menținut publică informația privind un cetățean român eliberat. „Am dorit să rămână așa pentru că existau informații că trei români nu se aflau sub controlul teroriștilor. Orice cifră mai mare de 1 ar fi periclitat viața românilor”, a mai spus Corlățean.

Ponta: România rămâne implicată în lupta contra terorismului

„Nu există la acest moment nicio informație că există vreo amenințare la adresa României, dar trăim într-o lume plină de violență. Vreau să transmit un mesaj de responsabilitate, trebuie să luăm în serios aceste conflicte care au loc peste tot în lume”, a mai spus Victor Ponta.

„Ceea ce se întâmplă în Mali ne afectează pe noi toți și viața cetățenilor români. Este datoria noastră a României să continuăm combaterea terorismului internațional”, a mai precizat Titus Corlățean.

Premierul Victor Ponta a mai precizat că strategia internațională a României rămâne neschimbată în ce privește implicarea în teatrele de operațiuni internaționale. „România rămâne implicată alături de partenerii săi în eforturile făcute pe plan global pentru combaterea terorismului. Terorismul se combate zi de zi, prin structurile românești, care sunt extrem de apreciate de partenerii noștri europeni și trans-atlantici”, a mai spus Victor Ponta.

Armata algeriană a găsit 15 trupuri carbonizate

Forțele armatei algeriene au găsit 15 trupuri carbonizate în complexul de extracție a gazelor de la In Amenas, în a treia zi în care armata încearcă să pună capăt acestei crize, conform unei surse citate de Reuters. Armata a dat un asalt final asupra platformei, în care alți 7 ostatici au fost uciși, conform AFP. Printre aceștia s-ar afla și un român mort, susțin televiziunile românești de știri, care citează surse. La ora 16.00, premierul Victor Ponta și ministrul de Externe Titus Corlățean fac declarații de presă.

Până acum, autoritățile române au confirmat că trei cetățeni români au fost eliberați și se află în siguranță, însă nu este clar dacă aceștia sunt singurii români care au fost ținuți ostatici de teroriști.

Nu este clar cum au ajuns cei 15 să moară carbonizați, iar autoritățile încearcă identificarea cadavrelor, a mai spus sursa citată de Reuters.

Agenția AFP anunță, citând surse, că în această dimineață armata algeriană a dat atacul final asupra platformei de gaz. În atac au murit 7 ostatici și 11 teroriști.

Până acum, peste 20 de cetățeni străini erau încă ținuți ostatici sau nu se știa nimic despre ei. La In Amenas, armata a încercuit platforma și încearcă să îi facă pe teroriști să cedeze. Autoritățile algeriene nu permit accesul altor oficiali străini la fața locului, astfel că informațiile nu sunt clare, iar un bilanț oficial al crizei ostaticilor nu există deocamdată.

BIlanțurile neoficiale, furnizate pe surse agențiilor străine de știri, plasează numărul ostaticilor care au murit în acest atac între 12 și 30.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Din 25 august, rămâi fără permis dacă nu plătești amenzile de circulație
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
TOP 47 | Clasamentul pensiilor, în funcție de județ. În ce oraș sunt cei mai bogați pensionari din România în 2026
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
Profesorul de istorie urmărit de 1,4 milioane de oameni explică de ce războiul SUA-Iran continuă: „Iranul nu trebuie să câștige”
Mediafax
Lovitură pentru planurile UE privind energia: cel mai mare furnizor de gaze al Europei încalcă o interdicție
Click
Cine este Ema Viziru și cu ce se ocupă. Soția lui Lucian Viziru, concurentă la „MasterChef”
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
Seceta continuă! Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată vin ploile în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla, prinsă în capcana propriului design. Milioane de mașini sunt rechemate
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?