Alina Bârgăoanu: ”Gâlceava Facebook-ului cu lumea” (OPINIE)

Pe 18 februarie, cetățenii australieni constatau că paginile de Facebook ale site-urilor locale de știri nu mai sunt disponibile, aceștia neavând nici posibilitatea de a distribui, în newsfeed-ul personal, link-uri provenind de pe site-urile de știri locale sau internaționale. De exemplu, dacă un utilizator dorea să deschidă pagina de Facebook a trustului media ABC, era întâmpinat cu mesajul „nu există postări”. Decizia Facebook venea ca reacție la News Media Bargaining Code, un text de lege care obliga Facebook și Google să plătească pentru știrile produse de instituții de presă și preluate pe platformele lor. „Blocada” asupra spațiului public australian a durat destul de puțin. Gigantul american a anunțat că va permite accesul la paginile de Facebook ale site-urilor de știri cu condiția renegocierii unora dintre clauzele respectivei legislații. În momentul scrierii acestei analize, ABC se „reîmprietenise” cu Facebook, cu o dinamică impresionantă a prezenței pe platformă, de aproximativ 4 postări/ oră.

Ce a vrut să spună legiuitorul?

Legislația avută în vedere de statul australian pornea de la o realitate greu de negat: platformele digitale bazate pe tehnologia Internetului și pe tehnologiile conexe (big data, algoritmi, motoare de căutare și, recent, machine learning și Inteligență Artificială) au răvășit industria mass media. Au bulversat-o din punctul de vedere al răspândirii, al asaltului asupra profesiei de jurnalist, al prestigiului și relevanței sociale; și, în cele din urmă, din punct de vedere financiar, prin reducerea drastică a veniturilor din publicitate și dispariția, cu excepții nesemnificative, a ideii de abonament.

FLASH NEWS CFR reia circulația trenului internațional „România”. Cât costă un bilet către Bulgaria sau Turcia

22:01

ACTUALITATE Ion Cristoiu: „Dezinformez de dimineața până seara. Unii mătură, eu dezinformez”

22:00

Propunerea legiuitorului australian are ca obiectiv tocmai rezolvarea asimetriei de putere dintre companiile media și giganții digitali Google și Facebook. Legea îi obligă pe aceștia din urmă să negocieze acorduri comerciale individuale sau colective cu producătorii de știri și prevede inclusiv un sistem de arbitraj și de penalizări în acest sens. Logica din spatele propunerii este că giganții digitali fac audiență și obțin, implicit, venituri importante din publicitate exploatând (monetizând) conținutul produs de instituțiile media. Google a cedat și a încheiat acorduri în valoare de 47 milioane de dolari pe an cu cele mai mari trusturi de televiziune din Australia. Facebook s-a opus implementării acestui nou sistem, recurgând la măsura despre care vorbim.

Facemash, Facebook, Faceblock

Reacția publică la decizia Facebook a fost, în mod previzibil, fulminantă și exprimată în termeni duri: „cenzură”, „blocadă”, „asediu”, „pumn în gura presei”, „atac la adresa jurnalismului”, „rețeaua nesocială”, „Facecrook”.

În apărarea sa, Facebook a invocat faptul că anunțase încă din august că, dacă legislația aflată atunci în dezbatere publică este, în final, aprobată, va fi nevoit “să nu mai permită editorilor și oamenilor obișnuiți să distribuie știrile locale și internaționale pe Facebook și Instagram”. Într-un articol pe care l-am putut accesa gratuit (!), Vice-Președintele Facebook pentru afaceri globale, Nick Clegg, afirmă că editorii de presă înșiși distribuie de bună voie conținutul pe Facebook, afișând în locuri cât se poate de vizibile butoanele prin care își direcționează cititorii către paginile de social media. În plus, potrivit reprezentantului gigantului digital, veniturile pe care le obține Facebook de pe urma acestui tip de conținut ar fi oricum reduse.

Interesant este că, în apărarea Facebook, Nick Clegg invocă filosofia fondatoare a Internetului, aceea de a permite accesarea și conectarea, fără nici un cost, a site-urilor online. Aceeași filosofie a Internetului liber, care să permită acces „gratuit, neîngrădit, universal, descentralizat” este invocată și de către criticii cei mai aspri ai Facebook, ai platformelor digitale în general, pe principiul că acestea au ajuns să domine, fără drept de apel, ce văd utilizatorii, în ce ordine, de la cine, exercitând „un control privat asupra spațiilor publice”. Ceea ce fac platformele digitale bazate pe tehnologia Internetului pare total diferit de filosofia sintetizată de fondatorul acestei tehnologii, Tim-Berners Lee: „Nu poți propune crearea unui spațiu universal și în același timp să menții controlul asupra respectivului spațiu”. În plus, ceea ce avea în vedere Berners-Lee era facilitarea accesului utilizatorilor la informație/ la conținut online, iar nu creșterea timpului petrecut pe Internet, sechestrarea atenției acestora și inaugurarea unui model de business bazat tocmai pe monetizarea acestei atenții.

Facebook se hrănește din percepția noastră că este totuna cu spațiul public

Ciocnirea dintre Facebook și statul austrialian, respectiv marile conglomerate mass media având proprietari de origine australiană (deci care nu sunt în mod fundamental australiene) va continua să suscite interes, să anime dezbateri pasionale. Chiar dacă acum s-a ajuns la o înțelegere pe care poate un Caragiale contemporan ar fi caracterizat-o drept „pupat Piața Endependenți”. Posibilele unghiuri de analiză sunt copleșitoare: cum și de către cine pot fi îmblânziți giganții digitali; sunt aceștia a cincea putere în stat sau, din ce în ce mai mult, singura putere sau puterea dominantă; ce se întâmplă când companiile sunt mai puternice decât statele; există un Facebook „de bine”, care blochează conturile armatei în Myanmar și un altfel de Facebook, care se aliază cu statul turc pentru a ține sub control mișcările de contestare?.

Perspectiva care mi se pare cea mai adecvată pentru subiectul analizat – relația dintre platformele digitale și industria mass media – este aceea că, din ce în ce mai mult, în foarte multe spații culturale, Facebook-ul, în general, platformele digitale care se intersectează cu noțiuni precum informație, știre, opinie, exprimare, sunt echivalate cu spațiul public, epuizează noțiunea de spațiu public. De aici, idei noi și suprinzătoare, cum ar fi aceea că „Facebook cenzurează”, în condițiile în care ideea de cenzură avea în vedere exercitarea puterii statului, nu a unei puteri private; sau echivalarea libertății de exprimare cu libertatea de a scrie/ posta pe Facebook.

Este vremea rețelelor, spune istoricul Niall Ferguson; ierarhiile, cum sunt și instituțiile de presă, bazate, în mod fundamental, pe ideea de autoritate, de autoritate a expertului/ jurnalistului ca sursă recunoscută de cunoaștere (fie ea și imperfectă), trebuie să aștepte un alt ciclu istoric. Până atunci, ele evolueză pe terenul de joc modelat de rețele: încearcă să le imite, le alimentează cu conținut, caută să obțină ceva din eventuale demersuri de reglementare. În orice caz, atâta timp cât vom echivala, mai mult sau mai puțin conștient, Facebook și, prin extensie, ecosistemul informațional construit pe arhitectura de tip rețea, digitalizat, platformizat, algoritmizat cu spațiul public, balanța dintre industria mass media, oricât de puternici i-ar fi reprezentanții care s-au aruncat acum în luptă, și platformele digitale, va înclina, foarte probabil, în favoarea celor din urmă.