Baltica şi Arctica: Polonia şi Finlanda se afirmă la Washington, România îşi pierde din atractivitate

De la Washington, unde a fost primit ca lider al unei țări care contează, tânărul președinte al Poloniei Karol Nawrocki s-a deplasat în Finlanda, sigur, după o mică escală la Vatican. Știrea ar fi trebuit să suscite în România ceva mai mult decât preluarea unor declarații ale președintelui polonez cu privire la Rusia și să surprindă adevărata semnificație a prezenței sale la Helsinki: faptul că Statele Unite stimulează o nouă arhitectură regională pe flancul estic al NATO, având în centru tandemul polono-finlandez, în detrimentul proiectelor românești la Marea Neagră.

Mai grav este că nici la nivelul decidenților aceste semnale nu par să fi fost înțelese pe deplin. Un episod recent este grăitor. Întrebată de ce România nu a fost invitată să participe la formatele restrânse privind Ucraina, alături de Polonia și Finlanda, ministra de Externe declara, pe 12 august, la Euronews România: „Avem o formă de reprezentare prin Comisia Europeană (…) și prin Mark Rutte, care vorbește în numele NATO”.

EXTERNE Ce e frumos durează puțin. O grupare paramilitară a preluat conducerea în Benin, dar garda prezidențială reluat controlul după câteva ore

19:07

SURSE Anunț de ultimă oră privind concedierile din administrație: „Dacă sunt în plus, trebuie să plece. Înseamnă bani mai mulți pentru pasaje”

19:00

Adăuga apoi că „România trebuie să aibă o voce”, chiar și în „formate internaționale care presupun o selecție impredictibilă” și conchidea: „Hai să ne concentrăm pe ceea ce contează.”

Numai că, într-un peisaj geopolitic în transformare accelerată, tocmai aceste absențe sunt ceea ce „contează”. Participarea constantă a Poloniei și Finlandei la inițiativele în format restrâns privind Ucraina – de la summitul virtual cu Donald Trump, organizat de cancelarul german Friedrich Merz, până la declarația liderilor Coaliției de Voință referitoare la summitul din Alaska– nu este un joc al hazardului diplomatic.

Este expresia unei integrări a celor două state cu deschidere la Baltica în noua viziune strategică promovată de Washington, la care europenii se racordează treptat. Deși președintele Nicușor Dan a efectuat o vizită oficială la Berlin cu puțin timp înainte de summitul virtual cu Donald Trump organizat de cancelarul Merz, România a fost omisă de la această reuniune în format restrâns privind Ucraina, privind un război aflat la Marea Neagră. Nu însă Polonia și Finlanda. Un semnal subtil, dar elocvent.

Noua configurație strategică promovată de administrația americană, centrată pe tandemul Polonia – Finlanda, nu are la bază considerente personale sau afinități ideologice. Alegerea tandemului nu ține seama nici de orientarea politică a președintelui Nawrocki, nici de pasiunea pentru golf a președintelui finlandez Stubb, pe placul președintelui american Donald Trump.

Mai curând, ea reflectă o preferință pentru parteneri percepuți ca fiabili într-un proces diplomatic de durată care vizează relația cu Moscova, dar și o repoziționare strategică ce pune accentul pe deschiderea către zona arctică. Din perspectiva Washingtonului, regiunea Mării Baltice, cu extensia sa spre nordul înghețat, devine un spațiu privilegiat de proiecție strategică și de separare fizică a Germaniei de Federația Rusă.

În contrast, Marea Neagră pare să-și piardă din relevanță, iar Statele Unite dau semnale tot mai clare de delegare a responsabilităților în această zonă către Turcia. În această dinamică, România se confruntă cu o marginalizare discretă, dar vizibilă. De exemplu, alegerea Turciei pentru negocierile tehnice dintre Washington și Moscova nu a fost neutră. Aceasta a tradus, în ce-i privește pe americani, voința de a trece printr-un actor regional, membru-cheie al NATO, care menține un dialog cu Moscova și aceasta chiar dacă poziționările sale generează uneori fricțiuni cu interesele occidentale.

Dezangajarea treptată față de Ucraina și diminuarea presiunii americane în bazinul Mării Negre creează astfel o problema structurală în relația bilaterală Washington-București. În lipsa unei strategii și acțiune diplomatică creativă, România riscă o retrogradare durabilă în arhitectura strategică regională promovată de SUA.

Exemplul polonez trebuie studiat la București dincolo de lozincile cu privire la interesele comune. Polonia a reușit să-și extindă influența dincolo de vecinătatea imediată. A investit în relații strategice cu țările nordice, în special cu Norvegia. A inițiat „Formatul de la Varșovia”, un cadru care reunește țările cu statut de observator în Consiliul Arctic, oferindu-și astfel un instrument suplimentar de proiecție diplomatică și strategică.

În contrast, România pare să se conducă după principiul: lumea se schimbă, noi nu.

AUTORUL RECOMANDĂ:

• SCANDALUL vizitei în China a foştilor premieri Năstase și Dăncilă. Unde vrem să ducem politica externă a României
• Mecanismele subtile prin care America încearcă să îndepărteze Rusia de China
• Președintele Nicușor Dan și confuzul discurs rostit în fața corpului diplomatic de la București