Hristos nu va înceta să învie! Prin noi, oamenii, va exista în veșnicie!

Oamenii-îngeri viețuiesc printre noi. Purtând veșmintele smereniei, lucrează tăcut pentru Dumnezeu și îl urmează desculți pe Iisus. Cu toate că nu au aripi de îngeri, au o răbdare irenă, au o înțelepciune solomonică și o trudă întru-Dumnezeu asemenea călugărilor athoniți. Este dovada că Prea Bunul Dumnezeu lucrează prin oameni. Oamenii-îngeri sunt apostolii Lui.

Așa se înfăptuiesc lucrările divine pe Pământ. Prin oameni. A făcut-o, biblic, Fiul Lui, iar azi e de datoria noastră să le săvârșim (și noi) faptic. Până la urmă, fapta e mărturia palpabilă a unui creștin. Gândul curat ne este declarația de iubire față de Dumnezeu, iar Fapta curată înnobilează Gândul curat.

Totul este ca o moștenire pe care Iisus ne-a lăsat-o. Și nu e puțin lucru. Ci este totul!

În Joia Mare (în urmă cu o zi), spre capătul Postului, m-am întâlnit cu unul dintre acești oameni-îngeri. N-a îngăduit să-i amintesc numele, fiindcă se consideră neînsemnat în fața lui Dumnezeu, dar întâlnirea cu el mi-a fost ca o (altă) învățătură predată din Ceruri. O ”lecție” care te îndepărtează de păcat, de fățărnicia lui Iuda. Acest Iuda pe care, oricând, noi îl putem întrupa prin gesturile noastre. E lesne a fi Iuda. A-l renega, prin faptele noastre, este drumul patimilor, este propria călătorie către Golgota.

Azi e Vinerea Mare, iar sufletul creștinilor sângerează. Este ziua când Crucea remușcărilor ne este pusă pe umeri, iar coroana de spini ne apasă pe frunte.

Cărturarii și fariseii acestor zile au devenit din ce în ce mai vocali, iar adepții lor îi urmează asemenea unor turme smintite. Declarații aiuritoare emanate în spațiul public încearcă să-L alunge pe Dumnezeu din lume. Autorii acestora sunt ca livezile de smochini neroditori. Goi la minte și în viscerele inimii.

Tentativele lor de a fereca ușilor bisericilor, mănăstirilor au corespondent și în vechime. Nu e prima oară în istoria îndelungată a creștinătății când Întunericul se lasă asupra credinței, dar niciodată nu a cuprins Lumina.

Nu țin lecții de teologie. Nici n-aș fi îndreptățit. Masterul obținut în vara lui 2020 la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” este ca un bob de nisip în deșert. Este ca un orb rătăcit printr-o noapte fără sfârșit.

Drumul spre ”Cele mai înalte” presupune mult mai mult. Rugăciunea, pocăința pot fi începutul, dar nu și sfârșitul. Apropierea de Dumnezeu nu este ca și un joc al seducției, ci ca o dragoste puternică față de părinții noștri. Este ca o graniță a vieții. Dincolo de ea, nu am putea exista, cu toate că turmele celor smintiți circulă haotic, în întuneric, luând chipul unor cadavre mișcătoare. Petre Țuțea afirma că numai credința în El ne diferențiază de regnul animal: ”Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri”. Mulți aleg, azi, să ”meargă spre nicăieri”, să emigreze din interiorul acestor hotare de iubire. Se înrolează în turmele smintite.

Sunt ”#disidenți” din punct de vedere al învățăturii creștine. Nu au niciun Dumnezeu. Dar sunt vocali. Ei nu cunosc tăcerea, smerenia, ”limbajul” unicului Dumnezeu. Își secularizează sufletele, se impersonalizează.

Unul dintre cei mai însemnați Sfinți Părinți, Ioan Gură de Aur, mărturisea că ”Aprofundarea Bibliei este o necesitate naturală a sufletului omenesc”. Dar turmele smintite nu au nici suflet, nici vreo definiție umană. Nu săvârșesc fapte curate, de vreme ce gândurile lor sunt dezrădăcinate din solul credinței.

În schimb, faptele noastre, ale creștinilor, trebuie să fie în numele Lui. El este Calea, Adevărul și Viața! Este drumul nostru spre îndumnezeire, cheia către Rai și lumina care ne călăuzește în noaptea patimilor.

Astfel, Hristos nu va înceta să învie! Prin noi, oamenii, va exista în veșnicie!

Să mergem, în Noaptea Învierii, și să primim Lumina! Doar așa îl vom mărturisi pe El!