Tentativa de puci din interiorul USR este o chesiune de strategie politică. Păguboasă ori nu, se va vedea pe 4 mai, deși reacțiile din mediul online și de la zonele media favorabile partidului indică reacții ostile, generate de evidenta victimizare a singurului lider care a reușit un scor-record în prezidențialele din 24 noiembrie.
Totuși, câteva elemente din trădarea de care a „beneficiat” Elena Lasconi ridică probleme de natură instituțională și, mai ales, etică. Pe lângă procedura „ritualică” de aruncare peste bord a femeii care a obținut cu 50% mai multe voturi decât propria formațiune (1,8 milioane față de 1,2 milioane), a mai fost și ridicolul evident al anunțului venit din tabăra „puciștilor” afiliați lui Nicușor Dan.
O voce relevantă a spus că, dacă Elena Lasconi ar intra în finala din 18 mai, cu siguranță USR o va susține. Pare disonanță cognitivă, dar cine să-i mai înțeleagă pe copiii și nepoții Securității?
Totuși, pentru un partid al cărui singur element coerent de discurs – deși nu și de practică politică – a fost morala, e cel puțin ciudată tentativa de eliminare a singurului deținător incontestabil de capital moral, în favoarea unicului competitor care nu se poate lăuda cu asemenea „zestre”.
Era clar că utilizarea banilor de campanie ai partidului pentru alt candidat decât cel înscris pe buletinul de vot, sub sigla USR, e o nerozie. Totuși, trădătorii au insistat să se facă de râs, până când a venit decizia oficială de la BEC. „Apostolii dreptății” nu vedeau nicio problemă în acest veritabil furt din bani publici (câtă vreme cheltuielile de campanie se decontează celor care obțin scorul minim de 3%).
Cei mai vocali suporteri ai primarului #zero al Capitalei – Dominic Fritz și Clotilde Armand – s-au confruntat în spațiul public cu o mulțime de acuzații de natură penală. Fostul primar al Sectorului 1 a fost chiar condamnat, motiv pentru care și-a pierdut chiar mandatul de senator de București.
De aici încă o problemă reală de legitimitate. Mesajul e validat/invalidat întotdeauna și de prestigiul sursei. Sau de lipsa lui.
Printre alte nume comice din gașca uzurpatorilor se înscrie și Ștefan Pălărie, care declara melodramatic, exact ca într-o piesă de Caragiale:
„De câteva săptămâni nu pot dormi, nu înțelegeam prăbușirea de la o săptămână la alta […] S-a făcut asta pentru ca românilor să le fi mai ușor să voteze.”
Dumnealui vorbea despre sondaje, ca și cum ar fi posibil ca scorul unui candidat poate pierde 75% în câteva luni, fără vreo eroare devastatoare.
Mai mult, românii sunt considerați, pare-se, inapți să decidă singuri, așa că trebuie ajutați cu propunerea „independentului” susținut de fanul Kremlinului, de rețeaua Soros, de „statul de drept” și de „binomul” Băsescu-Iohannis.
E posibil ca panica stagnării în sondaje a lui Nicușor Dan să fi determinat încercarea „loviturii de palat”. Asta și ca urmare a nevoii de „voluntari” pentru campanie. Onestitatea nu mai e în discuție, ea rămânând doar o lozincă fără conținut.
Olimpicul și-a lăsat haina corectitudinii la ușă chiar și la dezbaterea televizată de săptămâna trecută, organizată de Mihai Gâdea, când printre „susținătorii” săi de la Palatul Parlamentului s-au aflat numeroși angajați ai PMB. Ceea ce era o acuzație frecventă la adresa „partidelor vechi” pare să fi devenit și obiceiul favorit al „progresiștilor”.
Citește și:
Ultima flegmă a lui Iohannis în obrazul României
De ce l-am mai împușcat pe Ceaușescu, dacă am ajuns să alegem între Călin Georgescu și Nicușor Dan?
În 3 luni vom avea președinte. Cine va fi el?
O fi PNL „actorul nonstatal” care a condus la anularea alegerilor?