România și Republica Moldova: tentația unirii, constrângerile geopoliticii

Declarația președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, potrivit căreia ar vota în favoarea unirii cu România în eventualitatea unui referendum, a produs emoție și a generat un val de comentarii.

Reacția este firească. Pentru români, o asemenea afirmație nu poate fi decât salutată, în măsura în care ea reafirmă ideea unei comunități de limbă, istorie și destin de o parte și de alta a Prutului.

Totodată, este necesar să o plasăm în limitele sale reale: ea exprimă o opțiune personală, nu un angajament instituțional sau un proiect de stat. În acest sens, declarația Maiei Sandu amintește de poziționarea publică a fostului președinte Emil Constantinescu în favoarea monarhiei – o opțiune legitimă, dar fără consecințe politice directe. Astfel de afirmații trebuie tratate cu luciditate, nu cu entuziasm reflex.

VIDEO Regele Suediei a refuzat să dea mâna cu Zelenski. Imagini stânjenitoare de la întâlnire

19:51

INEDIT Oana Ţoiu, la ceai cu Ciprian Ciucu, în Parcul Herăstrău. A fost pregătit din pudră de matcha

19:39

Unirea celor două state românești nu depinde exclusiv de voința cetățenilor, deși aceasta este o condiție indispensabilă. Istoria oferă exemple clare: în 1918, în cazul Marii Uniri, ca și în 1990, în cazul reunificării Germaniei, consensul popular a fost esențial, dar nu suficient.

Factorul decisiv l-a constituit acceptarea – sau sprijinul explicit – al marilor puteri interesate. Or, în cazul României și Republicii Moldova, în contextul actual, miza geopolitică este foarte ridicată: extinderea graniței românești spre est ar însemna, automat, extinderea frontierei NATO.

Un asemenea proces ar pune imediat pe masă problema Transnistriei. Răspunsul este previzibil: dacă România dorește să-și păstreze statutul de membru al Alianței Nord-Atlantice, unirea nu ar putea include acest teritoriu.

Dar abandonarea Transnistriei ar deschide o altă problemă majoră – cea a definirii și garantării unei frontiere stabile cu o entitate secesionistă susținută de Federația Rusă. Se pune apoi întrebarea esențială: în actualul context strategic, ar susține Statele Unite și celelalte puteri relevante un asemenea proiect? Răspunsul nu este deloc evident.

Unirea nu este doar un act simbolic sau identitar; este, înainte de toate, un proiect economic și administrativ de o amploare considerabilă. El nu poate fi redus la un exercițiu contabil de însumare a PIB-urilor sau a potențialului economic al celor două state româneşti.

Germania de Vest a reușit integrarea landurilor estice deoarece a dispus de resurse financiare uriașe și de un consens strategic internațional. România are, astăzi, capacitatea de a susține un efort economic comparabil? Are capacitatea administrativă de a integra un stat cu instituții, cu instituţii de forţă, desigur reformate, dar care multă vreme au evoluat mental într-un anumit spaţiu, cu limba rusă destul de răspândită ? Efortul ar fi semnificativ.

În plus, identitatea comună nu se traduce automat într-un proiect politic viabil. Exemplul Albaniei și al Kosovo este relevant. Deși cele două entități împărtășesc o identitate națională chiar mai omogenă decât cea românească de pe ambele maluri ale Prutului, ideea unei Albanii Mari nu s-a materializat.

Elitele kosovare au preferat cooperarea strânsă cu Tirana — simbolizată inclusiv de „autostrada patriotică” – dar nu au fost dispuse să renunțe la propriile centre de putere.

Statul propriu, cu președinție, guvern și parlament, a oferit un confort politic și interese personale pe care unirea le-ar fi dizolvat. Această dimensiune a calculului elitelor nu trebuie subestimată. În politică, sentimentele contează, dar interesele decid.

Salutând încă o dată declaraţia doamnei Sandu, din păcate unirea României cu Republica Moldova nu este o problemă numai de sentiment comun sau de emoție colectivă, ci una de raporturi de putere, capacitate statală și oportunitate strategică.

AUTORUL RECOMANDĂ:

• Acordul cu Mercosur: Iluzia unui câștig european. Naivitățile României
• România între Paris și Washington: iluzia unei alternative geopolitice