„Ieri, duminică, pe la prânz, urmărind prezența la vot în landul Saxonia, un vot anunțat deja ca fiind crucial pentru scena politică, nu numai din Germania, dar și din Europa, inclusiv din România, am luat seamă la prezența uriașă la vot și mi-am spus că aceasta poate fi un semn că AfD nu va înregistra scorul prognozat de sondaje, deoarece mi-am zis au venit și ceilalți”, și-a început publicistul Ion Cristoiu cel mai nou jurnal zilnic.
„În ultimele zile, în Germania, s-au pus la cale de către establishment, de către elita constituită, de către nomenclatura pro-europeană, un lung șir de diversiuni. A fost diversiunea cu drona, care acum e limpede că a fost o înscenare, și urmată de o răcire a relațiilor cu Rusia și de o întărire a declarațiilor de sprijin față de Ucraina, apoi știrile cu atentate, provocări. Atentatele, provocările, diversiunea cu drona ne arătau că în joc au intrat și Serviciile Secrete și instituțiile de forță, ceea ce este o catastrofă din punct de vedere democratic. Și văzând aceasta, mi-am spus că s-a creat o stare de tulburare, de tensiune, și atunci au venit la vot nu numai alegătorii AfD, cei nemulțumiți de regimul de la ora actuală, au venit și ceilalți. Formula era, cum anunțasem, cea din România din turul al doilea al prezidențialelor, când românii au ieșit la vot ca să îl voteze orbește, inconștienți, pe Nicușor Dan, ca nu cumva să învingă George Simion.
Acum, toți cei care făceau atunci agitație că Nicușor Dan e garanția prosperității, a democrației, a rămânerii în UE, își dau cu pumnii în cap și scuipă idolul de la vremea respective. Atunci a intervenit și sistemul prin intervenția guvernatorului eternului, mumiei, Mugur Isărescu, care a anunțat că a scăzut leul și a crescut cursul euro, pentru a ne arăta că românii sunt neliniștiți împreună cu toți europenii, de posibila victorie a lui George Simion. Iată, însă, că m-am înșelat în Germeniei. Scorul este o victorie istorică AfD: 43,8%, chiar dacă nu are 42 de mandate cât ar trebui să guverneze, și CDU, partidul elitei, a obținut un chinuit 17,2%.
Asta înseamnă că și ailalți au venit să voteze împotriva CDU. Este realmente o victorie istorică, cu un impact uriaș asupra scenei politice. După părerea mea, elita șmecheră din Germania și din Europa nu o să înțeleagă nimic, se vor înmulți numărul diversiunilor, așa-ziselor atentate ale dronelor, pentru că în loc să perceapă acest semnal de uriașă nemulțumire față de felul în care este admimistrată Germania, elita se va încăpățâna să apeleze la tradiționalele mijloace: a fost influență rusă, a fost influență a lui Trump. Același lucru se va întâmpla și în România, pentru că e o lecție din care, după părerea mea, nimeni nu va învăța nimic”, a mai spus scriitorul.
Total de acord cu dumneavoastră. Majoritatea votanților nu au habar de nimic. Se duc după diverse fente. Nu accepta dezastrul capitalismului bruxelez, nu înțeleg greșelile politice privind economia, geopolitica promovate de niște timpiti că Ursula,Weber,Timerman sau cum dracu îi cheamă pe cocoțați la comanda Europei. Rezultate le aștept cu nerăbdare. Sper în cinci ani să nu mai văd usr în România, să nu mai văd UE, să dispară conceptul de federație UE. Cu alte cuvinte, să ne conducem cu oamenii preocupați de țară, nu de milogeală la caca maca UE.
Cat de bine o duceai acum 20 de ani? Cum o duci după 18 ani de UE? Îți spun ca esti mult mai bine decat acum 20 de ani. UE a si greșit dar nu este in esență rau. Habar nu ai. Oricum nu asta a spus Cristoiu. El doar a enumerat greșelile UE nu faptul ca este greșită existenta UE. Nu si înțeles nimic.