Prima pagină » Știri politice » ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014 comentate de editorialiștii Gândul

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014 comentate de editorialiștii Gândul

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014 comentate în timp real de editorialiștii Gândul

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014: REZULTATE ȘI EXIT POLL LIVE . Peste 18, 2 milioane de români cu drept de vot au fost așteptați la urne, duminică, pentru a-i alege pe cei 32 de reprezentanți ai României în Parlamentul European dintr-un un număr de 572 de candidați din partea a 15 formațiuni politice și opt candidați independenți. Votul a început la ora 07:00 și a putut fi exercitat până la ora 21:00.

Pe parcursul acestei zile, gândul a prezentat în timp real desfășurarea procesului de votare, iar editorialiștii Cristian Tudor Popescu, Florin Negruțiu și Claudiu Pândaru au comentat informațiile într-o serie de ediții speciale GÂNDUL LIVE, la orele 11:30, 17:00 și 21:00, REZULTATE și EXIT POLL la ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014.

De asemenea, puteți citi comentarii LIVE ale jurnaliștilor gândul.

Prima analiză a votului de duminică a fost făcută la ora 11.30, de către Cristian Tudor Popescu și Claudiu Pândaru, editorialiștii gândul comentând în cadrul unei ediții speciale Gândul LIVE primele date privind prezența la vot la Alegerile Europarlamentare 2014.

Întrebat dacă și-a manifestat dreptul la vot, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a răspuns afirmativ explicându-și votul.  „Nu am să vă spun cu cine am votat, am să vă spun cu cine nu am votat. Nu am votat cu partidul lui Băsescu și cu partidul lui Ponta. Pentru că aceste partide au făcut campanie personală, atât dl. Ponta, cât și dna. Udrea, care este prepusa, pupila, domnului Băsescu. Candidații acestor partide au fost pur și simplu ocultați de aceste campanii personale, făcute cu gândul la prezidențiale. Ceilalți, PNL și PDL, nu se poate spune că și-au făcut campanie personală”, a spus editorialistul gândul.

Declarația lui Cristian Tudor Popescu poate fi urmărită aici.

La ora 10 dimineața, prezența la vot era de 4,61%, în ușoară creștere față de alegerile din 2009, potrivit Biroului Electoral Central, când prezența la vot a fost, la aceeași oră, de 4%.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014: Rodica Ciobanu

„Alegerile europarlamentare, deși au cea mai slabă priză electorală dintre toate scrutinele, vor influența direct prezidențialele de anul acesta. Rezultatul votului de duminică ar putea conduce atât la reconfigurarea scenei politice, cât și la schimbări în distribuția candidaților la președinție, de natură să-i creeze un mare disconfort favoritului din sondaje”, scrie Rodica Ciobanu în gândul.

Foto: Mediafax / Ciprian Sterian

„Dacă nu ar fi fost afișele de grup, s-ar fi putut crede că urmează să se desfășoare alegerile de președinte. N-a avut loc o dezbatere publică a direcțiilor politicii europene, bruxelliștii nu au povestit la televizor ce vor face ei în PE, nu au explicat cum se manifestă, concret, diferențele ideologice dintre grupuri, nu ne-au spus măcar cu ce s-au ocupat ca să merite 7000 de euro pe lună. În schimb, premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu au fost omniprezenți, antrenând electoratul în teme ne-europene de dispută, șeful PNL, Crin Antonescu, călcându-le pe urme și încercând să-i taxeze pe amândoi. Campania electorală s-a centrat, așadar, pe cei trei lideri politici, doi dintre fiind prezidențiabili, iar al treilea având încă un cuvânt greu de spus în viața politică. În consecință, scrutinul europarlamentar devine o avanpremieră la cel prezidențial, fără să rezolve însă toate necunoscutele. Una dintre ele îl privește pe candidatul liberal la președinție.

Va mai rămâne sau nu dl Antonescu în cărți?”, scrie Rodica Ciobanu. Răspunsul la această întrebare, aici.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014: Lelia Munteanu

„Europarlamentare? Reglare politică de conturi!”, scrie Lelia Munteanu. Potrivit editorialistei, „o prezență scăzută la vot, așa cum o anticipează ultimele sondaje de opinie, va umfla procentele PSD.
Victoria socialiștilor și propriul rezultat previzibil de (mult) sub 20 la sută, vor determina peneliștii de la centru să-și facă mea culpa: USL există! Și va fi ținută în pervaz, până la prezidențiale.
Scurt și pe înțelesul tuturor: „europarlamentarele” vor netezi drumul lui Victor Ponta”. De ce, aflați aici. 

Foto: Mediafax / Răzvan Lupică

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014: Andrei Luca Popescu

Andrei Luca Popescu explică de ce boicotarea votului propusă de mișcarea Uniți Salvăm nu reprezintă o soluție.

Foto: Mediafax / Octav Ganea

„A nu merge la vot pentru a presa sistemul politic să se schimbe dintr-unul corupt și care practică un joc electoral închis, refractar la noi actori, este totuna cu a te face pustnic, atunci când nici o gagică nu vrea să se culce cu tine. Ca să pui presiune pe ele. Micul iureș creat pe internet de mișcarea Uniți Salvăm, de a boicota votul prin neparticipare, s-a întors împotriva sa: oameni ridicați la rang de simbol toamna trecută, la proteste, au susținut boicotarea boicotului, iar imbecila piruetă de PR nu a strâns susținerea zecilor de mii de oameni care ieșeau în 2013 să mărșăluiască în numele Uniți Salvăm”. Argumentele sale, aici.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014: Florin Negruțiu

„România are darul de a te aduce brusc cu picioarele pe pământ (pe noi, la propriu) chiar atunci când te încearcă entuziasmul și sentimentele înalte și-ți spui că dracul nu e atât de negru. Vorbim în această zi abundent despre Europa, despre cei cere „ne vor reprezenta” la Bruxelles, uitând de fapt să ne reprezentăm pe noi”, scrie Florin Negruțiu în editorialul său, „Cum a dat norocul peste noi chiar în ziua alegerilor”, care poate fi citit aici.

ALEGERI EUROPARLAMEN 2014: Anca Simina

O parabolă despre ultima zi a lui Pictor Vonta, aici. „De a doua zi, Pictor Vonta urma să renunțe la griuri și să vopsească fără opreliști în roșu orice primar doritor de podețe, garduri noi și fâșii cât de înguste de asfalt și dispus să sară pârleazul. Să lase urma de șovăire și să cumpere cu vorbe mari și bani puțini om cu om, până la Cotroceni. De a doua zi, după ce cei mai mulți nu se vor fi obosit măcar să îi arate, la vot și nu prin huiduieli plătite, cât face guvernarea lui, ca și a președintelui scuipat”, scrie Anca Simina.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014: Cristi Andrei

„Oricât de multe discuții ar exista despre unificarea dreptei, despre un mare plan anti-PSD, Traian Băsescu nu își poate dori ca acesta să reușească fără implicarea sa. Pentru că în momentul în care PDL și PNL vor reuși să imprime în societate ideea că sunt o alternativă viabilă la PSD, Traian Băsescu ar fi un cadavru politic. Iar tocmai asta nu își dorește. Traian Băsescu s-a cerut insistent în campania pentru europarlamentare, nu de dragul Elenei Udrea și al PMP, ci de dragul propriului viitor politic. A inventat subiecte, teme de discuție și dezbatere, doar pentru a menține atenția asupra sa”, scrie Cristian Andrei.

Despre Paradoxul alegerilor și câștigătorii acestora, aici:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Alertă pe o plajă populară din Spania. O creatură de aproape 300 de kilograme a speriat turiștii
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?