Prima pagină » Știri politice » Ambasadorul Germaniei: Problema arieratelor administrației locale „e foarte gravă”, Guvernul a înțeles

Ambasadorul Germaniei: Problema arieratelor administrației locale „e foarte gravă”, Guvernul a înțeles

Ambasadorul Germaniei: Problema arieratelor administrației locale
Ambasadorul Germaniei la București , Andreas von Mettenheim, a declarat duminică, în emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, că problema arieratelor de la nivelul administrației locale este una "foarte gravă", apreciind că Guvernul a înțeles acest lucru, fiind necesară alocarea de fonduri.

Ambasadorul Germaniei la București , Andreas von Mettenheim, a declarat duminică, în emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV, că problema arieratelor de la nivelul administrației locale este una „foarte gravă”, apreciind că Guvernul a înțeles acest lucru, fiind necesară alocarea de fonduri.

Ambasadorul a abordat tema investițiilor germane în România, menționând că „e nevoie doar să așezăm investitorii și administrația publică la aceeași masă”.

„Cred că există câteva semnale importante pentru investitorul german. Unul dintre ele este faptul că administrația publică din România își va onora datoriile asumate și nu va lăsa să treacă mult timp până la onorarea arieratelor. E o problemă recurentă a administrației publice față de companiile germane, lucru regretabil mai ales în cadrul companiilor mici și mijlocii, atunci când administrația publică are datorii mari față de ele.Problema este foarte gravă”, a precizat diplomatul german.

În acest context a fost întrebat cum interpretează decizia Guvernului de a obliga administrațiile publice locale să-și achite arieratele înaintea altor investiții.

„Primul mod de a interpreta acest lucru este că guvernul a înțeles cât de importantă este problema. Nu cred că poate exista un motiv pentru care să nu plătești. Nu poți spune că nu ai bani să-ți plătești datoriile. Aceste creanțe stabilite în mod legal trebuie onorate. Trebuie să fie puse fonduri la dispoziția autorităților locale, pentru ca ele să-și plătească datoriile. Dacă vor face asta, investițiile vor veni, iar economia va prospera”, a mai explicat ambasadorul.

Andreas von Mettenheim a mai susținut că o altă problemă aflată în discuțiile cu oficialitățile de la București privește investitorii în domeniul energiei regenerabile.

„O altă problemă ar fi că, în chestiuni delicate, cum ar fi energia regenerabilă, trebuie să existe o schemă de subvenții care să fie stabilă. Calculele și previziunile economice ale companiilor trebuie să aibă o bază reală predictibilă. Acest fapt reprezintă o problemă concretă, în ceea ce privește valoarea certificatelor verzi. Dar avem un contact strâns cu autoritățile române și încercăm să găsim un compromis care să ofere prețuri convenabile la electricitate, dar și o siguranță pentru investitorii străini”, a mai susținut diplomatul.

Totodată, ambasadorul Germaniei a afirmat că investițiile germane în România sunt în mare măsură influențate de stabilitatea politică.

„În 2012, la nivelul unor companii mari, au existat anumite dubii legate de stabilitatea politică din România. Iar sediile centrale din Duesseldorf și Hanovra, care au o imagine global asupra situației, în țări cum sunt Serbia, Ungaria, România, Slovacia și Cehia, au preferat să amâne investițiile în România până la liniștirea situației politice. Lucrul acesta s-a întâmplat, iar industria și economia germană au reînceput să investească în România. Din câte știu, în urma discuțiilor cu conducerile companiilor germane din România, decizie investiționale luate în primăvara lui 2012 nu ar fi fost luate în toamna lui 2012, pentru că nu ar fi fost susținute de conducerea companiei. Lucrurile acestea sunt de domeniul trecutului. A reapărut dorința de a reinvesti în România din partea companiilor germane. Există un element foarte stabil în relațiile noastre economice, și cred că marile companii, pe care deja le cunoașteți, Bosch, Continental, Schaeffler, își extind angajamentul în România din varii motive”, a afirmat diplomatul german.

El a susținut că principalul motiv pentru care firmele germane aleg România ține de optimizarea costurilor, iar „companiile care se angajează cu producții parțiale în România pot supraviețui mai mult, față de cele care nu fac asta”.

„Companiile germane nu au avut experiențe bune în anumite domenii, cum ar fi centrala nucleară de la Cernavodă. Sunt reticenți să investească acolo, dar în alte domenii, cum ar fi energia regenerabilă, lucrurile stau mai bine, atâta timp cât condițiile legislative nu se modifică prea mult. Suntem de asemenea bine plasați și în domeniul infrastructurii, în epurare, în economia apelor…”, a mai afirmat ambasadorul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vânzările de șuncă presată s-au prăbușit. Cum se reprofilează supermarketurile
Digi24
Călin Georgescu, după ce Palatul Cotroceni a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: N. Dan vrea să angajeze țara în război
Cancan.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
Bolojan, ironie fină înainte de vizita lui Călin Georgescu la Oradea: „Cei care nu au angajamente au posibilitatea să facă întâlniri”
Mediafax
I-a salvat viața unui om și a fost AMEDAT. Motivul surprinzător
Click
Horoscop 11-17 septembrie. Săgetătorul primește o șansă uriașă, iar pentru mai multe zodii urmează o săptămână decisivă
Digi24
Sistemul de pensii, sub presiune înaintea valului „decrețeilor”. Vârsta de pensionare ar putea crește. Economiștii cer măsuri urgente
Cancan.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Descopera.ro
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Unde se află cel mai îngust oraș din lume?
Mediafax Italia
Supermarketurile unde pot fi economisiți cei mai mulți bani. Diferența poate fi de aproape 4.000 euro pe an, în Italia
Mediafax Spania
Localitatea care oferă CHIRIE cu 300 de euro cu SALĂ și PISCINĂ INCLUSE!