Prima pagină » Știri politice » Anunțul lui Silviu Prigoană. Ce are de gând să facă: Inima-mi spune „da”!

Anunțul lui Silviu Prigoană. Ce are de gând să facă: Inima-mi spune „da”!

Anunțul lui Silviu Prigoană. Ce are de gând să facă: Inima-mi spune „da
Răsturnare de situație în VIAȚA LUI PRIGOANĂ!

Debusolat de divorț, Silviu Prigoană se retrage din politică. Cel puțin la alegerile parlamentare din toamnă, nu va mai candida. Cum la firme a renunțat acum doi ani, când l-a pus Elena Udrea să aleagă între afaceri și politică, Prigoană se retrage în consultanță. Lasă parlamentul cu un of: „Eu am înaintat foarte multe proiecte de lege care, chiar dacă n-au fost adoptate, au arătat că am fost un vizionar. Probabil că m-am născut prea repede. Sunt un neînțeles în momentul de față”, a comentat el pentru gândul.

„Divorțul nu mă lasă să mă concentrez la situația politică”

Eșecul de la primărie și divorțul intens mediatizat l-au scos din cărți definitiv pentru parlamentare: „Sunt debusolat. Inima-mi spune „da”, situația familială îmi spune „nu”. Situația familială m-a obligat să-mi dau demisia din PDL. N-a fost de acord nimeni când mi-am dat demisia. Toată lumea ar dori să candidez, dar situația familială nu-mi permite să intru într-o competiție electorală. Nu pot să mă concentrez acum la situația politică și economică”, își justifică Prigoană pasul înapoi.

Chiar dacă nu reușit să scoată parlamentul din Casa Poporului, nu a desființat prin lege TVR Info, TVR 3 și TVR Cultural și nici nu i-a lăsat pe preoți fără salarii pentru că nu adunat destule voturi pentru inițiativele sale, Prigoană se pregătește să-i învețe pe alții să scrie proiecte de lege. „Afacerile le-am vândut. Nu mai sunt acționar la nicio firmă, la ce firmă să mă întorc? Mă voi ocupa de consultanță și în business, și în politică. Nu e ușor să faci un proiect de lege. Din tot spectrul am cereri. Am solicitări în sensul ăsta, că n-am făcut umbră pământului degeaba până acum”, spune deputatul.

După patru ani de mandat, Prigoană estimează că n-a câștigat mare lucru din punct de vedere financiar, dar nici nu a pierdut, nici chiar pe fondul crizei. „Nu plec din politică nici cu pierderi, nici cu câștiguri. Mandatul meu de parlamentar va fi judecat de istorie. E un mare plus pentru politica românească”, crede Prigoană.

Planurile de candidatură nu i-au ieșit nici fiului său, trecut de la PDL la PNL tocmai pentru a prinde un scaun de parlamentar. Conducerea USL l-a lăsat însă săptămâna trecută pe Honorius Prigoană în afara listelor de candidați pentru 9 decembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce nume nou intenționează Donald Trump să-i dea Strâmtorii Ormuz?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!